Scena politică românească este încinsă la maximum. Sfârâie! Deocamdată, scoate fum degeaba. Nu avem guvern. Și se prea poate să mai dureze. A existat solidaritate, ambiție, comuniune de idei pentru a fi dat jos Cabinetul Dăncilă, care, fie vorba între noi, funcționa în condiții instabile, într-o totală nesiguranță, animat, în ultima perioadă, doar de chestiuni populiste, având la butoane persoane care nu mai percutau la indicațiile partidului. Vezi Ana Birchall de la Justiție și Ramona Manescu de la Externe.

Acum, după ce au dat social-democraților lovitura de grație, eliminându-i de la putere și lăsându-i într-o debusolare totală, forțele anti-PSD s-au retras fiecare în cetățile lor. Pe câmpul de luptă, la bilanțul victoriei și pregătirea următorului pas care înseamnă guvernarea, au rămas doar liberalii. Ceilalți combatanți, după propriile metereze, nu par interesați de putere sau măcar simulează acest lucru. Și-au cântărit bine opțiunile, avantajele și dezavantajele și preferă să urmărească de la distanță procesul de creare a noului guvern. Spun, așa, suflat între palme, nesincer, să se audă cu ecou, „Vă susținem. Suntem cu vooi. Aveți grijăăă”. Nu știi ce să mai crezi. Cine pe cine ajută, cine pe cine sapă.

PSD-ul, conform tradiției, deja se pregătește să-și devoreze dintr-o înghițitură liderul. Este doar o chestiune de săptămâni. Festinul cu intenție regeneratoare, după încheierea alegerilor prezidențiale. Dacă doamna Dăncilă scapă nehalită, ar fi ceva incredibil. O performanță. Poate sunt mai blânzi cu femeile! Cine știe!

Pe la USR insistă consecvenţa de a nu participa la guvernare. Nu vor să piardă coama valului puternic care i-a lansat și care încă îi duce în spate, deși dezvăluirile din ultimele zile, despre candidatul Dan Barna, pun USR-ul într-o situație stânjenitoare. Vântul prielnic pentru această formațiune se cheamă alegeri anticipate. În lipsa lor, imaginea se macină.

Victor Ponta și PRO România sunt încă în balans. Cântăresc bine toate oportunitățile. Liderii partidului au seismografele instalate pe teritoriul PSD. Urmăresc cu atenție cutremurele de acolo, ba chiar mai stimulează trepidatiile din ograda păstorită de Viorica Dăncilă. Vor clar să preia ștafeta social-democrației, după care să organizeze parastasul PSD. Au totul cumpărat pentru îngropăciune.

ALDE nu mai nimerește instrumentul potrivit. Cântă la ce apucă. Tăriceanu i-a dus într-o fundătură și acum orbecăie. Când se lovesc de cineva de mai aproape, pe nevăzute, constată că sunt cei de la PRO România și sar ușor speriați.

Mișcarea Populară simte că este momentul să iasă în față, își manifestă teatral patriotismul a la Băsescu. Dorința de a intra la guvernare alături de PNL, pentru a salva țara de la haos. Calcul bun, eficient pentru un partid care abia a respirat în ultimii ani. Acum, trage aer puternic în piept și suflă în ceafa greilor. Băsescu dă cu barda, iar candidatul pentru prezidențiale, Theodor Paleologu, plutește finuț, rasat, intelectual pe deasupra tuturor, împărtășind învățături.

Liderii UDMR încă așteaptă. Calici în declarații, în speculații. Au probabil totul pe hârtie, dar, conform obiceiului, nu au tras linie. Calculele politice contează acum mai mult decât ţopăiala euro de la casele de schimb valutar.

Campania pentru alegerile prezidențiale a pornit într-un ritm nu tocmai antrenant. Mult plictis, metaforă, poezie și lozinci ușor înflăcărate, pe care, după ce le pui la topit, constați că rămân în urma lor doar ușoare urme de demagogie.

Se fac pariuri pentru turul doi. Nu se pune problema lui Klaus Iohannis la acest capitol. Este o chestiune de logică politică ce a funcționat fără sincope din 1990 încoace, aceea că președintele în exercițiu ajunge în această etapă. Permutările, surprizele, luptele sunt rezervate celorlalți candidați. Electoratul este cu ochii pe ei, carnea de tun, frumusețea spectacolului.

Cu potențial teoretic de a intra în turul doi Mircea Diaconu și Theodor Paleologu. Spre sigur, Viorica Dăncilă sau Dan Barna, care a mai coborât puțin din cauza prestației electorale rigide, neconvingătoare și a dezvăluirilor din presă pe seama afacerilor sale cu statul. Elementul surpriză rămâne deocamdată la Mircea Diaconu. