Connect with us

ACTUALITATE

ITM, informații extrem de importante privind eliberarea adeverințelor de vechime în muncă

Publicat

pe

Angajatorul are obligația de a elibera salariaților adeverințe de vechime după cum urmează:

– în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților, cu modificările și completările ulterioare, la încetarea activităţii salariatului, angajatorii au obligaţia să îi elibereze acestuia o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate;

– potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 5 din Legea nr. 53/2003– Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare și art. 7 alin. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 905/2017, la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate, astfel cum rezultă din registru și din dosarul de personal, în termen de cel mult 15 zile de la data solicitării;

– în cazul în care angajatorul se află, la momentul solicitării, în procedura de insolvență, faliment sau lichidare conform prevederilor legale în vigoare, obligația eliberării adeverinței revine administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorul judiciar, în termen de maximum 60 de zile calendaristice.

Până la data de 31.12.2010, actul oficial prin care s-a dovedit vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retributia tarifara de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, a fost carnetul de muncă.

Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.

Adeverințele de vechime se solicită fostului angajator. (Model adeverință aici)

În cazul în care acesta nu mai există, adeverințele se vor solicita în scris, după cum urmează:

– unității care a preluat arhiva acestuia, în cazul angajatorilor cu capital de stat și mixt;

– Pentru perioade de până în 2011, inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială a avut sediul social angajatorul, în cazul angajatorilor cu capital privat, în schimbul unei taxe de 20 lei/document.

Succesorii în drepturi ai angajatorilor desființați au obligaţia de a elibera, la cerere, în termen de maximum 60 de zile calendaristice, adeverinţe cu datele existente în documentele pe care aceștia le deţin. Cererea poate fi depusă în format letric sau în format electronic.

Date privind societățile și succesorii în drepturi ai acestora pot fi obținute de la ONRC.

În cazul în care angajatorul este desființat, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de un alt angajator,obligația de a elibera adeverințele de vechime o au operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice.

Documentele care stau la baza eliberării adeverinței de vechime se predau, pe bază de contract, operatorilor economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, cu notificarea Arhivelor Naţionale sau, după caz, a serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

Notificarea conţine toate denumirile anterioare cunoscute ale angajatorilor desfiinţaţi, de la înfiinţare şi până la desfiinţare sau radierea din registrul comerţului, după caz.

Prin urmare, pentru a identifica operatoratul economic căruia trebuie să îi solicite adeverința, fostul salariat se va adresa Arhivelor Naţionale sau, după caz, serviciilor judeţene/Serviciului Municipiului Bucureşti ale/al Arhivelor Naţionale.

Serviciile arhivistice prestate de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice se efectuează contra cost, pe baza unor tarife ale căror limite maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naţionale.

Adeverinţele se eliberează în format letric şi se predau, la sediul deţinătorilor de documente, personal sau prinr eprezentant legal, ori se transmit prin servicii de curierat/poştale, cu confirmare de primire. Costul serviciilor de curierat/poştale este suportat de către solicitant.

Nerespectarea de către operatorii economici autorizaţi în prestarea de servicii arhivistice, a obligaţiei de a elibera adeverința de vechime se constată și se sancționează de către Arhivelor Naţionale şi, după caz, ai serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale.

ITM Dâmbovița a tipărit peste 500 de pliante cu informații esențiale despre documentele de vechime care sunt diseminate în teritoriu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Parc fotovoltaic, inaugurat în orașul Titu. O investiție cu impact pe termen lung

Publicat

pe

Primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, a participat astăzi, 19 iunie 2026, alături de reprezentanții administrației publice locale la inaugurarea parcului fotovoltaic Titu. Este vorba de o investiție privată importantă, realizată de compania Enery.

„Acest proiect demonstrează că Titu este un oraș atractiv și sigur pentru investitori, un loc în care administrația locală și mediul de afaceri pot colabora pentru dezvoltarea unor investiții serioase, cu impact pe termen lung”, a precizat primarul Laurențiu Costache.

Parcul fotovoltaic de la Titu are o capacitate instalată de 54 MW și reprezintă un pas important către dezvoltarea, modernizarea și utilizarea surselor de energie regenerabilă.

„Le mulțumesc reprezentanților Enery pentru încrederea acordată comunității noastre și pentru alegerea orașului Titu pentru realizarea acestei investiții. Felicitări tuturor celor implicați în acest proiect! Îmi doresc ca această investiție să fie un semnal clar că Titu este deschis dezvoltării și pregătit să primească noi investitori care să contribuie la crearea de locuri de muncă, la creșterea economiei locale și la construirea unui viitor mai bun pentru comunitatea noastră”, a mai spus Laurențiu Costache.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite