Connect with us

ACTUALITATE

Zona Padina-Peştera a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional!

Publicat

pe

Guvernul a aprobat astăzi, 15 martie 2018, atestarea unor perimetre ca staţiuni turistice de interes naţional sau local. Pe listă regăsim şi zona montană Padina-Peştera, din judeţul Dâmboviţa. Proiectul a fost promovat de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul Adrian Ţuţuianu.

„Mă bucur că eforturile noastre concentrate, parlamentari şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene, se finalizează cu o Hotărâre de Guvern care va schimba total perimetrul montan dâmboviţean. Se vor dezvolta aici aproximativ 5.000 de locuri de odihnă şi cazare în hoteluri şi pensiuni, vor fi create peste 2.000 de locuri de muncă şi vor fi amenajate pârtii de schi şi trasee de schi fond. Staţiunea turistică Padina-Peştera a trecut în sfârşit granita de la vis la realitate!”, a scris pe pagina sa de Facebook deputatul Corneliu Ştefan – fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi susţinător împătimit al acestui proiect.

A salutat adoptarea Hotărârii de Guvern privind atestarea zonei Padina-Peştera ca staţiune de interes naţional şi deputata Claudia Gilia, care a îndeplinit, o bună parte a anului trecut, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

„Impactul economic, social și cultural asupra zonei va fi unul pozitiv! Vor crește șansele de atragere de finanțări din fonduri europene, se vor crea noi locuri de muncă și vor fi mai multe facilități pentru turiști. Se vor construi pârtii de schi, piscine, instalaţii de transport pe cablu etc. Vor fi reabilitate şi modernizate drumurile care duc spre stațiune”, spune deputata PSD Claudia Gilia.

Hotărârea de Guvern prevede, de asemenea, atestarea ca staţiuni de interes naţional a localităţilor Borşa – judeţul Maramureş, Dâmbovicioasa – judeţul Argeş şi a zonei Mamaia Nord, Oraşul Năvodari – judeţul Constanţa. Totodată, cinci localităţi din ţară au fost atestate ca staţiuni de interes local: Onceşti – judeţul Maramureş, Cacica, Dorna Candrenilor, Solca şi Poiana Stampei – judeţul Suceava.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Publicat

pe

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!

„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.

Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

Publicat

pe

Sursa foto: Captură video Trinitas
Sursa foto: captură video Trinitas

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.

În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite