
„Zilele Cetăţii Târgovişte” 2019 vor fi organizate în perioada 2 – 8 septembrie. Programul este unul complex, adaptat fiecărei categorii de vârstă. Vor fi competiţii sportive...

Municipiul Târgovişte găzduieşte, până în data de 24 august 2014, evenimentele incluse în proiectul cultural “StartDans”, respectiv: intervenţii performative în spaţiul public, cursuri de dans contemporan...

Angelo Andi Petre, proaspăt absolvent al Liceului Ienăchiţă Văcărescu din Târgovişte, cu media generală aproape zece, și admis la Facultatea de Geografie din cadrul Universității București,...

Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa a luat măsura uciderii porcinor din trei gospodării din Perşinari şi una din Ciocăneşti (sat Vizureşti), unde...

Ionel Petre, preşedintele ALDE Dâmboviţa, spune că este nevoie, în acest moment, de o restartare a guvernării, iar o remaniere, chiar şi extinsă, nu este o...

Deputatul Dumitru Lupescu, preşedintele USR Dâmbovița, a transmis deja o scrisoare către Garda Națională de Mediu, Agenția Națională de Protecția Mediului, Agenția de Protecția Mediului Dâmbovița...

Deputata Carmen Holban, preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, a participat la toate manifestările organizate în judeţ, cu prilejul Sfintei Marii. Parlamentara s-a aflat în mijlocul locuitorilor...

Preşedintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, şi vicepreşedintele Alin Manole au participat, ieri – 15 august, la deschiderea Festivalului “Padina Folk”, care se desfăşoară în zona...

Gradul de suportabilitate al dâmbovițenilor din comuna Brăneşti a atins cota maximă, astfel că, săptămâna aceasta, oamenii au ieşit în stradă, cu speranța că se vor...

Președinta PSD Dâmbovița, europarlamentara Rovana Plumb, joacă tare. Se vede treaba că este un politician hârşit și capabil să întoarcă orice luptă, pe față sau de...