
Cu toate insistențele autorităților, pornind de la primării, pompieri, asociații profesionale, unități de asigurare a unor subvenții, mulți fermieri continuă să de-a foc vegetației uscate de...

Lucrătorii de la Poliția Animalelor din cadrul IPJ Dâmbovița au avut o sumedenie de misiuni de îndeplinit. Oamenii legii i-au luat în vizor pe proprietarii de...

Dâmbovițenii s-au mai disciplinat, au mai mult respect față de lege sau cel puțin așa reiese din datele prezentate de comisarul șef Viorel Polexe, șeful Inspectoratul...

Polițiștii din cadrul Serviciului Transporturi Călărași și cei de la Secția Regională Transporturi Constanța – Biroul de Investigare a Fraudelor au descins, zilele trecute, împreună cu...

ISU Dâmbovița îi avertizează pe fermierii care au obiceiul să incendieze câmpurile după încheierea procesului de recoltare, motivând că astfel le curăță mai repede de resturile...

Două comisii mixte, formate din reprezentanți de la opt instituții și coordonate de cei doi subprefecți de Dâmbovița, au efectuat, săptămâna trecută, controale în cele 49...

Chiar dacă legile în acest domeniu sunt dure, după cum stau lucrurile, cetățenii nu au de gând să se alinieze normelor în vigoare. Se ard în...

Lucrătorii de la structurile de ordine publică și rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune, pe teritoriul întregului județ, pentru prevenirea...

Lucrătorii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat, ieri – 22 februarie 2023, pe teritoriul întregului județ, în vederea determinării conducătorilor de...

Trei firme de transport persoane din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, au fost amendate de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Regiunea Sud Muntenia pentru servicii de...
Comentarii recente