ACTUALITATE
Moreni: Începe Festivalul Național de Arte și Tradiții Populare „Dragobete Morenete” 2024

În perioada 24 – 25 februarie 2024, în municipiul de pe Cricov, se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de Arte și Tradiții Populare „Dragobete Morenete”, o manifestare unică în peisajul cultural național.
În acest an, vor veni la Moreni peste 300 de participanți din țară, artiști care vor concura la secțiunile și categoriile din concurs, respectiv: soliști vocali, soliști instrumentiști, ansambluri folclorice, grupuri și dansuri folclorice.
Invitații speciali ai festivalului „Dragobete Morenete” sunt membrii Ansamblului Țărăncuța din Bardar, Republica Moldova. Artiștii de dincolo de Prut s-au mai aflat la Moreni în anul 2018, cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
Artiștii vor evolua pe scena Sălii de Festivități a Școlii Gimnaziale nr. 3 Moreni. Organizatorii Festivalului Național „Dragobete Morenete ” sunt: Clubul Copiilor Moreni și Școala Art Canto Morena. Sprijinul financiar a fost acordat de Primăria Moreni și de Ministerului Educației.
ACTUALITATE
Ordinea de zi a sedinței CLM Târgoviște din 18 august 2026

Consiliul Local Municipal Târgoviște se va întruni, marți – 18 august 2026, de la ora 09:30, în ședință extraordinară de lucru, având înscrise pe ordinea de zi următoarele proiecte de hotărâre:


ACTUALITATE
Atenție! Se oprește apa în Văleni Dâmbovița, zona Vârtop

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informnează abonații din comuna Văleni – zona Vârtop, străzile Lunca, Vrabii, Solovani, Brieni și Plopis că va întrerupe furnizarea apei, în data de 18 august 2026, între orele 07:00-11:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomandă ca, la reluarea furnizării apei în zona de aprovizionare afectată și până la emiterea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, să nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decât după limpezirea și fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afișate pe site-ul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare în vederea finalizării, în cel mai scurt timp, a lucrărilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar în care consumatorii sunt afectați de această întrerupere a furnizării apei potabile”, se precizează într-un comunicat de presă al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ACTUALITATEacum 6 zileProprietar de apartament, amendat pentru amenajări interioare fără autorizație
ANUNŢURIacum o săptămânăMesaj de condoleanțe Primăria Dragodana, județul Dâmbovița
ACTUALITATEacum 4 zileNoile semafoare din Târgoviște nu sunt pentru rovinietă și nu au proprietăți de radar! VIDEO
Dâmboviţaacum o săptămânăTânără agresată sexual într-un parc din Târgoviște
ACTUALITATEacum o săptămânăMoaștele Sf. Mucenițe Filofteia vor fi aduse la Târgoviște de Sărbătorea Sf. Ier. Nifon (10-11 august 2026)
ADMINISTRAŢIEacum 7 zile3 miliarde de euro, valoarea proiectelor derulate în județul Dâmbovița. Locul 1 în Regiunea Sud Muntenia
Dâmboviţaacum o săptămânăO mașină a ars ca o torță în sensul giratoriu de la Gulia. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePucioasa își pune în valoare istoria. Înființează Muzeul Băilor Pucioasa. VIDEO


























