Conectați-vă cu noi

OPINII

Ţara discriminărilor!

Publicat

pe

Uite că discriminarea sporeşte în România! Pe mâna PSD. Unii sunt mai buni cetăţeni decât alţii. Unii au mai multe drepturi decât românul de rând, condamnat la sărăcie sau la obţinerea unor venituri care îl menţine la stadiul de supravieţuire.

Social-democraţii noştri iubiţi au pregătit o altă surpriză. Nu cred că era momentul. Indemnizaţiile speciale de după pensionare pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. Aiuritor!

Păi, de ce treaba asta? Până la urmă, nu i-a obligat nimeni pe micii demnitari locali şi judeţeni să-şi asume obligaţia de a conduce, de a intra în politică. Ai făcut-o din simţ cetăţenesc, poate patriotic, îndemnat de faptul că vrei să dovedeşti că poţi construi ceva pentru comunitatea pe care o reprezinţi!

De ce statul trebuie să te răsplătească pentru simpla ta dorinţă, pentru acest orgoliu satisfăcut? Şi de ce este un efort superpreţios, cum spun unii teoreticieni înverşunaţi? Până la urmă, toţi cetăţenii acestei ţări depun eforturi, trudesc, acolo unde îşi desfăşoară activitatea, pentru propăşirea acestui neam, pentru prosperitatea acestei ţări! Primesc, oare, indemnizaţii speciale?

Mi se pare că asistăm la o a doua mare discriminare, după monstruoasele pensii speciale care au divizat ţara între muritori de rând şi baronei bugetari. Să auzi, să vezi că, în România, unii primesc pensii speciale de 54.000 de lei lunar iar alţii doar 5-600 de lei, este de-a dreptul sfidător. Discriminare ca în sclavagism! Abia în aceşti ani s-a încropit burghezia socialistă, când ţara, prin sistemul bugetar de lux, este doar a celor care conduc!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Vremuri ciudate

Publicat

pe

Trăim vremuri ciudate. Existența parcă ni se consumă după un scenariu de film de anticipaţie, în care abundă secvenţele horror, cele imposibil de acceptat de raţiunea de tip uman. Regizorul şade parcă undeva în măruntaiele cerului şi urmăreşte dezlănţuirea din platoul global. Cineva se joacă cu noi.

Copiii merg la grădiniţă pentru a socializa, comunica, interacţiona, pentru a deprinde alfabetul vieţii. De unde! Stau singuri la măsuţe, ore în şir, învârt plictisiţi jucăriile, mai trag cu ochiul la prietenii aflaţi câţiva metri mai încolo, risipiţi parcă de o furtună pe care ei nu o vor înţelege prea curând. Urmăresc şi ei uimiţi cum tata, mama și bunicii fac echilibristică pe coarda existenţială, de-o parte viaţa, în cealaltă neprevăzutul.

Cei mici şi-au adaptat jocul la realităţi, după ceea ce vine pe canalele media. Un preşcolar ţine în mâini două figurine. Unul este poliţist, iar celălalt un nenică cu mustaţă şi pălărie. Omul legii îl pune jos pe bătrân. „Nu ai mască! Eşti arestat! La puşcărie!” Se aude glasul totuşi candid al micuţului.

Totul s-a adaptat din mers. Cei care nu o fac vor fi luaţi, uşor- uşor, de val. Nu poţi trăi în incertitudine. Pleacă prescolarul acasă și îi spune mamei. „Nu vreau să mai vin mâine la grădiniţă. Nu mă joc cu nimeni. Nu mai vreau să fiu singur”. Şi plânge pe rupte până la portiera autoturismul. Mama tace…

La şcoală, altă poveste. Elevii vin în grupuri, veseli, apropiaţi, apoi, fiecare, ca într-un joc SF, intră pe culoarea lui. Roşie, verde, galbenă… La clasă, pe hol. Şi pe uşa toaletei este afişată o anume culore. Doar în frunte nu li s-a pus etichetă! Nu se mai pot împrumuta pixuri, biscuiţi, apă, guma de şters, nici zâmbete, nici bileţelul de iubire nu mai poate circula pe sub bancă… Viaţa se consumă sub mască. Reguli dure şi pentru ei şi pentru profesorii care nu ştiu cum să mai facă faţă când în faţa tabletei, când cu ochii pe clasă. Există şi cameră de izolare, un soi de arest al copilului posibil contaminat!

