Connect with us

OPINII

Indiferența, cea mai mare pierzătoare de oameni!

Publicat

pe

Un fapt nemaiîntâlnit până acum, care arată că prin Justiție, uneori, renumita și antica balanță, pe care o ține doamna legată la ochi, se mai blochează, iar dreptatea este privită dintr-un unghi superficial, s-a consumat, din păcate, de curând. O dovadă că noi, muritorii de rând, suntem priviți ca niște insecte.

Cum se pot juca unii cu viețiile noastre, din simpla neglijență sau datorită unei tare de comportament. Nu generalizez. Spun că se întâmplă! Dar nu le poți reproșa nimic magistraților. Sunt deasupra la tot ceea ce este trecător. Acea inamovabilitate care este excelentă când totul este… excelent! Dar, când apar ciudățenii, abateri de la proceduri, de la conduită, neglijență, independența poate produce dezastre. Vezi cazul de la Judecătoria Mangalia. Real și crud. Parcă ar fi dintr-un scenariu de film scris de un scriitor excentric.

Un magistrat a ajuns în atenția publicului, provocând fiori, neliniște și revoltă, după ce, la termenul unui proces unde era judecat Vlad Pascu, copilul de bani gata care, aflat sub influența drogurilor, la volanul unui bolid, vara trecută, în localitatea 2 Mai, pe Litoral, a omorât doi tineri, pe Roberta și pe Sebastian.

Culmea, judecătoarea, neatentă, poate nici măcar nu studiase dosarul cu atenție sau nu o interesa prea mult, a pus o întrebare care i-a făcut să se cutremure de durere pe părinții celor uciși, făcând, totodată, înconjurul țării.

S-a închinat România când s-a aflat că magistratul judecător, o femeie, a întrebat dacă Sebastian, cel omorât pe șosea, se află în sală. Ba chiar i-a cerut buletinul de identitate! Până și ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că a paralizat citind că o judecătoare, din Mangalia, a întrebat dacă victima decedată e în sală.

S-a sesizat CSM-ul. S-a pornit ancheta! Alo! Noi nu neapărat de anchete interne avem nevoie. Sistemului îi lipsește altceva. Nu vedeți? Nu există suficientă aplecare, nu rezonează cum trebuie cu cetățeanul. Pare că fiecare este în lumea lui. Magistrații, acolo, sus, iar noi, restul, undeva, jos, insignifianți, tratați rece și loviți, uneori, crunt și nedrept, cu legea în cap. Sau, ca în cazul de față, nici măcar nu suntem atenți la ceea ce judecăm. Îi punem într-o lumină proastă pe toți cei care își fac meseria cu aplecare și har.

Și, ca un epilog trist al poveștii crunte și dramatice, au spus părinții tinerilor omorâți în accident de beizadeaua de București că judecătoarea, când a intrat în sală, mesteca gumă. Păcătoasa indiferență este cea mai mare pierzătoare de oameni!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Vântul prosperității vine și din Qatar! Când?

Publicat

pe

Ajuns în Qatar, premierul Marcel Ciolacu, cu o țâră de populism ieftin, s-a adresat, apelând la puterea sa de convingere care, fie vorba între noi, după o analiză sumară, nu este una de top, românilor plecați în pribegie după un trai mai bun în acest stat arab. A încercat să le spună Ciolacu românașilor că este mai bine acasă. Că ne dezvoltăm și noi. Cu PNRR, cu una, cu alta. E bine. A mai scăzut un pic inflația. E ceva secetă, da’ trece.

Sunt sigur că nu a dat rezultate sistemul său persuasiv. Și poate că nici nu voia. Era vorba doar de un exercițiu politic, un joc de imagine vechi de când lumea și care mai ține. Păi, de ce să vină acasă românii din Qatar? Să vadă cum crește prețul la benzină? Că laptele este mai scump decât în Orientul Mijlociu, pâinea la fel? Că în spitalele noastre se moare pe capete și nimeni nu răspunde, se caută doar scuze? Că se trăiește bine tot la stat, că în privat faci foamea și te înăbușă taxele și impozitele? Că pensiile speciale sunt în floare?

Și au mai remarcat cu siguranță ceva românii stabiliți prin Qatar, dar și noi, uitându-ne la televizor. Premierul Ciolacu a fost însoțit de aproape tot Cabinetul, bașca câțiva șefi de agenții, plus nesuferitul de Zgonea și șeful de la Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. De ce s-o fi dus și dumnealui? O fi ceva stricat pe acolo?

Nici un om de afaceri, vreun manager al vreunei firme serioase. Nimic. La ce bun să ducem antreprenorii în bogata țară arabă? Ajung politicienii. Barbu de la Agricultură care, uneori, nu știe pe ce lume trăiește, și alții tari în teorii. Mă mir că nu au fost și ministrele de la Justiție și Cultură, să știm o treabă!

A spus Marcel Ciolacu că vrea să atragă în România investiții de peste 15 miliarde de euro. Când? Cum? Se vor înghesui în România șeicii din Qatar să deschidă la afaceri? Până acum arabii nu au fost interesați decât de ovinele de pe la noi și de cumpărarea de terenuri mănoase. Mii de hectare! Atât.

Poate premierul Marcel Ciolacu are mână mai bună. Cine știe! Se întâmplă atâtea minuni în vremurile astea… De la zi la zi.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Rutina planetară…

Publicat

pe

Se mișcă lumea. Rău de tot. Și, totuși, este atâta nepăsare în jur. O acalmie prevestitoare de furtuni. Ceva ce parcă nu definește construcția umană. Suntem cu toții plafonați. Privim spre viitorul incert, așteptând sigur un eveniment groaznic. Dar nu facem nimic. Este ca o proorocire divină. Ne supunem în tăcere. Ne amăgim sedați de disperare și pseudotihnă.

În Orientul Apropiat, lucrurile se agită. Americanii își retrag diplomații din Israel. Iranul, din ce în ce mai nervos, pare că deschide trapele silozurilor cu rachete. China rânjește din ce în ce mai cald la Taiwan. În Mediterană, francezii își duc mândria, cel mai tare portavion. O avea vreo legătură cu dorința lui Macron? În Ucraina, dronele și rachetele rusești cad continuu, precum ploile. Războiul s-a așezat la masa obișnuinței. Fiecare este pregătit să-și primească rația de moarte.

Spun unii că rușii se pregătesc ca, la toamnă, să ia din nou în vizor Kievul. Iar un convoi? Demonstrațiile de forță trebuie să fie vizibile și crâncene.

Gripa aviară, cel puțin la nivel informațional, devine periculoasă. Privim spre găină, ca spre o posibilă bombă. Se pregătește o altă pandemie. Cineva pare să se ocupe de treaba asta. Este în precampanie acum.

Primăvara este deja vară, iar la vară nu știm ce mai avem. Trăim într-un ciudat imprevizibil. Gândim pentru azi, iar pentru mâine șovăim. Ni se epuizează răbdarea.

La noi se face politică. Pe toate șanțurile. În fânețe și grădini. Ritm intensiv. Mașinal. Candidați, de serie. Adică, nu spun mare lucru. Bibelouri prinse în niște bule. Mesajele de campanie sunt din ce în ce mai scurte. Reduse la un cuvânt, două, maxim trei. Contează ce rămâne pe retină, nu ce se spune. Nu mai este timp nici să promiți, nici să te amăgești că se întâmplă. Probabil, în anii care vin, o să vedem doar poze și un pic de gestică sculpturală. Uitați-vă la mâini! Au început să spună mai mult decât buzele și ochii. Atenție la degete! De multe ori, conțin mesaje mai tari decât șapte poezii electorale. Ne desconsideră discret…

Ne întoarcem la lumea mare. Ați văzut pe undeva vreun miting în favoarea păcii? Paris, Londra, Bruxelles? Doar tractoare și bălegar. Se mai cere pe undeva, așa, în piețele publice, dreptul la viață, la liniște, la tihnă mondială, la viitor pentru copii? Nu. Omenirea trăiește dur. Se pliază la destin. Părem obosiți cu toții…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite