OPINII
Duminică, testul suprem al democrației ultimilor 30 de ani

Duminică – 1 decembrie 2024, vom avea alegeri parlamentare. Cred că sunt cele mai importante din 1990 încoace. De rezultatul acestui scrutin depinde viitorul României. Democrația, libertatea, dezvoltarea socio-economică, drumul nostru alături de Marea Familie Europeană, sunt legate de alegerile parlamentare de duminică.
Nu iau apărarea nimănui, dar partidele care au ținut țara în echilibru în toți acești ani, mai bine, mai rău, cu critici, cu greșeli, cu lucruri care trebuiau sau nu făcute, cu succese și insuccese, sunt acum în pericol. PSD și PNL. Cele două formațiuni, vrem nu vrem să auzim, au fost coloana vertebrală a politicii românești. Singure sau în conjuncturale coaliții, au făcut istorie, au ținut țara pe linia de plutire. PSD și PNL au dispus de structuri profesioniste în teritoriu, de cadre pregătite să se înhame la treburile țării, de administrații locale și județene, de programe, proiecte, de mari decizii.
Au ajuns aici, în acest vid al incertitudinii, fiindcă au sorbit prea mult din sucul dulce al puterii, pierzând o parte din capacitatea de a percepe, de a comunica cu țara, de a empatiza cu omul simplu, cu probleme sale. Erau, parcă prea des și vizibil, doar ei cu ei!
Acum, după scuturătura dură de la primul tur al alegerilor prezidențiale, pare că s-au trezit, că și-au dat seama că au acționat greșit, că au pierdut contactul cu realitatea. Că s-au îmbătat cu apă rece, că s-au lăsat amețiți de corifeii sondajelor și analiștii de duzină, care le ungeau urechile cu mierea textelor false despre cât de bine se prezintă în fața poporului. Nu aș fi fost de acord cu demisiile din funcțiile de conducere a celor două partide a lui Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu. Nu este abandonul, excomunicarea politică, o soluție de rezolvare a crizei apărute! Nu Ciucă și Ciolacu sunt singurii vinovați de dezastrul de la prezidențiale. Vina este una comună. A tuturor celor care compun conducerile partidelor, ba chiar și a membrilor simpli.
Pleacă Ciolacu. Și ce câștigăm? Vine alt lider mai bun? Nu este timpul pentru experiențe de manageriat politic. Este nevoie, zic eu, de asumare și resetare. Au crezut că rezultatele obținute în guvernarea țării și în cea locală, obiectivele duse la capăt, proiectele ce urmează a fi materializate, sunt suficiente, contează, explică și exprimă. Uite că nu au fost! A lipsit ceva. Dacă își dau seama ce, este bine. Își pot reveni. Dacă nu și persistă în greșeli, se duc mai jos. Pierd și ei, pierdem și noi. Țara are nevoie de guvernare, de stabilitate și asta nu o poți face cu ceva care vine din neant, din neprevăzut.
OPINII
Ascultăm și nu judecăm!

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.
Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.
Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.
În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!
PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.
OPINII
Europa, în resetare…

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!
La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.
Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!
Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.
Dâmboviţaacum o săptămânăPatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 4 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăContract semnat. Primăria Găești modernizează integral zona de blocuri, cu sprijinul CJ Dâmbovița



























bvbjk
27 noiembrie 2024 at 21:05
duminica detronam psd si pnl din parlament