ACTUALITATE
Târgul de Crăciun de la Școala „Vasile Cârlova” Târgoviște, un inedit spectacol al solidarității

Tradiția organizării „Târgului de Crăciun” s-a păstrat la Școala Nr 1 „Vasile Cârlova” Târgoviște. Și a fost un lucru bun, ținând cont de faptul că elevii, părinții și cadrele didactice au fost și mai entuziasmați, mai în vervă, mai pregătiți și parcă și cu oarece specializare și multă plăcere în arta negocierii și a vânzării.
Târgul de Crăciun de la la Școala „Vasile Cârlova” Târgoviște este unic în peisajul educațional târgoviștean. O manifestare de suflet, de coeziune, prin care toată suflarea instituției, căreia i s-au alăturat părinți și bunici, se prinde în acest frumos joc de societate care are ca finalitate strângerea de fonduri pentru sprijinirea unor elevi din școală cu situații materiale precare sau care au probleme de sănătate generate de boală sau ca urmare a producerii unui accident nefericit.

Este de-a dreptul emoționant să vezi, laolaltă, sute de copii, dascăli, părinți, ba chiar și mulțime de curioși, prinși sufletește în acest frumos dans al solidarității. Un spectacol al omeniei. Un exemplu clar de bună practică. Un exercițiu care, cu siguranță, va modela viitorul copiilor. Pe zecile de tarabe amenajate ad-hoc, colorate, vesele, purtând însemne de sărbători, fiecare clasă avea expuse tot soiul de produse specifice acestor zile premergătoare sărbătorilor de iarnă. Decorațiuni, dulciuri, sucuri, jucării confecționate de copii, tot soiul de surprize. Prețuri negociabile. Copiii, ca niște precupețit pricepuți, porniseră prin târg, curajoși, strigând, fiecare lăudându-și marfa. „Luați gogoși caldeee. Ieftineee și buneee”! „Steluțe pentru pomul de Crăciun. Haideți că mai am câteva”! „Acadele gustoase. Aromateee”! Și astfel de note plăcute au tot curs pe parcursul a câtorva ore.

Spre final, ca o ungere cu mirul Sărbătorilor de Crăciun care se apropie, elevii, rând pe rând, pe clase, au susținut un adevărat spectacol alcătuit din mici recitaluri de cântece și colinde.
A fost frumos. Asemenea exemple ar trebui multiplicate. O îmbinare plăcută de spectacol, voie bună, încredere și speranță, amestecate dulce cu jocul și exuberanța copilăriei. O adevărată rețetă de succes. Bravo, Școala „Vasile Cârlova” Târgoviște! La mulți ani!

ACTUALITATE
Via Wallachia, un traseu prin pitoresc, istorie, tradiții și obiceiuri pornit din Vechea Cetate de Scaun a Țării Românești spre Poarta Transilvaniei

O inițiativă gândită de temerarul om al muntelui, alpinistul și iubitorul de istorie națională Geo Badea a prins deja contur. Vorbim de traseul turistic, istoric și recreativ „Via Wallachia„. Un circuit desfășurat pe o distanță de 100 de kilometri printre dealurile și Carpații Meridionali. O cale cu o puternică vână a trecutului, un traseu presărat de legendă, de amintiri bine închegate cu obiceiuri, tradiții și împliniri ale noului, dar care nu au estompat pitorescul și profunzimea naturii.
Geo Badea a fost prezent, astăzi – 12 noiembrie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale și județene, respectiv președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște – Cristian Daniel Stan, vicepreședinții CJD – Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, viceprimarii Cătălin Rădulescu și Constantin Cozma și city managerul Gabriel Boriga, în fața Vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, unde a fost înrădăcinată prima bornă a acestui traseu fascinant, care conectează Târgoviștea, inima Valahiei, cu Castelul Bran, Poarta Transilvaniei. Drumul ascuns al domnitorului Vlad Țepeș! Celelalte 99 de borne vor fi amplasate până cel târziu la începutul verii anului viitor, câte una la fiecare 1 km. Toate sunt realizate din sponsorizări și vor fi instalate cu ajutorul voluntarilor iubitori de natură.

Ne-a povestit Geo Badea, inițiatorul acestui proiect, că traseul care pleacă de la Curtea Domnească din Târgoviște traversează Parcul Chindia, urcă la Mănăstirea Dealu, așezământ monahal emblematic, continuă pe cumpăna dintre comunele Aninoasa și Răzvad, apoi coboară la Glodeni, urcă până în satul Malu și continuă prin Pucioasa, unde se încheie primul tronson al acestui traseu istoric. Generic, poartă denumirea „Calea Pribegiei”. Domnitorul Vlad Țepeș, în anul 1462, s-a retras către Transilvania, cu gândul de a căuta sprijin la Matei Corvin. Un drum simbolic.

Via Wallachia – segmentul 1
De la Pucioasa se pleacă pe al doilea segment al „Via Wallachia„, peste Plaiul Bella, se coboară în comuna Buciumeni, apoi se apucă pe cheiul râului Ialomița, până la Pietroșița. De aici se cotește spre Vest, peste râul Ialomița, până în satul Dealu Frumos, unde se încheie a doua etapă a acestui itinerar istoric.

Via Wallachia – segmentul 2
„Cel de-al treilea segment din acest traseu este cel mai interesant, cel mai spectaculos, sălbatic și care urmărește plaiurile sudice ale Carpaților Meridionali. Este vorba de binecunoscutul Plai Domnesc. Se trece pe la Schitul Cucuteanca, un lăcaș de închinăciune deosebit de frumos, încadrat de un peisaj minunat. De aici, traseul urca pe muntele Măgur, apoi coboară în Valea Raciului și urcă pe Vârful Leaota”, a explicat Geo Badea. Acest traseu poartă denumirea „Drumul Ascuns” și se oprește chiar lângă lacul de sub Vârful Leaota.

Via Wallachia – segmentul 3
De la Vârful Leaota se traversează sectorul central al Masivului Leaota, muntele Jugureanu, se coboară în localitatea turistică Fundata. De aici, se pleacă spre Moieciu de Sus. Traseul poartă denumirea „Trecătoarea Munților”.

Via Wallachia – segmentul 4
Ultima etapă a acestui drum istoric și de agrement, Poarta Transilvaniei, pornește din Moeciu de sus urcă în Amfiteatrul Transilvania, coboară în Șimon, iar de aici, pe Plaiul Grajdului, se ajunge la Castelul Bran.
„Prin acest demers de suflet al nostru nu dorim altceva decât să dezvoltăm, să resuscităm și să revitalizăm viața satului românesc din Valahia, să scoatem la suprafață tradițile și obiceiurile străbune și, în al doilea rând, trebuie să spunem că mersul pe jos este foarte bun pentru sănătatea noastră. Mulțumim autorităților care ne-au sprijinit în materializarea acestui proiect”, a precizat Geo Badea.

Via Wallachia – segmentul 5
„Un nou proiect turistic pornește din Dâmbovița! Astăzi a fost amplasată prima bornă de pe Via Wallachia – Drumul ascuns al lui Vlad Țepeș, un traseu care unește două repere istorice importante: Curtea Domnească și Castelul Bran. Mă bucur că județul Dâmbovița este punctul de plecare al acestui proiect, care pune în valoare istoria, patrimoniul natural și frumusețea locurilor noastre. Avem un județ cu o istorie bogată, peisaje deosebite, tradiții și povești care merită cunoscute. Via Wallachia este încă o oportunitate de a promova Dâmbovița și de a atrage tot mai mulți turiști”, a transmis Corneliu Ștefan – președintele Consiliului Județean Dâmbovița.
Cristian Daniel Stan, primarul municipiului Târgoviște, a spus că este foarte important să putem valorifica și prin proiecte de acest tip potențialul istoric pe care îl are Târgoviștea și județul Dâmbovița.
„Vorbim de un traseu turistic care pune în valoare ceea ce avem noi mai frumos pe aceste meleaguri. Este o datorie morală din partea tuturor de a pune în valoare patrimoniul istoric copleșitor pe care îl deținem la Târgoviște, în județul Dâmbovița. Acest proiect reprezintă un mod de a face acest lucru, de a îmbina istoria cu turismul și cu stilul de viață sănătos”, a spus Cristian Daniel Stan – primarul municipiului Târgoviște.
ACTUALITATE
Târgoviște. Brad nou și alte surprize în „Orășelul lui Moș Crăciun”

Primăria Târgoviște pregătește o serie de surprize care vor face mai atractiv „Orășelul lui Moș Crăciun” organizat în centrul – a anunțat, astăzi, edilul Daniel Cristian Stan. Prima schimbare vizează bradul, care va
„În primul rând, iluminatul festiv va fi aprins pe data de 1 decembrie, ora 18:15, nu în seara de Moș Nicolae, un era până acum. Vom avea atunci un concert surpriză și, de asemenea, vom avea foarte, foarte multe lucruri de natură să atragă în principal copiii. De asemenea, vom avea un brad nou”, a precizat primarul Daniel Cristian Stan.
Începând cu data de 2 decembrie, se vor putea efectua programări pentru a-l întâlni pe Moș Crăciun la sediul Primăriei Târgoviște, care va fi, de asemenea, decorată de sărbătoare, nu doar în interior cum s-a întâmplat în anii trecuți, ci și la exterior. De asemenea, vor fi puse din nou în circulație „Autobuzele lui Moș Crăciun”.
Dâmboviţaacum 7 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 3 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident mortal în Răcari. Victima se afla pe carosabil


























