Connect with us

POLITIC

Senatorul Titus Corlățean, discuții la nivel înalt la Paris

Publicat

pe

Senatorul Titus Corlățean se află în aceste zile la Paris unde participă la Reuniunile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, respectiv comisiile juridică, politică și monitorizare. Această prezență i-a permis președintelui Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României, pe lângă alte probleme de natură diplomatică, să realizeze și contacte bilaterale cu omologi ai statului francez.

„M-am bucurat să mă reîntâlnesc cu Thierry Meignen – președintele Grupului senatorial francez de prietenie cu Senatul României, senator francez de Dreapta. Multe lucruri care „ard” în clipa de față în relațiile internaționale și o solidaritate exemplară cu România a Republicii Franceze, exprimată politic la cel mai înalt nivel, dar și prin contingentul militar francez important aflat pe teritoriul României și prin rolul de coordonator al Grupului de luptă al NATO în țara noastră, care include mai multe națiuni Aliate.

Discuțiile au inclus și lucruri care pot părea mai mici, deși sunt totuși importante, de genul sprijinului constant al colegului senator francez pentru comunitatea românească importantă, originară din Satu Mare și Maramureș, care trăiește în circumscripția pe care o reprezintă, nu departe de Paris (Blanc-Mesnil), precum și finalizarea procedurilor interne și semnarea acordului de înfrățire cu orașul Negrești-Oaș, probabil în iunie anul acesta. Am vorbit telefonic cu doamna primar Aurelia Fedorca, pentru ca delegația de la Negresti-Oaș să se pregătească și să încheie acordul de înfrățire în iunie la Blanc-Mesnil. E nevoie să ținem aproape și să ne coordonăm, în vremuri deloc simple, și cu Aliații americani, cât și cu cei europeni. Iar Franța joacă un rol important”, a scris Titus Corlățean pe pagina sa de socializare.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dâmboviţa

Vicepreședinte ACT Dâmbovița: Vizita la Parlamentul European, o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, s-a aflat în aceste zile la Bruxelles, alături de alți membri ACT. Invitația de a vizita Parlamentarul European, de a veda cum funcționează forum legislativ UE, a venit de la europarlamentarul Claudiu Târziu – președintele Partidului Acțiunea Conservatoare.

„O experiență interesantă, prin care am putut înțelege mai bine mecanismele deciziilor la nivelul politicii europene. A fost o altă perspectivă asupra deciziilor care influențează România. Pentru mine contează foarte mult să pot învăța din experiența unui om politic care a dovedit ca are principii, viziune, hotărâre și seriozitate”, ne-a precizat Ciprian Ștefan Olteanu.

A mai spus liderul ACT din Dâmbovița că, alături de colegii din echipa Acțiunii Conservatoare Dâmbovița, va continua să lupte cu convingere pentru valorile și interesele României.

„Este un drum lung, greu, dar, prin consecvență, muncă și credință, vom reuși. România merită mai mult, iar noi avem datoria să contribuim la acest lucru! Conservatori în valori, hotărâți în fapte”, a adăugat vicepreședintele ACT Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Dâmboviţa

Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței!

Publicat

pe

Ciprian Ștefan Olteanu, vicepreședinte al Partidului Acțiunea Conservatoare – Filiala Dâmbovița, i-a transmis președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care s-a aflat zilele trecute într-o vizită rapidă la București, un mesaj curajos, bine ticluit, în ton cu adevăratul patriotism pe care ar trebui să-l afișeze tot românul, mai ales acum, în vremuri de restriște, când identitatea, istoria unui popor și tradițiile sale sunt estompate, puse în umbră de jocurile politice, de interesele celor care se cred stăpânii lumii. A precizat Ciprian Ștefan Olteanu că românii au plătit cu sânge pentru libertate. În decembrie 1989, cetățenii au înfruntat gloanțele unei dictaturi.

„Nu au făcut-o pentru ca, după câteva decenii, cineva să le explice că trebuie să tacă atunci când nu sunt de acord cu puterea. Românii nu reprezintă un popor care trebuie reeducat. Nu avem nevoie de lecții despre cum să ne iubim țara. Nu ne vom cere scuze pentru credința noastră, pentru istoria noastră sau pentru faptul că ne apărăm interesele naționale. Europa a fost construită ca să împiedice întoarcerea totalitarismului, nu ca să susțină reflexul obedienței. Așadar, doamnă Ursula von der Leyen, ascultați, înainte să decideți! Respectați națiunile, acceptați critica, nu confundați funcția pe care o ocupați cu dreptul de a avea întotdeauna ultimul cuvânt. România vrea parteneriat, nu subordonare. Vrea respect, nu să fie tratată cu superioritate. Și, mai presus de orice, vrea libertate”, a spus viceliderul ACT Dâmboviţa, Ciprian Ștefan Olteanu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite