În Evul Mediu, când se sfințeau catedrale, mojicii, plebea, sărăntocii sau, na, oamenii de rând, stăteau înghesuiți, afară, pe caldarâm, păziți de sulițași, și se închinau cu ochii spre cer, biciuiți de vânt și încercați de foame. În bisericile somptuoase intrau doar marchizii, conții și viconții, coloneii și generalii, toți unul și unul. Acum, în democrație, se întâmplă cam la fel, diferă doar rangurile, updatate de istorie, adică președinți, miniștri, secretari și subsecretari de stat, consilieri guvernamentali, parlamentari, directori, primari, dar și aceștia aleși pe sprânceană, după… descurcăreală. Orânduirile se schimbă doar în ceea ce privește civilizația, modernitatea, valurile timpului, în rest, metehnele, comportamentele sunt la fel. Ce ați fi vrut? Ca la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului politicienii de rang înalt să rămână afară, discreți, blajini, contopiți cu poporul, iar locurile lor, rezervate lângă altar, să fie cedate bătrânelor credincioase venite din străfundul Moldovei, coborâte din vreun cătun aflat în vârf de munte, cu gândul de a ajunge la un eveniment așa de măreț care se întâmplă o dată în viața unui om? Nu se putea. Astea sunt regulile umane, ce țin de mărire și preamărire, orgolii, ambiții, ignoranță, căci, altfel, în fața lui Dumnezeu, suntem cu toții egali, fie că stăm în jilțuri, la căldurică, fie în colbul străzii sau în bătaia rece a vântului. Se zice…

Sincer, m-am bucurat că s-a clădit și la noi un așezământ al credinței solid, trainic, măreț, care să rivalizeze cu catedralele Occidentului pe care le admirăm când plecăm prin city break-uri și care să dăinuie peste veacuri, dar m-am întristat când am văzut că la slujba de sfințire a picturii din această grandioasă Catedrală a Mântuirii Neamului au avut locuri rezervate, în interiorul bisericii, doar cei care ne conduc, din păcate, spre niciunde, lamentabil, dezastruos. Poate că era mai bine dacă sfântul lăcaș nu s-ar fi umplut doar cu ei. Nu au câștigat, cred eu, decât, dispreț și neîncredere. Au mai pus, acolo, câteva procente de lehamite… Au intrat, cu invitație specială, inclusiv urlătorii neomarxiști, care, cu ani în urmă, umpluseră rețelele de socializare cu texte și mesaje împotriva demersului de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, că, ce, ne trebuie așa ceva. Că avem nevoie de spitale, nu de catedrale! Și acum, culmea, erau proțăpiți în frunte, aproape de altar, iar românul simplu care se lupta cu ei și îi combătea în numele credinței ortodoxe și al lui Dumnezeu, erau pe afară, pe lângă garduri. O fi drept?

Mi-ar fi plăcut să văd un ministru care să intre în catedrală ținând de după braț o bătrânică sau un moșuleț simplu, curați, veniți de departe, de acolo unde dospește și se coace credința, dar nu a fost să fie. Catedrala a fost plină de vedete, de invitați speciali, de politruci. Bine a zis, într-un comentariu, omul de televiziune, Dan Negru, că la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului poate că nici Iisus Hristos n-ar fi prins o invitație, printre atâtea VIP-uri…

Urmărește Incomod Media și pe Google News