O nouă unitate de învățământ și-a deschis astăzi porțile la Nucet. Vorbim despre grădinița cu program prelungit în care vor fi educați și își vor petrece...
Organizația Femeilor Social Democrate din Dâmbovița a organizat astăzi, 31 mai 2022, o nouă acțiune din seria celor menite să-i ajute pe tineri să-și descopere noi...
Cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va oficia, vineri – 29 aprilie 2022, Sfânta Liturghie...
Comuna Nucet, din județul Dâmbovița, îmbracă haine de sărbătoare în fiecare an de „Izvorul Tămăduirii” – prima zi de vineri după Paște. După Sfânta Liturghie oficiată...
Comuna Nucet este o localitate cu istorie, cu tradiție în domeniile economic și educațional. Aici ființează Stațiunea de Cercetări Piscicole, unitate de elită aflată în subordinea...
Am constatat, cu plăcere, că societatea civilă, cetățenii de rând, ba chiar și autoritățile locale nu mai tac, nu se mai fac că nu văd anumite...
Atrăgeam atenția autorităților, cu ceva vreme în urmă, recte Direcției Silvice Dâmbovița, asupra modului în care o firmă de exploatare forestieră prestează într-un parchet licitat și...
Direcția Silvică Dâmbovița ne-a transmis un comunicat cu privire la exploatarea masei lemnoase din zăvoiul de pe teritoriul comunei Nucet. Facem precizarea că, la solicitarea locuitorilor...
În ultimii ani, în toată lumea civilizată se duce o luptă dură împotriva exploatării nejudicioase a pădurilor, împotriva distrugerii mediului ambiant. Instituțiile de profil au intrat...
Numeroși credincioși din satul Ilfoveni, comuna Nucet, și din localitățile învecinate au fost prezenți astăzi, 8 noiembrie 2021, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, la ceremonia...
Comentarii recente