Connect with us

POLITIC

Comentarii la rece. Șoșoacă și-a făcut simțită prezența în Parlamentul European

Publicat

pe

Am urmărit evoluția Dianei Șoșoacă în Parlamentul European. Unică. Până acum, europarlamentarii români au fost smirnă, insesizabili, soldați credincioși. Politețe rară! Madam Șoșoacă a spart toate aceste zăgazuri ale bunului simț politic, amestecat cu o doză consistentă de umilință, și a făcut spectacol.

Discursul liderei SOS România a făcut să crească temperatura în Parlamentul European. A dat de pământ cu Ursula von der Leyen care, sincer, nici mie nu îmi inspiră mare încredere. Erupția Dianei Șoșoacă, cu botniță la gură și fluturând o icoană, a dus, evident, la evacuarea ei din sală, sub privirile întregului Parlament European.

Dacă analizăm bine episodul, cred că asta a vrut madam Șoșoacă, să își facă publicitate. Să arate tuturor că până aici le-a fost, cu ea nu se pune nimeni!

Unii europarlamentari, simandicoși, care au bătătorit potecile Bruxelles-ului, au spus că s-a făcut de râs. Eu zic că nu. Diana Șoșoacă a demonstrat că nu este de glumit cu ea. Și nici nu poate fi pusă în lanț! A vrut să facă pârtie în jurul ei și a reușit. Vedem mai departe.


Democrația scârție și în Parlamentul European. Mă gândeam că aici, unde se coace destinul Bătrânului Continent, diversitatea și alternanța la putere își spun mai abitir cuvântul. De unde! Faptul că Ursula von der Leyen, o practicantă acerbă a lipsei de transparență, este realeasă pentru a doua oară președinte al Comisiei Europene ne demonstrează că interesul de grup contează mai mult decât interesul Europei. Urmează să vedem ce directive ne mai trasează Comisia Europeană. Ce se va întâmpla cu agricultura, cu piața de energie, cu războaiele care dau târcoale, cu schimbările climatice etc.


Oameni de genul subprefectului de Călărași, Ionuț Petru Stan, fac partidul de râs. Te miri apoi de ce pierzi procente, încredere, prestanță. Cum altfel când un reprezentant al Guvernului în teritoriu apare pe rețelele de socializare în ipostaze indecente, bine împănate cu o aroganță de jupân, de om căruia nu îi pasă de societate, de colectivitate, de cei datorită cărora, până la urmă, a ajuns în acea funcție.

Culmea, imaginile unde subprefectul se afișează purtând la brâu un pistol au fost făcute la petreceri ale tineretului social-democrat. Pentru ieșirea sa, a fost citat la Poliție, să explice care este treaba cu pistolul.

Eu zic, așa, ca omul simplu, luați măsuri și scăpați de asemenea exemplare cărora li s-a urcat la cap și se cred buricul pământului când ajung într-o funcție. Ăștia dărâmă într-o clipă tot ce se construiește într-un an!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.

A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.

„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.

„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite