
Camera Deputaţilor a respins, miercuri – 5 septembrie, propunerea PNL de înfiinţare a unei Comisii parlamentare care să verifice modul în care autorităţile statului român au...

Violenţa în familie nu înseamnă doar agresiune fizică, aşa cum suntem tentaţi să credem. Dimpotrivă, îmbracă forme diverse – după cum ne informează Inspectoratul Judeţean de...

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa va organiza, luna a ceasta, 10 cursuri de calificare/recalificare, în Târgovişte, Moreni şi la Penitenciarul Găeşti. Persoanele interesate...

Bienala de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, concurs organizat de Complexul Naţional muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, a ajuns anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie. Pot participa...

Guvernul a aprobat astăzi rectificarea de buget fără avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), având în vedere că legea impune să fie solicitat, dar...

Departamentul de traduceri al Comisiei Europene invită elevi din întreaga Europă să își testeze aptitudinile de traducători în cadrul celei de-a 12-a ediții anuale a concursului...

Jandarmii din Dâmboviţa au organizat, astăzi – 5 septembrie 2018, o acţiune de donare de sânge, în semn de solidaritate cu un coleg care a fost...

Dumitru Lupescu, deputat USR de Dâmboviţa, a fost ales, luni – 3 septembrie 2018, secretar al grupului parlamentar USR din Camera Deputaţilor, împreună cu Cornel Zainea,...

Sâmbătă, 8 septembrie 2018, la Pucioasa, se va da startul competiției „BikeXpert Alpine Challenge”, care își propune să sprijine un stil de viață energic și să...

Cusutul de mână este o îndeletnicire care există de mai bine de 20.000 de ani în istoria omenirii. Descoperirile efectuate arată că primele ace de cusut...