ACTUALITATE
Moment emoționant la Spitalul Județean din Târgoviște. Dr. Elena Firoiu, colaborare încheiată după 45 de ani de activitate

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu, a organizat, astăzi – 26 ianuarie 2024, un moment-surpriză pentru dr. Elena Firoiu, care și-a încheiat colaborarea cu unitatea medicală, după 45 de ani.
„Îi mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată în spitalul nostru dragei noastre colege Elena Firoiu, purtătoare de cuvânt… o jumătate de secol și, dacă vreți, facem bilanțul pe vreo 20 de ani, că sigur este pregătită fără să o anunț dinainte”, a spus dr. Claudiu Dumitrescu, în stilul glumeț cu care ne-a obișnuit, după care i-a înmânat dr. Elena Firoiu o diplomă de recunoștință și un buchet de flori.
Au participat la acest moment festiv foști colegi ai dr. Firoiu, din cadrul Secției Oncologie, precum și personal TESA. De asemenea, alături de managerul Spitalului s-au aflat directorul medical și directorul economic.
„Îmi este foarte greu să mă despart de colegii mei și de pacienți, dar vârsta, viața te duce într-un moment în care lași loc liber și celor mai tineri. A trebuit să închei contractul cu spitalul, deoacere împlinesc anul acesta 72 de ani. Voi continua să desfășor activitate în contract cu Casa de Sănătate la Centrul Medical Biomedica, dar am o mare piatră pe inimă pentru că tot timpul mă gândesc la Spitalul Județean, la ceea ce am făcut în 45 de ani de activitate”, a spus, vădit emoționată, dr. Elena Firoiu.

ACTUALITATE
CJ Dâmbovița. Încep înscrierile în programul de internship 2026

Încă o ediție a programului dedicat tinerilor licențiați care vor să cunoască ABC-ul administrației publice sub egida „Internship 2026”, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, va debuta la începutul acestei toamne.
După cum precizează președintele Corneliu Ștefan, tinerii au posibilitatea să învețe direct de la profesioniștii în domeniu și să își transforme în experiență cunoștințele acumulate în facultate.
„Dacă ai terminat facultatea și vrei să vezi ce înseamnă să lucrezi într-o instituție publică, te așteptăm în echipa noastră”, a transmis Corneliu Ștefan.
În perioada următoare, Consiliul Județean Dâmbovița va da publicității posturile disponibile, condițiile de înscriere și toate detaliile programului.
ACTUALITATE
Important! Accesul la Dispensarul TBC din Târgoviște se face prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”

Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște informează pacienții că, pe perioada desfășurării lucrărilor de reabilitare, accesul la structura Dispensarul TBC, situată în municipiul Târgoviște, Str. I. C. Brătianu nr. 4 (Dealu Mare), se va realiza exclusiv pietonal, prin Bulevardul Regele Carol I nr. 43, prin curtea Teatrului „Tony Bulandra”.
Această măsură are caracter temporar și este necesară pentru desfășurarea în condiții de siguranță a lucrărilor de reabilitare.
Rugăm pacienții, aparținătorii și toate persoanele care se adresează Dispensarului TBC să utilizeze exclusiv traseul de acces pietonal menționat și să respecte semnalizarea existentă în zonă – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.
„Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare pe întreaga perioadă de desfășurare a lucrărilor” – conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
ACTUALITATEacum o săptămânăTârgoviște. Două concerte de „Zilele Cetății” 2026. Vezi programul integral aici!
Prahovaacum 6 zileCasă de 200 mp a fost distrusă de foc
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
ACTUALITATEacum o săptămânăAdmitere septembrie 2026 Universitatea Valahia din Târgoviște, Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației
ACTUALITATEacum o săptămânăMihai Istrate, consultant accesare fonduri nerambursabile: Fermierii români ar trebui sprijiniți, tratați și apreciați ca cei din Vest!
Dâmboviţaacum 4 zileBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăTânăr de 25 de ani din Târgoviște, arestat preventiv pentru violarea unei fete de 15 ani



























