Connect with us

ACTUALITATE

Chindia Târgoviște a deschis „Fan Shop” în Dâmbovița Mall

Publicat

pe

Fanioane, fulare, tricouri, rucsacuri, borsete cu însemnele AFC Chindia Târgoviște se pot cumpăra, începând de astăzi – 10 noiembrie 2025, din magazinul „Fan Shop” deschis în Dâmbovița Mall. Această inițiativă face parte din proiectul conducerii Clubului de a promova imaginea asociației sportive, de a atrage cât mai mulți suporteri în tribunele stadionului „Eugen Popescu”, de a crea un brad puternic, după modelul marilor cluburi europene.

La această deschidere, a fost prezent și președintele Chindia Târgoviște – Marius Pavel, care a precizat că acest colț comercial deschis în Dâmbovița Mall era așteptat de numeroși iubitori ai fotbalului. Marius Pavel și-a exprimat bucuria pentru faptul că, la momentul deschiderii „Chindia Fan Shop”, au fost prezenți suporteri și mulți copii, care au fost atrași de produsele expuse.

Câțiva jucători prezenți alături de staff-ul de conducere au fost asaltați de copii pentru autografe și fotografii. De precizat că la acest magazin se vor vinde și bilete de intrare la partidele de fotbal susținute de Chindia Târgoviște pe teren propriu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Administratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală

Publicat

pe

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 10 iunie 2026, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, nouă percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Giurgiu și în municipiul București, într-un dosar penal de evaziune fiscală.

Totodată, au fost puse în executare șapte mandate de aducere, emise pe numele a șapte administratori ai unor societăți comerciale, aceștia fiind conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru audieri – se precizează într-un comunicat de presă transmis către mass-media.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022-2024, persoanele cercetate ar fi evidențiat cheltuieli privind achiziții de prestări servicii în domeniul construcțiilor care nu ar avea la bază operațiuni reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, având drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu 974.000 de lei, reprezentând taxa pe valoare adăugată dedusă nelegal.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale.

VIDEO

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Judecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă

Publicat

pe

Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa, întruniți în Adunarea Generală, ieri – 9 iunie 2026, fiind prezenți 26 din 35 judecători în funcție, au stabilit, în unanimitate, în cadrul Adunării generale a judecătorilor convocate de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii următoarele:

Judecătorii denunță degradarea constantă a statului de drept în România prin încercarea susținută de subordonare a puterii judecătorești de către puterea politică.

Judecătorii solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern și internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești și prin recunoașterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.

Judecătorii resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.

Judecătorii amână pentru viitoarea ședință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.

Preşedinte,
Judecător Adrian Octavian Popescu

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite