Connect with us

ACTUALITATE

Comunicat deputat Aurelian Cotinescu: Dâmbovița nu tace! O comunitate care ascultă, protejează!

Publicat

pe

În fiecare noapte, undeva în Dâmbovița, în România, se aud plânsete care nu ajung niciodată la poliție. În fiecare zi, cineva își ascunde vânătăile sub mâneci lungi și zâmbete forțate. Violența domestică nu este o statistică, este o realitate dureroasă.

Pe 19 noiembrie 2025, de la ora 18:00, la Casa de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești, lansăm un un apel la solidaritate, curaj și responsabilitate, în cadrul primei conferințe din seria inițiată de comunitatea liberală „Dâmbovița nu tace! O comunitate care ascultă, protejează”.

Vom încerca să punem pe tapet toate piesele acestui puzzle al groazei, cu psihologi și experți în intervenție și consiliere, ONG‑uri specializate în protecția victimelor, reprezentanți ai autorităților locale și centrale, antreprenoare implicate social, avocați care cunosc provocările juridice ale victimelor, dar și parlamentari și factori decizionali. Împreună, vom asculta poveștile, vom identifica golurile legislative și vom lansa apelul pentru o comunitate care nu mai acceptă violența ca o realitate mută.

Vocea jurnaliștilor este foarte importantă în lupta împotriva violenței domestice, pentru a aduce la lumină adevărul, pentru a încuraja victimele să vorbească și pentru a arăta că societatea nu rămâne indiferentă. Împreună putem transforma acest eveniment într-un ecou puternic al solidarității și speranței.

Vă invităm să fiți parte din această mișcare, ca parteneri în lupta pentru siguranță, demnitate și viață!

Inițiator Aurelian COTINESCU, deputat PNL

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Elevii Școlii Dora Dalles, din Bucșani, în vizită la Parlamentul României

Publicat

pe

Deputatul PNL Aurelian Cotinescu a fost astăzi, 17 iunie 2026, gazdă pentru un grup de 55 de elevi și cadre didactice de la Școala „Dora Dalles” din Bucșani, județul Dâmbovița, care au vizitat Parlamentul României.

„În discuția cu elevii, i-am îndemnat să învețe, să își respecte profesorii, să fie perseverenți și să își urmeze visurile. Le-am spus că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care să reușească în plan profesional prin muncă și seriozitate, iar mai târziu să se implice în viața publică și să contribuie la schimbarea în bine a comunităților lor și a țării noastre”, a precizat deputatul Aurelian Cotinescu.

Parlamentarul liberal a mulțumit pentru implicare și dedicarea cu care contribuie la educația noilor generații, primarului comunei Bucșani, Alin Suțoiu, profesorului Corina Sandu, directorului Școlii Gimnaziale din comună și inspectorului școlar Sorina Toma.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Modalitățile de plată a facturilor către Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița

Publicat

pe

În vederea facilitării procesului de achitare a facturilor aferente serviciilor de alimentare cu apă potabilă și canalizare, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. recomandă utilizarea modalităților de plată care permit efectuarea rapidă și eficientă a tranzacțiilor, evitând, totodată, aplicarea unor eventuale comisioane suplimentare pentru procesarea plăților.

Clienții Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. au la dispoziție următoarele modalități de plată:

– Prin ordin de plată, în oricare dintre conturile bancare ale companiei deschise la: Banca Transilvania, Exim Banca Românească, BCR, UniCredit, ING, BRD, Raiffeisen Bank, CEC Bank și Trezorerie. Codurile IBAN aferente plății facturilor sunt disponibile în partea stângă a facturii emise de companie.

– Online, cu card bancar, prin intermediul portalului clienți disponibil pe site-ul companiei, pentru utilizatorii care și-au creat cont: https://portal.catd.ro.

– Cu numerar, la centrele de încasare ale Companiei de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. din localitățile Târgoviște, Găești, Pucioasa, Fieni, Moreni și Titu.

– Prin serviciul de debit direct (Direct Debit), disponibil prin intermediul instituțiilor bancare la care clienții dețin conturi.

CATD informează că rămân disponibile și plățile efectuate prin intermediul aparatelor de încasare amplasate în incinta magazinelor. În cazul acestor tranzacții, eventualele comisioane percepute pentru procesarea plății vor fi suportate de către client.

De asemenea, Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. încurajează clienții să își creeze un cont pe platforma online a companiei, accesând secțiunea Portal Clienți de pe site-ul https://catd.ro. Utilizarea portalului reprezintă o soluție modernă și eficientă, oferind acces rapid la facturile emise, precum și posibilitatea achitării acestora într-un mod simplu și sigur, fără deplasarea la centrele de încasare.

Vă asigurăm că depunem permanent eforturi pentru îmbunătățirea serviciilor oferite și pentru facilitarea interacțiunii cu clienții noștri.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIȘTE DÂMBOVIȚA SA

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite