Am intrat în noul an. Purtăm cu noi oarece urme de speranțe că va fi mai bine. Avem chiar și Guvern. Cu mici excepții, dar nedemne de băgat în seamă, același. În fruntea executivului – Marcel Ciolacu. Probabil, omul vrea să fie sigur că va duce PSD spre zona aceea de unde nu îl mai poate salva nimic. Așa cum s-a întâmplat cu PNȚcd. Drumul celor aflați la putere, pavat nici măcar cu bune intenții, duce spre nimic. Haosul și incertitudinea ne înconjoară. Nici în Occident lucrurile nu stau mai bine. Se conturează tot mai mult acel ideal ca fiecare să își vadă de propria ogradă. Numai noi nu știm cum să acționăm! Stăm cu ochii pe Bruxelles. Să vedem ce indicații vin de acolo. Mai nou, ca să fie starea de amețeală completă, privim și peste Ocean. Trump urmează să se întroneze și vine cu alte idei și viziuni despre lume și ordine.

Anularea alegerilor de către cei 9 maeștri ai constituționalității ne-a făcut și bine fiindcă a păstrat echilibrul acela firav, într-o rână cum zice românul, dar ne-a făcut și rău, ne-a adus în zona nisipurilor mișcătoare. Societatea se află într-un soi de derivă. Străzile sunt din nou inundate de proteste, de mitinguri, de oameni care cer ceva. Probabil nici ei nu știu sigur ce. Doar o undă de speranță! Și acest crez este investit în Călin Georgescu. Confuz. A rămas, din păcate, pentru mulți români, singurul reper. Și nu este deloc bine. Este un moment propice pentru anihilarea libertăților, se poate claca, strivi democrația cu însuși cel cu fața blândă ce s-ar putea să nu fie deloc blând. Și de ce am ajuns aici? Simplu. Actuala clasă politică, alcătuită într-un procent înseamnat de personalități tip „Dinu Păturică”, din indivizi puși doar pe căpătuială, invocând fals interesul comun, binele națiunii, a dezamăgit. Și nici acum nu pare să își revină. Politica a devenit un soi de meserie profesată rudimentar, fără har, fără acel simț patriotic. Suntem acolo fiindcă trebuie, fiindcă suntem cei mai tari. Consideră unii că țara și pozițiile pe care le ocupă, deloc vremelnic, li se cuvin de drept, sunt un dar, că nimic nu se mai poate fără ei… Constați cu tristețe, în varii ipostaze și situații, că sunt doar ei cu ei.

Și am ajuns aici. În acest punct mort. Iar gările existenței noastre sunt tranzitate rând pe rând, aducând deznădejde, panică, rumoare, nesiguranță, de așa-zisa Ordonanța trenuleț. Cadou de Anul Nou! O bucurie pe care ne-au făcut-o cam aceiași oameni care ne-au promis, cu câteva luni în urmă, în campaniile electorale, că nu se va întâmpla nimic rău.

Și suntem acum din nou în vâltoare. De 35 de ani ne căutăm rostul și nu l-am găsit! Nu am avut un drum sigur, bine calculat. Au ales alții pentru noi mai multe. Și i-am lăsat. Am investit încredere. Pe la jumătatea fiecărui drum, ne-am împotmolit. Așa suntem acum, la început de an 2025. Prinși din nou în mocirla deznădejdii. Iar la vârf, aceleași capete luminate…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

A trecut ziua de duminică. Fără alegeri. Așa, în liniște. Tâmpă chiar! Nu știu dacă a fost cea dinaintea furtunii sau pur și simplu ne-a toropit starea aceea de indiferență, amestecată cu lehamitea care ne definește. Turul doi de scrutin pentru prezidențiale a fost anulat de cei nouă magnifici, adică judecătorii Curții Constituționale, cei care, de fapt, conduc România. Evident, retribuiți pe măsură! Hotărăsc acești îngeri ai statului de… drepți care lege este bună și care rea. Filtrul lor reglabil este acoperământ sigur pentru sistemul aflat la putere.

Ne pregăteam să o votăm pe Elena Lasconi sau pe Călin Georgescu. Niciunul dintre ei preferat de mine și nici de sistem, de cei care fac și desfac după bunul plac în țărișoara tip colonie numită România. Așa că, ce era de făcut, cu riscul de a băga în cur democrația, libertatea și alte chestii din astea ce țin după cum se vede de literatura revoluționară? Să oprim procesul electoral. Să-l sugrumăm. Să-l belim! Cu toată forța!

Bunica, săraca, în simplitatea ei își pregătea hainele de mers la vot când a auzit la Digi FM marea veste. Curtea Constituțională a anulat alegerile. A fost ca o undă de șoc. A trecut amețitor peste țară și, mai mult de a ne lăsa cu gura căscată și cu o aromă de c… plutind în aer, nu s-a întâmplat nimic. Poporul s-a conformat de genul, „la loc comanda”. Nu a ieșit cine trebuie, nu are rost să continuăm joaca de-a democrația. Ne oprim. Căutăm ceva motive, punem instituțiile de forță în mișcare, dăm alarma în cazărmi, încropim rapid câteva rețineri, percheziții, arestări, băgăm frica în români, așa, de control, ținem politicienii în adăpost.

Fără apariții televizate, declarații, opinii, să nu provocăm rumoare și tensiune, pornim mașinăria de știri, informații, reportaje și înfierăm tot ce se poate, aducem prin studiouri și câțiva guriști de soi, să aclame decizia, să înfiereze la dușmanii poporului și ai integralismului european, pregătim și câteva ruguri, de decor, dar, la o adică, să poată fi aprinse și așteptăm să se facă liniște. Și se face, chiar fără să se producă ceva gălăgie înainte! Liniștirea liniștii. Bună treabă.

Apoi, până la primăvară, când s-o pune de alte alegeri, cu cine trebuie pe listă, ne vedem de ale noastre. Cu Iohannis în frunte. Nu scăpăm de el cu una cu două. Mai trebuia să se remarce cu ceva. Mă întreb, acum, după cele întâmplate la noi, o fi mai bine în Congo?

Urmărește Incomod Media și pe Google News