Dâmboviţa
Meciul de fotbal România U20 – Turcia U20 se joacă la Târgoviște

Marți – 25 martie 2025, de la ora 17:30, se va disputa pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște meciul de fotbal România U20 – Turcia U20. Măsurile de ordine publică vor fi asigurate de jandarmii din cadrul Grupării Mobile Ploiești, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Accesul spectatorilor în arena sportivă se face începând cu ora 15:30, pe baza biletelor și invitațiilor puse la dispoziție de către Federația Română de Fotbal, care a comunicat că va deschide întreaga arenă sportivă.
Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei, se realizează, potrivit legii, de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.
„În conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și desfășurării jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor interzise de lege ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
Conform prevederilor legale incidente, persoanelor aflate în stare vădită de ebrietate sau care comit fapte de tulburare a ordinii publice, înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv, li se va interzice accesul pe stadion, fiind sancționate contravențional. De asemenea, nu este permisă introducerea în incinta arenei a băuturilor alcoolice”, se precizează într-un comunicat transmis de Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești.
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, recomandăm spectatorilor:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
– să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
– părinții să-și supravegheze cu atenție sporită copiii;
– să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator;
– să nu se implice în incidente sau conflicte care ar putea duce la tulburarea ordinii publice;
– să aibă în vedere faptul că legislația în vigoare interzice persoanelor fizice deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice.
ADMINISTRAŢIE
Primar Dragodana, nemulțumit: În pământ, canalizarea este realizată bine, la suprafață e dezastru!

Primarul comunei Dragodana, din județul Dâmbovița, Gheorghe Sandu, este nemulțumit de modul cum abordează execuția rețelei de canalizare firma care a câștigat licitația. Vorbim despre un proiect al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, astfel că administrația publică locală nu are nicio pârghie legală să îndrepte aspectele sesizate în teren. Se referă edilul la ritmul greoi de lucru și mai ales la problemele care vin la pachet cu starea de șantier.
„În pământ, canalizarea este realizată bine, funcționează, însă la suprafață e dezastru. Suntem cu drumurile sparte de 2 ani și, la fiecare ploaie, încă se mai lasă pământul, mai ales la gurile de canal. Parcă e prea de tot. Îi înțeleg pe oameni când înjură. De 2 ani, mergem cu mașinile prin gropi. S-a săpat, s-a îngropat conducta și s-a pus înapoi pământul scos. Probabil pentru a se reduce cheltuielile, nu au adus pământ mărunțit și nisip, care s-ar fi asezat altfel pe lângă țevi și s-ar fi tasat mult mai repede. Proiectul prevede și aducerea drumurilor la stadiul inițial”, ne-a declarat primarul Gheorghe Sandu.
Ne-a spus edilul că au mai rămas de executat circa 1,2 km de rețea din totalul de 60 km. S-a săpat în medie la 3 metri adâncime, dar au fost și zone unde s-a coborât la 4 metri. Sunt incluse toate satele componente ale comunei Dragodana, mai puțin Pădureni, care nu a îndeplinit condițiile de eligibilitate. Prin urmare, Primăria a întocmit documentație separată și va depune cerere de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu. Cât privește proiectul Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, contractul vizează șapte comune, nu doar Dragodana, iar termenul de execuție a fost prelungit cu 1 an, până a finalul anului 2027, întrucât în celelalte localități lucrările nu sunt atât de avansate ca în Dragodana.
Dâmboviţa
Avarie la o stație GPL din Cornești. A fost evacuată populația pe o rază de 800 de metri

Situație de urgență, în această după-amiază, în comuna Cornești, județul Dâmbovița, ca urmare a unei avarii apărute la o stație GPL. Echipajele operative alocate la fața locului au dispus evacuarea populației pe o rază de 800 de metri – ne informează ISU Dâmbovița. În total, 50 de persoane. De asemenea, s-a transmis mesaj de avertizare Ro-Alert, iar zona a fost balizată.
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN și o autospecială SMURD, iar o echipă specializată a operatorului economic a acționat pentru punerea în siguranță a instalației. În acest moment, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii complete a rezervorului de GPL. Echipajele ISU efectuează măsurători în locuințele învecinate pentru a identifica eventuale acumulari de gaze în spații închise.
Reamintim că, în urmă cu 3 ani, în luna august, a avut loc o explozie într-o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, soldată cu zeci de răniți și persoane decedate, plus locuințe distruse.
UPDATE
În urma măsurătorilor efectuate în Cornești, în zona afectată, s-a stabilit că se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL. Misiunea este în dinamică.
VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























