
Peştera Ialomiţei, din Munţii Bucegi, va putea fi vizitată, începând de astăzi – 1 mai până în data de 30 septembrie, după programul de vară, adică...

Iscusinţa şi perseverenţa primarului comunei Gura Ocniţei de a organiza acţiuni cultural-educative, de a apropia comunitatea pe care o conduce de valorile şi spiritualitatea românească, este...

Senatorul PNL de Dâmboviţa Iancu Caracota susţine că PSD foloseşte prima sesiune de finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru a-i răsplăti pe primarii care...

Incendiu de proporții, în această dimineață, în Parcul Industrial Mija, județul Dâmbovița! Arde un depozit de materiale reciclabile, printre care şi solvenți pentru vopsea şi reziduuri...

Astăzi – 30 aprilie 2019, la ora 07.00, salariaţii Electroaparataj SA Târgovişte membri ai Sindicatului Valahia au intrat în grevă generală pe termen nelimitat. „Modalitatea aleasă...

Marlena Zagoni, profesor-antrenor emerit de canotaj, din Olteni, judeţul Dâmbovița, este unul dintre cei 10 laureaţi pentru excelenţă în educaţie de anul acesta ai MOL România...

Zi însorită şi plină de satisfacţii pentru copiii oraşului staţiune Pucioasa. Edilul Constantin Ana, prin tot ceea ce întreprinde, doreşte să reanime atmosfera caldă şi vie...

Un eveniment unic în Dâmboviţa şi poate chiar şi în România s-a consumat, ieri – 25 aprilie 2019, în Joia Mare, în comuna Gura Ocniţei. Autorităţile...

Judeţul Dâmboviţa are o suprafaţă de 117.376 de hectare de pădure. În 1990, fondul forestier se afla în integralitate în proprietatea statului. Între timp, 63.768 de...

Evenimentul creştin intitulat „Calea Luminii”, zămizlit acum 20 de ani, parcă printr-o revelaţie a artistului plastic Mihai Şerbănescu, este unic în România. Mii de târgovişteni, tineri,...