ADMINISTRAŢIE
Primar Mihai Polițeanu: Ploiești a devenit o republică independentă de feuda gunoaielor din Prahova

Primarul municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu, a anunțat că, de astăzi – 7 februarie 2025, a eliberat orașul de „mafia gunoaielor” și că „nu mai există drum înapoi”, oricâte amenințări se fac în stânga și în dreapta, oricâte minciuni și dezinformări se lansează.
Situația la zi, așa cum a fost prezentată de primarul Mihai Polițeanu:
● Ploieștiul a părăsit ADI Deșeuri pe 12 decembrie 2024 printr-un act unilateral de voință, exprimat prin votul reprezentanților ploieștenilor din Consiliul Local, care este singurul ce poate decide dacă, când și cum intrăm sau ieșim, ca oraș, dintr-o structură asociativă privind gestionarea deșeurilor. Nicio firmă de salubritate, nicio groapă de gunoi, nici ADI Deșeuri, nici măcar servitorii mafiei gunoaielor de la ADI Deșeuri nu pot decide destinul Ploieștiului.
● Astăzi, avem în Ploiești o nouă firmă de salubritate, printr-o procedură de achiziție legal îndeplinită și printr-un contract semnat direct – nu prin samsarii de la ADI Deșeuri – între orașul nostru și compania Brantner. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de întrerupere la momentul finalizării unei proceduri de achiziție publică pe termen lung, care va fi demarată în cursul lunii martie. De regulă, aceste proceduri durează cel puțin un an pentru finalizare.
Firma Brantner vine în Ploiești pentru a oferi servicii de colectare și transport a deșeurilor menajere cu un număr de 28 de utilaje, dintre care 19 sunt noi-nouțe. Toate cele 28 de utilaje îndeplinesc norma de poluare Euro 6, adică sunt cele mai puțin poluante posibil și reprezintă mai mult decât dublul numărului de utilaje pe care le-a avut fostul operator.
Din punct de vedere contractual:
● Urmează 10 zile de mobilizare, adică de pregătire pentru începerea efectivă a furnizării serviciilor de colectare și transport. Asta se va întâmpla până pe 17 februarie.
● Pe 17 februarie, compania Brantner va prelua colectarea și transportul deșeurilor în municipiul Ploiești.
● Începând cu aceeași dată, vor fi ridicate autorizațiile de acces în municipiul Ploiești pentru autospecialele Rosal. I-am informat deja despre acest lucru.
Ce probleme pot apărea în aceste zile:
● Compania Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) și ADI Deșeuri au început o campanie agresivă, publică și subterană, de amenințări, dezinformări și minciuni grosolane – declarații și telefoane cu iz de șantaj, specifice mafiei deșeurilor care a dominat Ploieștiul și Prahova timp de un deceniu.
● Având în vedere disperarea lor, există posibilitatea ca Rosal să saboteze serviciul de salubritate în următoarele zile. Suntem pregătiți, dar e evident că vom avea nevoie de sprijinul și înțelegerea ploieștenilor pentru a câștiga această bătălie dură cu o mafie înțepenită în Ploiești de peste 10 ani.
● Având în vedere că acțiunile primăriei înseamnă, de facto, destructurarea mafiei deșeurilor în Ploiești, există inclusiv posibilitatea ca Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) să refuze să părăsească Ploieștiul după data de 17 februarie. De la acea dată, nu vor mai avea autorizații de acces pentru utilaje, iar Poliția Locală își va face datoria.
În oricare dintre cazurile de mai sus, conducerea Rosal și conducerea ADI Deșeuri se vor îndrepta cu viteză spre o zonă penală – a declarat primarul Mihai Polițeanu. (Video aici)
ADMINISTRAŢIE
Târgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a anunțat, astăzi – 9 noiembrie 2026, că nu se vor aplica amenzi și nici nu vor în majorate impozitele în cazul proprietarilor de apartamente care au închis balconul fără să obțină autorizație în acest sens. Edilul a vrut să pună capăt numeroaselor dispute apărute în spațiul public ca urmare a noilor acte normative care au fost adoptate.
„Trebuie făcută distincția între clădirile realizate fără respectarea regimului legal de autorizare şi cele edificate în mod legal, asupra cărora au fost efectuate ulterior anumite lucrări punctuale, precum închiderea balcoanelor. Aceste intervenții nu schimbă, prin ele însele, situația juridică a clădirii în ceea ce priveşte legalitatea edificării sale inițiale şi nu conduc la încadrarea întregii clădiri în categoria celor executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.

A mai punctat edilul și faptul că, în ceea e privește balcoanele închise în urmă cu mai mult de 3 ani, dreptul statului de a aplica amenzi s-a prescris. Totodată, legea adoptată anul acesta nu poate să se aplice pentru fapte din trecut.
„Închiderea balcoanelor sau logiilor la clădiri de locuit multietajate se consideră de importanță redusă, excepție făcând lucrările de extindere pe domeniul public a balcoanelor sau logiilor de la nivelul parterului. Proprietarii au dreptul de a solicita autorizație de regularizare pentru aceste lucrări de închidere a balcoanelor sau logiilor de importanță redusă oricând, fără limită de timp şi fără a fi condiționați de termenul tranzitoriu de 1 an. Primăria Municipiului Târgoviște vă stă la dispoziție pentru îndrumare, dar repetăm: fără taxe majorate, fără amenzi și fără măsuri abuzive”, a declarat edilul Daniel Cristian Stan.
VIDEO
ADMINISTRAŢIE
Primăria Giurgiu modernizează Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr, cu fonduri europene

Consiliul Județean Giurgiu a finanțat cheltuielile de proiectare pentru pregătirea documentației în vederea obținerii de către Primăria Giurgiu, prin Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a fondurilor necesare pentru modernizarea a două zone verzi din municipiu: Parcul Elevilor și Parcul Fabricii de Zahăr. Durata de implementare a proiectelor este de 29 de luni de la data semnării contractelor de finanțare, moment consumat zilele trecute.
Intervențiile urmăresc transformarea celor două parcuri în spații verzi sigure și accesibile. Va fi modernizată infrastructura pietonală, dar și cea de utilități. De asemenea, se va interveni pentru revitalizarea ecologică și gestionarea durabilă a resurselor și reactivarea funcțiunilor sociale, recreative și educative prin amenajarea de locuri de joacă, zone de fitness, a unui teren multisport și instalarea de mobilier urban.
Proiectul care vizează Parcul Elevilor are o valoare totală este de 22.166.010,72 lei (inclusiv TVA), din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de circa 18.500.000lei (inclusiv TVA). Cât privește Parcul Fabricii de Zahăr, investiția se ridică la 9.128.272,13 lei (inclusiv TVA), din care valoare eligibilă nerambursabilă de circa 7.300.000 lei (inclusiv TVA).
Dâmboviţaacum 4 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură
ACTUALITATEacum o săptămânăAccident cu trei persoane încarcerate, una inconștientă, pe DN72, la Șuța Olteni


























