
Gestionarea defectuoasă a unui eveniment tragic, comunicarea ineficientă sau aproape deloc, la care s-au adăugat indignarea și starea de nervozitate a familiei și a celorlalți participanți...

Totul s-a dat peste cap. Urșii își părăsesc habitaturile specifice, mânați de la spate de foame. Nu s-a mai întâmplat până acum ca mamiferele să ajungă...

Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, s-a aflat, la acest sfârșit de săptămână, în două localități ale județului care, după pandemie, au intrat ușor în normalitate, neuitând...

Situația în care se află turismul românesc nu este deloc una plăcută. Pe lângă problemele generate de criza economică, de prețurile care cresc de la o...

În această seară, salvamontiștii din Bușteni au reușit să coboare din Bucegi trupul turistului portughez, în vârstă de 32 de ani, care a murit sâmbătă, lovit...

Un turist străin, care făcea parte dintr-un grup format din 18 membri, și-a pierdut viața, astăzi – 16 iulie 2022, în Munții Bucegi. Nenorocirea s-a produs...

Un medic de familie, pentru a putea acorda consultații în cele mai bune condiții, are nevoie de echipamente performante, dar și de mobilierul necesar adecvat fiecărui...

Lucrurile se complică în Europa. Războiul din Ucraina a generat o criză fără de precedent. Prețurile la energia electrică și gazele naturale au crescut considerabil și...

Sunt tot mai multe voci în cadrul Partidului Social Democrat care susțin că este nevoie urgentă de investiții în sistemele de irigații, dacă vrem să avem...

Fermierii români afectați de seceta care a cotropit România nu au fost uitați. Guvernul Românei le va acorda un sprijin substanțial pentru a depăși problemele pricinuite...