
Termenul pentru înscrierea la concursul privind încadrarea directă sau rechemarea din activitate pentru posturi de subofițeri a fost prelungit până la data de 09.08.2024. Astfel, până...

Aflăm că se conturează o asociere între județele Dâmbovița și Prahova, cu scopul atragerii de fonduri în vederea finanțării proiectelor de dezvoltare a turismului în Bucegi....

Publicația on-line Info Ploiești și Asociația Sindrom Down Ploiești organizează, sâmbătă – 29 iunie 2024, în colaborare cu Asociația Antreprenorilor de Fapte Bune, spectacolul caritabil „Împreună...

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a doi inculpați, membri ai aceleași familii, și...

Rapperul prahovean Ștefan P3, în vârstă de 18 ani, și-a lansat EP-ul de debut intitulat „SUPERSTAR”, prin care își propune să se lanseze cu adevărat în...

Ce țară suntem, ce politicieni avem, ce oameni ahtiați după putere, strâmbi, orbi, orgolioși, plini de ifose, tipi care devin deștepții pământului imediat ce sunt parășutați...

Chindia Târgoviște are ceva probleme cu datoriile. Misiunea lui Gabriel Boriga, deocamdată, și nu se știe cât va rezista, nu este aceea de a face performanță,...

Municipiul Ploiești, aflat la câțiva pași de județul Dâmbovița, se dezvoltă economic într-un ritm alert. Avantaj mare au prahovenii cu rețeaua de drumuri și căi ferate...

Azi – 28 februarie 2024, o femeie a sunat la 112 pentru a anunța că într-o clădire dezafectată din comuna Tătărani, județul Prahova, a izbucnit un...

Medicii ne avertizează că gripa își fac de cap. Există o amestecătură nedefinită de viruși, încât nu ști dacă este vorba de banalele răceli pe care...
Comentarii recente