La ce bun toate aceste restricţii dacă, atunci când ies din liceu, se strâng buluc la ţigară sau la cafea în spatele magazinului din colţ sau merg la terase sau în parc, unde încearcă fiecare să se bucure de dramul de normalitate?

Politicienii sunt deocamdată preocupaţi de campania electorală. Şi ei tot cu masca. Una pe bune! Preşedintele ţării, dezamăgire totală. Va intra în istorie ca omul care ne tot spunea să ne spălăm pe mâini şi care făcuse o obsesie pentru PSD. În rest, vorbe. Și acelea scumpe!

Premierul Orban pare şi el plictisit, pierdut în inerţie. Altfel nu se explică gestul de a-l întreba pe un om aflat în scaunul cu rotile ce viteză îi prinde maşinăria cu care se deplasează.

Ciolacu, încă indecis. Nesigur. Critică puterea, dar parcă dă cu parfum! Faţa sa cam asta trădează, cu barbă sau fără. Tăriceanu îşi caută nordul. L-a pierdut. Nu se mai regăseşte pe niciunde. Candidatura la Primăria Capitalei este un moft. O ultimă zvâcnire. Apoi se usucă. Ca peştele care sare din baltă şi nimeni nu este pe aproape să-l arunce din nou în apă.

Şi virusul astă căruia nimeni nu i-a dat de cap, de parcă oamenii de ştiinţă dorm în bocanci sau acum îşi explică incapacitatea şi lipsa de profesionalism sau, cine ştie, cineva îi ţine în poziţia de drepţi. Trăim apocalipsa sau vremurile sunt apocaliptice. Ce mai contează! Credeam, totuşi, că va deveni credinţa un refugiu. Nu simt nici acest lucru. Acum se dă o luptă oarbă… Nu ştim ceea ce urmează. E secret!

Citește în continuare

OPINII

Clasa cu măști!

Publicat

pe

Începe şcoala! Trist. Cu teamă. Cu nesiguranţă. Cu zâmbete ascunse sub mască. Cu multă remuşcare şi frică. Cu învăţători şi profesori confuzi, care nu ştiu cum să reacţioneze în împrejurările date. Cu părinţi debusolaţi, nervoşi, depăşiţi de situaţie. Cu elevi cărora trebuie să le intre în reflex anumite automatisme ce nu ţin de spiritul şi comportamentul uman, de vârsta şi simţămintele lor fireşti.

Totul arată ca o varză călcată în picioare de o turmă de mistreţi speriaţi. Cu reguli absurde sau experimentale. Cu multă indolență și nepăsare din partea conducătorilor! Cu mult şi dezarmant „nu ştiu”. Niciodată nu a fost ca acum. Ce an năuc! Pesimist. Bolnăvicios.

Cum să ţii copiii ascunşi sub mască, sub paravane de plastic? Cum să le spui că nu au voie să se îmbrăţişeze prieteneşte, că trebuie să se dezinfecteze după fiecare strângere de mână? Că nu mai au voie să-şi ofere unul altuia o bomboană, un pix sau o gumă de şters?! Că este mai bine să nu mai iasă împreună la joacă sau să meargă la vreun film! Că trebuie să fie precauţi când îşi sărută bunicul?

Şcoala, grădiniţa înseamnă comunicare, socializare, relaţionare, deprinderea convieţuirii în grupuri extinse. Cum o să se simtă micuţul de patru ani pe care părinţii îl duc la grădiniţă pentru a se integra, pentru a dezvolta prietenii şi relaţii cu ceilalţi copii, iar acum va fi nevoit să stea singur la măsuţă, la distanţă de cel puţin un metru de prietenul său pe care nu are voie să-l atingă, să-l mângâie, nici măcar nu se pot juca împreună? Şi asta ore în şir!

Începe şcoala sau intrăm înt-un experiment al disperării, al alienării noastre?

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT



error: Conținutul este protejat!!