
Două mari proiecte de investiţii sunt în momentul de faţă în atenţia directă a edilului municipiului Moreni, Constantin Dinu. Vorbim aici de bazinul de înot, obiectiv...

Duminică, 24 iunie 2018, dâmboviţenii se pot bucura, în Parcul Chindia din Târgovişte, de la ora 17:00, de o expoziţie de artă populară, momente artistice susținute...

Fost militar de carieră, deputatul USR de Dâmboviţa Dumitru Lupescu consideră că partidul de guvernământ duce o politică diabolică de distrugere a sistemului naţional de apărare,...

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda consideră că modificările aduse Codului de Procedură Penală de reprezentanţii PSD, ALDE şi UDMR reprezintă un dezastru pentru justiţia română,...

Carmen Holban, deputat PSD de Dâmboviţa, a susţinut, săptămâna aceasta, în Parlament o declaraţie politică având ca temă abuzurile săvârşite de justiţie şi interesele statului paralel,...

ISU Dâmboviţa a obţinut locul I la faza zonală a competiţiei naţionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat, care s-a desfăşurat în perioada 20...

În perioada 29 iunie – 5 iulie, se vor executa la Târgovişte, în intervalul oar 05:30-10:30, acţiuni de combatere a insectelor de disconfort – ţânţari, muşte,...

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte, s-a desfăşurat, în această seară, conferinţa de alegeri a Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa Târgovişte. Reamintim că filiala,...

Vineri, 22 iunie 2018, la ora 11.00, se vernisează la Curtea Domnească din Târgovişte expoziţia etnografică „Ia românească – unitate şi continuitate”, în cadrul căreia vor...

Organizaţia PSD Dâmboviţa a remis către mass-media un comunicat de presă, prin care îşi exprimă sprijinul faţă de preşedintele partidului, Liviu Dragnea, în contextul în care...