Călăraşi
Grupare de proxeneţi şi traficanţi de minori, anihilată de anchetatorii din Călăraşi!

Trei persoane, cu vârste între 26 şi 50 de ani, au fost reţinute pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism, într-un dosar instrumentat de poliţiştii de Investigaţii Criminale din Călăraşi, sub coordonarea procurorilor DIICOT. De asemenea, alţi doi suspecţi au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cei în cauză au racolat, începând cu luna decembrie 2016, mai multe tinere, minore şi majore, pe care le-au determinat să practice prostituţia pe teritoriul municipiului Bucureşti. Urmare percheziţiilor efectuate la domiciliile bănuiţilor, oamenii legii au ridicat bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie, precum și sume de bani.
Călăraşi
Contrabandă cu produse contrafăcute. Descinderi în 16 locații din trei județe și București

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița au efectuat, astăzi – 18 septembrie 2026, percheziții în județele Giurgiu, Ilfov și Călărași, la locuințele a opt persoane cercetate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu produse contrafăcute. De asemenea, au avut loc descinderi și în spațiile comerciale deținute de cei în cauză în municipiul București și în județul Ilfov. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești.

IPJ Dâmbovița ne informează că au fost identificate și ridicate pentru continuarea cercetărilor peste 7.800 de articole vestimentare, în valoare totală de peste 844.500 de lei, peste 470 de perechi de încălțăminte, în valoare de 143.000 de lei, 188 de genți, poșete și rucsacuri, în valoare de 57.000 de lei, 152 de sticle de parfumuri, în valoare de peste 50.600 de lei, peste 74.000 de capsule de detergent, în valoare de 77.760 de lei, toate susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci înregistrate. Totodată, au fost descoperite 12.580 de țigarete fără marcaje fiscale și 702 articole pirotehnice (aproximativ 1350 kg), în valoare de 147.000 de lei.
ACTUALITATE
19-20 septembrie 2026. Intrare gratuită la ZOO Călărași

În acest weekend, 19-20 septembrie 2026, când se sărbătoresc „Zilele Municipiului Călărași” – 431 de ani de la prima atestare documentară, grădina zoologică din oraș va putea fi vizitată gratuit. Program: 08:30-18:00, cu ultima intrare la 17:30.
„Pentru noi, ZOO este mai mult decât un loc în care oamenii vin să vadă animale. Este un loc al amintirilor, al copilăriei, al întâlnirilor în familie și al momentelor petrecute împreună. Este unul dintre punctele importante ale orașului nostru și, așa cum ne place nouă să spunem, este chiar inima orașului. Iar de ziua Călărașiului, vrem ca această inimă să bată pentru toți”, au transmis reprezentanții Direcției Municipale de Servicii Publice Călărași.
Dâmboviţaacum 5 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ACTUALITATEacum 5 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
SOCIALacum o săptămânăA lovit un om cu mașina și l-a abandonat în șanț. Victima a fost găsită după 12 ore și a decedat la spital
ADMINISTRAŢIEacum 21 de oreTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum 7 zilePrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























