Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Primăria Dragomirești continuă lucrările de extindere a rețelei de gaze naturale

Publicat

pe

La Dragomirești, vremea bună a fost un avantaj excelent pentru a se lucra la extinderea rețelei de gaze naturale pe străzile Tineretului, Ogrăzii, Văii, Taberei, și pe strada principală din satul Ungureni spre Cobia. Proiectul este derulat în baza unei finanțări asigurate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Ne-a precizat primarul Dragoș Vlădulescu că se lucrează și la întocmirea proiectului tehnic și pentru extinderea rețelei de gaze naturale în satul Mogoșești. Finanțarea este asigurată de la bugetul local. Edilul are în plan să extindă rețeaua de gaze naturale și spre Geangoești.

„Vremurile nu sunt întocmai prielnice investiților edilitare, dar nu ne dăm bătuți. Vrem să ducem la capăt proiectele începute, să asigurăm cetățenilor din toate satele comunei noastre utilitățile de care depinde până la urmă componenta aceea de confort pe care ne-o dorim cu toții. Este dificil, dar cu tact, cu responsabilitate, drămuind fiecare bănuț de la bugetul local, mergem înainte”, ne-a spus Dragoș Vlădulescu – primarul comunei Dragomirești.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Găești. Demers concret pentru prelucrarea Casei Olănescu (Clubul Arctic) din Parcul Central

Publicat

pe

Consiliul Local Găești a aprobat proiectul de hotărâre inițiat de primarul Alexandru Iorga, act normativ care deschide drumul pentru ca imobilul din Parcul Central, fosta Casă Olănescu, actualmente Clubul Arctic, să revină în patrimoniul orașului. Este un demers pentru care edilul lucrează de la începutul mandatului și, iată, săptămâna aceasta, s-a făcut primul pas concret. Urmează acum parcurgerea etapelor impuse de lege pentru concretizarea transferului Casei Olănescu de la Beko SA.

„Cei mai mulți dintre noi o știm simplu: Clubul Arctic, clădirea din Parcul Central. Am trecut de sute de ori pe lângă ea, am crescut cu ea acolo și, pentru generații întregi de găeșteni, face parte din imaginea parcului și din amintirile noastre. Puțini îi mai spun astăzi Casa Olănescu, dar numele acesta spune o parte importantă din povestea locului. Clădirea este legată de vechiul ansamblu al familiei Olănescu și de istoria zonei pe care noi o numim astăzi Parcul Central. (…)

Pentru mine, Casa Olănescu nu înseamnă doar ziduri. Înseamnă o bucată din Găești. Din orașul în care am crescut și în care trăim împreună. Din amintirile noastre și din ceea ce vrem să lăsăm mai departe. O aducem în patrimoniul orașului, o protejăm, o restaurăm și îi redăm viața. Nu facem asta pentru un primar, pentru un partid sau pentru o administrație. O facem pentru Găești. Pentru noi toți. Sunt lucruri care trebuie să rămână ale Găeștiului. Casa Olănescu este unul dintre ele”, a precizat primarul orașului Găești – Alexandru Iorga.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Pietrari pregătește licitația publică pentru proiectul privind construirea unui centru de sănătate

Publicat

pe

Primăria Pietrari va lansa, imediat ce Grupul de Acțiune Locală „Valea Ialomiței” va deconta factura în valoare de circa 310.000 lei pentru achiziția unui tractor nou pentru activitățile de gospodărire comunală și întreținere a domeniului public, va lansa licitația publică în vederea construirii de la zero a unui centru de sănătate.

Proiectul, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, va fi implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmboviţa (50% – 50%). Vorbim despre o unitate medicală la standarde europene, care va fi edificată în centrul comunei, pe terenul disponibil în fața centrului de informare turistică. Ne-a informat primarul Cornel Coman că lucrările propriu-zise ar putea demara în anul 2027.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite