Connect with us

OPINII

CCR i-a trântit o palmă peste ochi românului de rând!

Publicat

pe

Ce era de așteptat s-a întâmplat! Conții și marchizii de la Curtea Constituțională a României au respins Legea Pensiilor Speciale! Ce, vă așteptați să o declare constituțională? Asta se făcea într-un stat de drept, nu de drepți. Reforma s-a oprit la prostime, la talpa țării, mai sus, nu este voie. Stop! Trăiți, bă, cum puteți și cum vreți, din minimuri pe economie, din pensii de 1.200 de lei pe lună, din ajutoare sociale și alte pomeni de stat, dar, atenție, nu vă atingeți de veniturile noastre, nu ne sfidați pozițiile și prosperitatea!

Situația pare a fi una tensionată spre critică. După criza economică și socială declanșată de cheltuielile masive cu aparatul de stat, care ne-a pus deficitul pe grumaji, după austeritatea care i-a pus în genunchi pe românii legați de glie și pe fugă în afara țării pe tineri, România a intrat acum și într-un soi de criză instituțională generată de decizia clasei superioare de la CCR!

Să mai vorbim de reforme? Să îl mai luăm în seamă pe premierul Bolojan, guvernul de coaliție? Unde este echitatea, dreptatea, solidaritatea, cu ce se mai mănâncă democrația, libertățile, când o mână de oameni, acolo, sus, sfidează, își apără privilegiile, nepăsându-i de românul de rând, de cel care, prin truda sa, în varii domenii de activitate, aduce plus valoare țării? Până la urmă, și brutarul care frământă pâinea, și agricultorul de pe tractor, care îngrijește lanurile de grâu, și croitorul, pălărierul, cizmarul, cofetarul, instalatorul, sudorul, zidarul, jurnalistul, medicul, profesorul, mecanicul, și ei pot primi pensii speciale, fiindcă, fără de ei, nu mai funcționează nimic, se blochează societatea, existența, confortul, civilizația. Sunt indispensabili!

Decizia CCR este una sfidătoare la adresa nației. O palmă grea trasă peste obrazul românului! Să vedem ce urmează. Premierul Ilie Bolojan își va da demisia, așa cum a promis dacă legea se împotmolește la Curtea Constituțională? Nu cred. Poate fi vorba doar de o bulă de fum. Se adună presiune în societate și, conform unor tehnici naive de manipulare și dezinformare, cineva se va găsi să dezumfle ușor balonul. Fâs. Fâs. Plutește în aer și un ușor iz de blat. O fi așa? Atunci este și mai grav! Rămâne să vedem până unde merge sfidarea.

Poporul este prins în austeritate, în jocul supraviețuirii. Conform obiceiului, românul va înjura printre dinți, în primul rând pe cei care au creat acest supersistem de neatins, și va merge mai departe, tăcut, resemnat, nemaiașteptând nimic bun. Decizia CCR ne-a arătat pe viu, că unii sunt mai românii decât alții. Că nu vor în ruptul capului să renunțe la privilegii!

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ascultăm și nu judecăm!

Publicat

pe

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.

Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.

Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.

În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!

PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite