OPINII
Se rupe… nu se rupe coaliția?

Situația socio-economică din România se complică de la o zi la alta. Politica, la fel. Vezi cum funcționează coaliția de la putere! Sunt fierberi mari acolo. Comasăm alegerile locale cu europarlamentarele sau nu? Cine câștigă din treaba asta? PSD, nu. PNL, puțin. Restul de partide, pe fondul comasării, se strecoară acolo, în urnă. Și rămân. Înfundă canaua celor care vor fi la putere. Le fac viața amară celor care vor mai încropi o alianță sau, cel mai probabil, pun și ei condiții contra vot. Cer ceva funcții, poziții, schimbă barca. Se practică. Vezi partidul lui Dan Diaconescu și micul ALDE. Cum s-au afluit membri acestor formațiuni de studio TV prin cuiburi mai călduțe… Au dat votul, au pus picătura lor, urma de udătură, pentru a umple paharul majorității și au fost răsplătiți. Le-a mers bine. O vreme.
Cam așa funcționează politica în România. Este vorba doar despre privilegii. Restul înseamnă inerție. Așa trăim noi. Ăștia mulți și proști. Așa se dezvoltă țara. Deloc! Vi se pare că în această perioadă preelectorală îi mai interesează pe politicieni de țară? Se zvârcolesc noaptea căutând soluții de mai bine pentru popor? De unde! Altele sunt prioritățile. Este vremea când se coc discursurile. Demagogia începe să curgă șiroaie. Este neagră și pute a minciună.
Ne afundăm din nou piciorele în mocirla creată de promisiuni, speranțe și deziluzii. Or mai avea curajul să apară cu platforme program amăgitoare, cu biblii false? Trec peste micuța barieră a bunului simț? O sar? Ca peste un pârleaz la tinerețe! Altfel nu ar mai funcționa ca lumea politica asta de doi bani. Acum ni se servește o porție de așa zisă neînțelegere dintre PSD și PNL. Se aruncă în eter ideea că se destramă coaliția. Că liberalii, dezamăgiți, cu orgoliul bulit, ar cauta să se apropie de frații vitregi adunați și ei într-un mic pol. Cred că sunt povești. Basme. Social-democrații și liberalii abia au învățat cum pot conviețui, cum o duci bine la putere fără să știe stânga ce face dreapta. Să ignori normalitatea în numele binelui comun…
Dacă nu se mai face comasarea, altele sunt cauzele. Au înțeles ei că măsura asta are efect de bumerang. Vezi discursurile celor doi lideri supremi. Parcă ar interpreta niște roluri dintr-o piesă proastă. Vedem mâine, poimâine. Hopa Mitică nu se poate balansa, nesigur, prea mult timp…
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 23 de oreCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























