
Două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii de drumuri din comuna Sălcioara, județul Dâmbovița, au ajuns în faza de licitație publică – a anunțat primarul Valentin Pârvu....

Comuna Sălcioara este una dintre cele 29 de localități din județul Dâmbovița care vor beneficia de fonduri în cadrul celei de-a patra sesiuni a Programului Județean...

Lucrările la noul Cămin cultural din satul Ghinești, comuna Sălcioara, au intrat în linie dreaptă. Ne-a informat primarul Valentin Pârvu că proiectul, în valoare de 2,8...

Consiliul Local Sălcioara a aprobat, cu unanimitate de voturi, asocierea Comunei Sălcioara cu Consiliul Județean Dâmboviţa, în vederea implementării a două proiecte extrem de importante pentru...

Despre comuna Sălcioara, am tot scris. Am urmărit cu maximă atenție activitatea administrativă a edilului Valentin Pârvu, un primar care încearcă, și până acum a reușit,...

O investiție importantă pentru viitor va fi demarată în curând pe teritoriul localității Sălcioara, județul Dâmbovița, cu finanțare de la Administrația Fondului de Mediu. Este vorba...

Vă doresc, doamnelor și domnișoarelor, ca ziua de 8 Martie să vă fie asemenea unui buchețel de ghiocei, care vă umple sufletul de bucurie, iar pașii...

Proprietarii sau moștenitorii suprafețelor de teren din mai multe zone ale satelor Cătunu și Podu Rizii (vezi anunțul de mai jos), comuna Salcioara, județul Dâmbovița, trebuie...

Vă doresc de Mărțișor să aveți un an minunat, doamnelor și domnișoarelor, cu sănătate, noroc, zâmbete și împliniri în tot ceea ce faceți. Fiți fericite! La...

Valentin Pârvu, edilul comunei Sălcioara, județul Dâmbovița, ne-a convins, și nu de acum, că nu este tocmai ușor să conduci o localitate formată din 8 sate...
Comentarii recente