Dâmboviţa
Deputat Radu Popa: Guvernele Orban, Cîțu și Ciucă au avut miniștri care nu și-au înțeles deloc mandatul!

Deputatul PSD Radu Popa a atras atenția, în nenumărate rânduri, înainte de a funcționa coaliția, pe când PNL se afla singur la guvernare sau în tandem cu USR, atenția asupra faptului că gestionarea resursele energetice românești se face prost. Cel mai contestat ministru al acelor vremuri, nu prea îndepărtate, a fost Virgil Popescu. Măsurile luate de acesta sau indiferența manifestată au declanșat mecanismul problemelor pentru România, la capitolul energie, probleme cu care ne confruntăm, din păcate, și acum.
„Guvernele Orban, Cîțu și Ciucă au avut în componența lor miniștri care nu și-au înțeles deloc mandatul sau, mai grav, l-au transformat în instrument personal. Cel mai negru dintre ei este, de departe, Virgil Popescu. Pe timpul vieții noastre, România a importat gaz din Rusia și din alte state dar tot resursă rusească, adică a alimentat economia lor de război. Nu a pornit nici o investiție de producție majoră, a susținut doar oameni neprofesioniști dar obedienți pe care i-a manipulat în interesul lui, iar efectul a fost pierderea tuturor oportunităților pe care România le-a avut timp de 3-4-5 ani consecutiv”, a spus Radu Popa.
Încă din 2020, în aparițiile sale publice, pe rețelele de socializare și în Parlament, deputatul Radu Popa le-a tot recomandat guvernanților să pornească exploatarea zăcământului de gaze naturale de la Caragele. De-abia săptămâna trecută, spune Radu Popa, ministrul Burduja a anunțat că va începe exploatarea acelei resurse deosebit de importante.
„Din 2020 tot spun că la Romgaz e o problemă cu managementul companiei, pentru că centrala de la Iernut, deși e aproape gata, 92%, este recepționată, dar nu reușesc să o termine și să o pună în funcțiune. În 2021, Virgil Popescu promitea că o termină în 12 luni. Vara trecută, nepotul lui, actualul director al Romgaz, spunea că mai are nevoie de 246 de milioane de euro și de încă 12 luni. Acum 6 luni, DNA s-a dus peste ei și le-a ridicat actele. Probabil că începe dansul acolo”, a scris deputatul PSD.
Mai precizează Radu Popa, cu mâhnire, că Grecia, o țară fără gaze naturale și fără alte tipuri de resuse cu valoare energetică, care nu dispune decât de soare și mare, a cumpărat ENEL România. Acum, grecii, din postura de proprietari, fac afaceri direct cu guvernele României și SUA.
„Îi felicit! Giorgos Stassis joacă o carte pe care am fi putut să o folosim și noi, dacă nu am fi avut niște vânători de milion pe scaune de miniștri”, a adăugat parlamentarul social-democrat.
ADMINISTRAŢIE
Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.
„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.
Dâmboviţa
Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.
Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.
UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.
VIDEO
UPDATE – Comunicat IPJ Dâmbovița
În această după-amiază, 11 noiembrie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost sesizați cu privire la producerea unor scurgeri de gaze la o stație GPL din localitatea Cornești.
Pentru prevenirea oricărui incident, circulația rutieră a fost oprită pe DN 1A, la kilometrul 44, pe o distanță de aproximativ un kilometru, în ambele sensuri de mers.
Traficul rutier este deviat după cum urmează: pe direcția Ploiești – București, autovehiculele ușoare sunt redirecționate pe DC 34A, iar cele de mare tonaj pe DJ 711E. Pe sensul București – Ploiești, circulația este deviată pe DJ 101G.
Polițiștii acționează pentru dirijarea și fluidizarea traficului rutier și acordă sprijin pompierilor aflați la fața locului, în vederea evacuării persoanelor din perimetrul de siguranță, pe o rază de 800 de metri.
Intervenția este în desfășurare.
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























