ACTUALITATE
Negocierea colectivă este obligatorie la nivelul firmelor cu cel puțin 10 angajați

Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, pe parcursul lunii februarie 2024, o campanie națională de promovare a negocierii colective, în întreprinderile mici și mijlocii. Inițiativa reprezentanților instituției a avut ca scop atragerea atenției angajatorilor, dar și a angajaților privind beneficiile negocierii colective, un instrument esențial pentru asigurarea unui mediu de lucru stabil și echitabil.
Angajații beneficiază de mai multă stabilitate la locul de muncă, de salarii echitabile, condiții îmbunătățite de lucru, egalitate de șanse și un echilibru între viața profesională și cea personală. Există avantaje și pentru angajatori, printre acestea numărându-se un climat de muncă propice performanței, implicare și responsabilități sporite din partea personalului, dar și soluționarea timpurie a eventualelor litigii apărute.
„În conformitate cu dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați și, potrivit dispozițiilor alin. (2) ale aceluiași articol, inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali. Astfel, legea dialogului social prevede că, în cazul în care într-o unitate nu există un contract colectiv de muncă (CCM), angajatorul sau orice altă parte îndreptățită, conform prezentei legi, poate iniția negocierea contractului colectiv de muncă în orice moment”, se precizează într-un comunicat transmis de ITM Dâmbovița.
În această suită de campanii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița a avut întâlniri informative cu reprezentanții a 157 de întreprinderi mici și mijlocii din județ, pentru a asigura „o înțelegere corectă a legislației și a avantajelor negocierii colective”.
Au fost identificate 1.358 de societăți, care au numărul de salariați cuprins între 10 și 250. Conducerea ITM a dorit ca informațiile prezentate să ajungă la cât mai mulți dintre antreprenori. Inspectorii de muncă au distribuit pliante informative, pe tema negocierii colective, a etapelor legale pe care aceasta procedură le impune, dar și a beneficiilor pe care le prezintă. Informațiile au fost afișate și la avizierul instituției și pe pagina web a ITM Dâmbovița.
„Pe lângă sesiunile de informare, campania a inclus și controale la angajatori, pentru a verifica respectarea legislației și pentru a oferi sprijin în procesul de negociere. În acest fel, se încurajează încheierea și înregistrarea CCM, care devin practic instrumente juridice cu aplicabilitate generală în unitate, asigurând că niciun contract individual de muncă nu va oferi condiții inferioare celor stabilite colectiv. Inspectorii de muncă dâmbovițeni au verificat 32 de unități și, acolo unde a fost cazul, au dispus măsuri de remediere a neconformităților depistate. ITM Dâmbovița a transmis și notificări către 10 unități ale căror CCM expiră în următoarele 90 de zile, pentru a le reaminti importanța încheierii unora noi”, precizează Marius Lixandru – inspector șef ITM Dâmbovița.

A mai spus Marius Lixandru că, la nivelul instituției pe care o coordonează, există o persoană desemnată cu gestionarea contractelor colective de muncă. Funcționarul asigură consultanță, verificarea documentelor și mediere, în cazul în care apar litigii de muncă în unitățile care au încheiate contractele colective de muncă.
ACTUALITATE
CNAS a lansat portalul eSănătateaMea. Află cum îți creezi cont!

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a lansat, la data de 1 septembrie 2026, portalul eSănătatea Mea, un nou punct digital de acces la servicii și informații medicale.
Portalul, disponibil la adresa https://portal.esanatateamea.ro, se adresează tuturor categoriilor de utilizatori – cetățeni și furnizori de servicii medicale – și are rolul de a crea un punct unic de acces la serviciile și informațiile medicale disponibile în format digital.
Implementarea noilor funcționalități ale portalului se va realiza etapizat, iar cardul național de asigurări de sănătate rămâne valabil în continuare. În etapa inițială de lansare, odată înrolat în portalul eSănătateaMea, pacientul poate accesa informații esențiale despre calitatea de asigurat, drepturile și serviciile medicale de care beneficiază, istoricul medical și al rețetelor, decontările efectuate de CNAS, cardul de sănătate și casa de asigurări, precum și lista furnizorilor de servicii medicale la care se poate programa online.
Cum poate fi accesat portalul
Pentru cetățeni, accesul se realizează prin portalul https://portal.esanatateamea.ro, modalitatea de autentificare fiind conectarea prin ROeID, sistemul național de identitate digitală, care asigură totodată protecția datelor personale medicale ale cetățenilor.
Cum se creează contul pentru cetățeni
Procesul implică următorii pași:
1.Activarea contului ROeID. Aplicația ROeID poate fi instalată din App Store sau Google Play, urmând instrucțiunile disponibile în aplicație. Informații suplimentare pot fi consultate pe https://roeid.ro/cetateni. Având în vedere nivelul ridicat de siguranță aplicat în gestionarea informațiilor medicale personale, aprobarea identității poate dura 24–72 de ore lucrătoare, în special în perioadele aglomerate. De aceea, este recomandată activarea ROeID din timp.
2.Ca pas următor, cetățenii trebuie să acceseze portalul eSănătateaMea. Utilizatorul accesează https://portal.esanatateamea.ro și selectează opțiunea „Conectare cu ROeID”.
3.Autentificarea prin ROeID. Se introduc adresa de e-mail și parola asociate contului ROeID. Este important ca datele furnizate să fie reale și actualizate.
4.Acordarea accesului la informațiile ROeID. Prin intermediul portalului se solicită acordul utilizatorului pentru utilizarea informațiilor furnizate prin ROeID.
5.Finalizarea accesului. După parcurgerea etapelor de verificare a datelor, contul eSănătateaMea devine accesibil.
Cum funcționează portalul
După finalizarea înrolării, accesul ulterior în portal se realizează la adresa https://portal.esanatateamea.ro, folosind adresa de e-mail, parola și codul generat de aplicația de autentificare.
În acest moment, odată înrolat in portalul eSănătateaMea, pacientul va putea vizualiza:
– calitatea de asigurat;
– pachetul de servicii de sănătate de care beneficiază (minimal sau de bază);
– rețetele emise în ultimii 5 ani;
– istoricul de sănătate din ultimii 10 ani;
– istoricul decontărilor (în puncte sau bani decontate de CNAS furnizorilor de servicii medicale);
– cardul de sănătate (starea acestuia și CID-ul – Codul de Identificare al Cardului);
– casa de asigurări de care aparține (cu date de contact);
– drepturi, beneficii și alte informații utile;
– furnizorii de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate la care se pot programa online (lista acestora se actualizează pe măsură ce furnizorii vor opta pentru înscrierea voluntară in portal).
Pe măsura operaționalizării modulelor portalului, utilizatorii vor putea beneficia de funcționalități precum:
– efectuarea de programări medicale
– gestionarea programărilor existente
– accesarea informațiilor și rezultatelor medicale disponibile
– identificarea furnizorilor de servicii medicale
Suport pentru utilizatori
Pentru situațiile în care utilizatorii întâmpină dificultăți în procesul de înrolare, activare sau autentificare în portalul eSănătateaMea, acestea pot fi semnalate la adresa de mail esm@cnas.gov.ro.
Protecție avansată pentru securitatea datelor medicale
Accesul la eSănătateaMea presupune mai multe etape de verificare deoarece portalul gestionează informații medicale personale. Fiecare etapă de autentificare și verificare contribuie la protejarea datelor și la asigurarea faptului că acestea sunt accesate de persoana îndreptățită.
Deși procesul inițial poate presupune mai mulți pași, în special în cazul activării ROeID, aceștia sunt necesari pentru protejarea accesului la informațiile medicale. După finalizarea înrolării, autentificarea ulterioară este simplificată.
Înrolarea și accesibilitatea furnizorilor medicali
În acest moment, toți furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate sunt înrolați în platforma informatică, iar formularele medicale eliberate de către aceștia ajung în portalul eSănătateaMea și sunt vizibile de către pacienți.
În ceea ce privește submodulul de programări online în ambulatoriul de specialitate, CNAS invită furnizorii de servicii medicale care doresc să accepte programari online prin portalul eSănătateaMea sa solicite caselor de asigurări de sănătate credențialele de acces.
Implementarea portalului se va realiza etapizat
Lansarea eSănătateaMea reprezintă începutul unui proces de implementare și adopție graduală. Nu toate modulele și funcționalitățile portalului vor fi disponibile de la momentul lansării, acestea urmând să fie introduse etapizat, urmând ca, în viitorul apropiat, accesarea portalului să se poată realiza și prin intermediul furnizorilor de servicii medicale.
Cardul național de sănătate rămâne valabil și poate fi utilizat în continuare, indiferent dacă utilizatorul este sau nu înrolat în portalul eSănătateaMea. Accesul pacienților la serviciile medicale nu este condiționat de crearea unui cont în portalul eSănătateaMea.
CNAS va informa permanent furnizorii și asigurații cu privire la etapele următoare de implementare și la noile funcționalități care vor deveni disponibile.
În paralel, în perioada următoare CNAS va organiza sesiuni de instruire și feedback dedicate furnizorilor medicali, pentru a asigura transmiterea uniformă a informațiilor specifice, testarea funcționalităților și remedierea eventualelor dificultăți tehnice.
Biroul de presă al CNAS
ACTUALITATE
S-au deschis înscrierile! Forumul Fondurilor și Finanțărilor pentru IMM-uri. Târgoviște, 24 septembrie 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița vă invită la o zi întreagă dedicată unei întrebări esențiale pentru orice IMM: De unde îți finanțezi următoarea investiție și ce trebuie să pregătești de pe acum?
Patru paneluri, cu specialiști, studii de caz și sesiuni de întrebări:
- Harta finanțărilor 2021–2027 — Programul Regional Sud-Muntenia, digitalizare, eficiență energetică, internaționalizare. Ce apeluri sunt deschise acum și ce urmează.
- Finanțările europene după 2027 — bugetul 2028–2034, inteligență artificială, tranziție energetică, simplificarea accesării fondurilor.
- De la grant la investiție — contribuția proprie, TVA-ul, creditele-punte, garanțiile. Ce faci concret după ce ai câștigat proiectul.
- Inteligența artificială pentru decizii de business* — verificarea partenerilor, avertizare timpurie privind riscul de neplată, prognoza cash-flow-ului.
Lista vorbitorilor va fi anunțată în zilele următoare.
24 septembrie 2026
09:00 — 16:30
Universitatea Valahia din Târgoviște, Centrul Internațional de Conferințe (Corpul K), Sala Roșie
Taxa de participare: 300 lei + TVA. Include accesul la toate panelurile, mapa evenimentului, coffee break și prânz de lucru.
Tarif early bird: 250 lei + TVA pentru înscrierile confirmate până la 15 septembrie.
Membrii CCIA Dâmbovița beneficiază de tariful de 250 lei + TVA pe toată perioada înscrierilor.
Locurile sunt limitate!
Înscrieri: https://forms.gle/ECYa8Vy8xbVwyPHUA
info@cciadb.ro | 0245.210.318
Dâmboviţaacum 2 zileTerorizat de vecini! Se întâmplă în Raciu, Dâmboviţa. Claxoane, motoare turate, petarde, țipete, înjurături. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăVoinești. Așa da! Confort și civilizație până-n vârf de deal, lângă pădure
Argeșacum 4 zileBărbat decedat după ce s-a răsturnat cu un ATV. A doua victimă a fost dusă la spital
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăTransport gratuit în Târgoviște, în fiecare zi de vineri, începând cu luna septembrie 2026
Dâmboviţaacum 5 zileMai mulți copii, tâlhăriți pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu din Târgoviște. VIDEO
ACTUALITATEacum 22 de oreDâmbovița. Dan Alexandru Tică este noul inspector școlar general
Dâmboviţaacum o săptămânăBărbat decedat într-un accident de circulație la Cornățelu
Dâmboviţaacum o săptămânăVicepreședinte PSD Dâmbovița: Nu prin tăieri rezolvi deficitul. Doar PSD poate găsi soluții de ieșire din această criză!



























