Dâmboviţa
Fiecare gest de omenie contează. Jandarmeria Dâmbovița, alături de persoanele aflate în suferință

Jandarmii din Dâmbovița au donat, săptămâna trecută, o serie de produse de igienă personală, dulciuri și materiale sanitare pentru persoanele cazate în regim de urgență într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmboviţa.
Gestul s-a dorit a fi un mesaj de solidaritate, empatie și speranță. Astfel de acțiuni umanitare vor continua, pentru că fiecare gest de omenie contează – ne informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița, lt. col. Ciprian Vătășelu. Acesta a transmis, totodată, mulțumiri tuturor colegilor care au susținut demersul și au contribuit la achiziționarea produselor donate.

ADMINISTRAŢIE
120.000 de euro pentru gospodărirea orașului Răcari. Va fi achiziționat un buldoexcavator performant

Primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu, a precizat că nu ratează nicio oportunitate de finanțare necesară în procesul de dezvoltare a localității. Ne-a informat edilul că, în aceste zile, a fost semnat contractul de finanțare pentru achiziționarea unui buldoexcavator performant, care va intra în dotarea Serviciului de gospodărire al orașului. Suma de 120.000 de euro a fost obținută prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
„Odată cu semnarea contractului de finanțare, proiectul intră într-o nouă etapă. Urmează demararea procedurii de achiziție a utilajului și a atașamentelor, care vor contribui la creșterea capacității de intervenție și la îmbunătățirea serviciilor publice locale. Continuăm să atragem fonduri și să transformăm proiectele în investiții concrete pentru comunitatea noastră”, este mesajul transmis de primarul Marius Caravețeanu.
Dâmboviţa
Dâmbovițeanul Leonardo Badea, printre numele vehiculate pentru a fi nominalizat premier al României

În cadrul unor emisiuni difuzate de Antena 3 și România TV, a fost vehiculat un nume surpriză pentru funcția de premier al României: dâmbovițeanul Leonardo Badea. Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României ar fi luat în considerație de președintele Nicușor Dan. Ba chiar se spune că ar fi pe un loc în față pe lista șefului statului. Fost senator de Dâmbovița din partea PSD, în perioada 2012-2016, Leonardo Badea ar trebui să constituie un guvern de tehnocrați, departe de mofturile politice și ar avea misiunea dificilă de a scoate țara din criză.
Leonardo Badea este din Târgoviște, are 51 de ani, este vicepreședinte al Consiliului de Administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României. Între 2017 și 2019, a fost președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Leonardo Badea este licențiat al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, iar în urma susținerii publice a tezei de doctorat, în 2005, a obținut titlul de doctor în domeniul Contabilitate, în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
ACTUALITATEacum o ziDoliu în învățământul din Dâmbovița. A plecat la ceruri învățătoarea Adriana Maria Anghel
ACTUALITATEacum 20 de oreDN71, Bâldana – Târgoviște. S-a trecut la demolarea gardurilor în Mircea Vodă și Cuza Vodă
ADMINISTRAŢIEacum 7 zileMoment istoric în Dâmbovița. Au demarat lucrările de construcție a centurii ocolitoare a orașelor Pucioasa și Fieni
ADMINISTRAŢIEacum 5 zilePrimarul de la Pietrari face apel către firma constructoare să vină și să finalizeze rețeaua de apă potabilă
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileDN7, Bâldana-Titu. Recepție lucrări de reabilitare, modernizare și lărgire la patru benzi
ADMINISTRAŢIEacum 22 de oreTârgoviște. Schimbare majoră la Bazinul Olimpic de Înot. A fost lansată deja licitația. VIDEO
ACTUALITATEacum 6 zileGrup Atyc încasează abonamente de la elevii navetiști, apoi îi lasă în stații
ACTUALITATEacum o săptămânăPacientă decedată în condiții suspecte la Spitalul Județean din Târgoviște. Ajutați-mă să se facă dreptate, cere fiica

























