
Fostul deputat PSD de Dâmbovița Radu Popa atrage atenția asupra consecințelor nefaste care pot apărea ca urmare a blocării fondurilor alocate prin Programul Național de Redresare...

Senatorul AUR Dâmbovița Ciprian Iacob a comentat puternic dezamăgit, după aflarea cheltuielilor aproape inutile pe care fostul președinte al României, Klaus Iohannis, le-a făcut cu deplasările...

Aseară, membrii Biroului Politic Județean al PNL Dâmbovița l-au ales în funcția de prim-vicepreședinte al organizației pe actualul subprefect Teodor Rădoi. Propunerea a venit din partea...

Senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean a participat la conferința organizată, la Parlamentul României, de Grupul de consultanță Kerney, în colaborare cu comisiile de specialitate din...

Sfârșitul de săptămână a fost unul rodnic în plan diplomatic pentru senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă din cadrul Senatului României. La sediul Parlamentului...

Am constatat că liderii politici pe care îi avem, acolo, sus, la București, în prima linie, ori nu sunt prea interesați de țară, ori nu sunt...

Polițiștii de la Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul IPJ Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au...

Candidatul Coaliției „România Înainte”, formată din PSD, PNL și UDMR, Crin Antonescu, a fost astăzi prezent la Târgoviște pentru a deschide maratonul electoral prezidențial care urmează...

Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților a dezbătut și aprobat, astăzi – 18 martie 2025, Legea prosumatorilor, potrivit căreia românii care își produc propria...

Senatorul Titus Corlățean a întreprins, săptămâna trecută, o vizită oficială în Republica Turcia. Alături de președintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului României, s-au aflat...
Comentarii recente