Connect with us

ACTUALITATE

Primăria Găești a organizat prima „Gală a Excelenței în Educație” din istoria orașului

Publicat

pe

Sala Casei de Cultură „Dumitru Stanciu” din Găești s-a dovedit a fi neîncăpătoare, ieri după-amiază, când a găzduit „Gala Excelenței în Educație”, primul eveniment de acest tip din istoria orașului.

Inițiativa edilului Alexandru Iorga a fost apreciată la maximum de comunitatea locală. Gala a reprezentat un omagiu adus elevilor care, prin muncă, perseverență și talent, au obținut rezultate remarcabile la olimpiade și concursuri școlare. De asemenea, au fost premiați profesorii care i-au pregătit și îndrumat spre performanță.

În același timp, evenimentul a reprezentat un binemeritat omagiu părinților și directorilor instituțiilor de învățământ din Găești, pentru că performanța se construiește întotdeauna împreună – a punctat primarul Alexandru Iorga.

„Acest proiect are o însemnătate aparte pentru mine. L-am inițiat încă din perioada în care eram consilier local și l-am promis găeștenilor. Astăzi, această promisiune a devenit realitate.

Sunt convins că vor urma și mai multe rezultate de excepție, iar această Gală va deveni o frumoasă tradiție a orașului nostru.

Educația este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face în viitor, iar copiii noștri sunt cea mai mare speranță a Găeștiului. Felicitări tuturor și mult succes în tot ceea ce vă propuneți! Găeștiul este mândru de voi!”, a spus Alexandru Iorga – primarul orașului Găești.

Reamintim că, tot în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele orașului Găești”, au fost premiate, ieri-dimineață, cuplurile care au împlinit 50 și 60 de ani de căsătorie.

În această seară, găeștenii și nu doar ei sunt invitați să petreacă în Parcul Central, începând cu ora 18:00. Vor urca pe scenă: Andrei Bănuță, Andreea Bănică, Valentin Sanfira, Irina Loghin, Lino Golden.

În afară de concert, Primăria a pregătit un ecran de mari dimensiuni și 600 de scaune, pentru a reuni comunitatea locală să vizioneze împreună, de la ora 22:00, finala Campionatului Mondial de Fotbal, Spania – Argentina.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Prețul la energia electrică a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite. Cum am ajuns aici?

Publicat

pe

Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița și director al Parcului Industrial Priboiu, este un excelent specialist în problematica energetică. De-a lungul timpului, Radu Popa a venit cu o mulțime de soluții, cu argumente solide ce vizau rezolvarea crizei energetice care s-a abătut asupra românilor, prețuri scăpate de sub control, oportunități de revenire la normalitate etc. De curând, se vorbea chiar de numirea sa pe o poziție de secretar de stat în Ministerul Energiei. Organizația PSD Dâmbovița și-a exprimat sprijinul pentru această numire. Deocamdată, nu am auzit că acest pas important s-a produs. Mai așteptăm. Între timp, Radu Popa urmărește ce se întâmplă în acest domeniu fluid și imprevizibil al energiei.

Într-un ultim text postat pe pagina sa de Facebook, scrie Radu Popa că această criză energetică începe să se vadă în facturile clienților casnici și să afecteze bugetul familial. Va fi cumplit dacă actual guvern nu intervine.

„Prețul a trecut bariera celor 2 lei/kWh pentru contractele reînnoite de EON și Premier Energy Cum am ajuns aici? Prin închiderea agresivă a unor capacități de producție fără să construim altele, deși aveam banii pentru asta. Asta a fost strategia lui Virgil Popescu+ticăloșia lui KWI = dezastru”, a precizat Radu Popa.

Mai spune fostul parlamentar că România are resurse energetice, dar pare să lipsească strategia de a le folosi.

„În energie, există o diferență fundamentală între ceea ce ai și ceea ce poți folosi atunci când ai nevoie.România are hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze, resurse naturale și un potențial important de producție regenerabilă.

O centrală care întârzie 10 ani, o rețea care nu poate prelua energia produsă sau o investiție blocată administrativ înseamnă vulnerabilități pe care le plătim cu toții. Și aceste neputințe cresc prețul. Apoi am învățat că marile probleme nu apar întotdeauna din lipsa resurselor financiare. Nu! Uneori apar din incapacitatea de a lua deciziile potrivite la momentul potrivit”, a punctat Radu Popa.

Conchide Radu Popa că România, în această perioadă care pare a fi una cumplită din punct de vedere economic, are nevoie de o viziune strategică în care securitatea aprovizionării, prețurile suportabile și competitivitatea industriei să fie tratate împreună.

„Nu avem nevoie de încă o competiție între tehnologii sau de încă un război al declarațiilor. Avem nevoie de investiții finalizate, instituții responsabile și decizii care să reziste mai mult decât un ciclu electoral. Pentru că adevărata independență energetică nu se măsoară doar în resursele pe care le avem, ci în capacitatea de a le transforma în siguranță și competitivitate pentru economie”, a adăugat Radu Popa – directorul Parcului Industrial Priboiu.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Cercetată pentru evaziune fiscală, lidera PNL Moreni a demisionat

Publicat

pe

Președinta PNL Moreni, Ioana Raluca Dumitrică, a demisionat din toate funcțiile deținute în partid, după ce, săptămâna trecută, a fost pusă sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, Ioana Raluca Dumitrică nu a virat la stat, în termenul legal, impozitul pe venit și contribuțiile la asigurări sociale și de sănătate reținute de la salariații celor două firme pe care le administrează: Energy City Club SRL și Apollo Beauty Hub SRL. Prejudiciul în acest caz depășește două milioane de lei.

„Consideram ca respectarea legii si responsabilitatea publica sunt principii fundamentale. Avem incredere in institutiile statului si in actul de justitie si consideram ca toate persoanele implicate intr-o procedura judiciara beneficiaza de prezumtia de nevinovatie, pana la pronuntarea unei hotarari definitive.

Totodata, precizam ca la nivelul PNL Dambovita au fost luate masurile statutare impuse de situatie, iar Raluca Ioana Dumitrica si-a inaintat demisia din functiile detinute in cadrul partidului.

Organizatia Judeteana PNL Dambovita trateaza situatia cu maxima seriozitate si transparenta. Nu vom face aprecieri asupra unui dosar aflat in cercetare”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de PNL Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite