A venit iarna și în Cappadocia. Noroc că vântul nu a mai bătut! În natură, s-a instalat un soi de amorțire. Firească până la urmă. Baloanele nu s-au înălțat nici astăzi. Cei care aveau programată plimbarea cu balonul au primit banii înapoi. Grupul nostru mai are o șansă în următoarea dimineață. Vom vedea!

Ne-am început ziua cu o vizită lungă, meditație și rugăciune, așa, fiecare în sufletul și în mintea sa, în Parcul Național Goreme. Ineditul sanctuar al creștinismului, se află, din 1985, pe lista monumentelor UNESCO. Aici, pătrunzi într-o lume de taină, acolo unde a fost pusă, la începuturi, sămânța credinței creștine… Sunt locuri în care au suferit și au ostoit în numele lui Iisus Hristos unii dintre primii trăitori ai rugăciunii și pioșeniei.

La Goreme se află, de fapt, un șirag de biserici și capele săpate în stâncă, unele acoperite cu fresce reprezentând diferite scene biblice. Au rezistat timpului și altor acțiuni subiective! Dumnezeu a vegheat.

Parcul Național Goreme este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Turcia. Se spune că aici s-au așezat creștinii care au fugit din calea prigoanei romane. S-a întâmplat acum 2.000 de ani. Biserica Sfântul Vasile cel Mare este una dintre cele mai vizitate. A fost o încântare pentru suflet să intri în acest sfânt lăcaș în care a slujit, în numele Domnului Nostru Iisus Hristos, Sfântul Vasile.

Măreție prin simplitate. Lumina naturală țâșnește în interior prin fantele înguste, pură, curățată de energia sublimă a credinței. Faptul că într-o țară musulmană rezistă, sunt păstrate asemenea relicve, izvoare ale creștinismului, este o dovadă solidă a implicării lui Dumnezeu în ordinea lucrurilor și a firii. Motiv ca noi, cei care am avut șansa să vizităm Complexul monahal de la Goreme, să plecăm mai încrezători și, de ce nu, mai smeriți, mai atenți la mersul nostru prin această lume.

Am continuat călătoria. E bine că nu a existat o trecere bruscă de la ușoara stare mistică la obișnuitul cotidian. Ne-ar fi perimat echilibrul. De la Goreme, am mers la una dintre renumitele fabrici de covoare din Cappadocia. Artă, grație, pasiune, talent și multă, multă răbdare le trebuie țesătoarelor de aici, adevărate artiste care pictează, folosind ca elemente ale creației, firul de mătase, de lână și de bumbac.

Gazdă ospitalieră ne-a fost, nu vă vine să credeți, o româncă. Alina. Din București. Căsătorită în urmă cu 12 ani cu un turc. Specialistă desăvârșită în această artă a confecționatul covoarelor turcești. Am văzut clar! Chipul Alinei s-a înseninat când a văzut că este înconjurată brusc de atâția români. Ne-a făcut o prezentare amănunțită a drumului parcurs de covor. De la viermele de mătase și firul de lână de Angora până ce covorul ajunge în casele oamenilor. Nu neapărat ale noastre, fiindcă ce se obține aici nu sunt produse de serie. Țesătura este executată manual și în timp. Chiar și ani buni! Așa că prețul covoarele autentice de Cappadocia pleacă de la 1.000 de euro și pot ajunge până la câteva zeci de mii. Fabrica a fost vizitată și de renumita actriță de film Angelina Jolie. Poate ea să fii cumpărat câteva covoare pentru vilele sale!

Alina și meseriașii din subordine ne-au prezentat, la un pahar de vin sau la o ceașcă cu ceai turcesc, o suită de modele de covoare. Poate că face parte din politica de marketing a firmei. De data asta, cu grupul nostru, nu a brodit-o. Nu a cumpărat nimeni nici măcar un petec de covor de 300-400 de euro. Ne-am mulțumit cu câte un semn de carte. Angajații, politicoși, dar nu au putut totuși să-și ascundă până la capăt dezamăgirea de pe chipuri. Asta e! Nu veniserăm după covoare în Cappadocia. Am vrut doar să le admirăm activitatea și să îi felicităm pentru ceea ce fac. Așa s-a și întâmplat. Cu aplauze.

A urmat momentul de rutină zilnică. Adică, masa. Bufet suedez. Cu de toate. Pui mult pe farfurie, dintr-un spirit de a experimenta și mănânci puțin. Asta este chichița all inclusive. Pe românește „mai bine să rămână, decât să nu ajungă”!

După masă, sătui, am trecut așa, la foc automat, pe la Valea Vânătorilor. Câteva minute destinate fotografiilor, apoi scurt popas la Cetatea Uchisar. Privire de la distanță.

Tot aici, cine a vrut să se plimbe cu balonul, pardon, să simuleze zborul cu acest tip de aparat, a putut să o facă cu numai 3 euro de persoană. Fotografia. 6 euro, cu ramă personalizată. Și cu o întreagă regie și scenariu, turcul responsabil de balon, pe telefonul fiecărui client, îți realiza un filmuleț scurt încât cine îl urmărește are impresia că te plimbi printre nori. Dacă mai faci un pic pe amețitul și fricosul de înălțimi, reușita este deplină!

După „plimbarea” cu balonul, cu fotografia dovadă falsă sub braț, ne-am urcat în autocar și am pornit spre Valea Porumbeilor. Aici, am hrănit porumbeii și vrăbiuțele cu semințe speciale, ne-am mai tras în câteva poze și am plecat spre hotel.

Ziua s-a încheiat cu o seară turcească. Dans din buric, antren, băuturică tradițională, totul asortat cu voioșie tipic românească. O rețetă de succes!

A doua zi, la ora 09:00, am făcut cale întoarsă spre Antalya. Aici, se va consuma ultimul act al călătoriei noastre prin țara de la marginea Asiei…

Urmărește Incomod Media și pe Google News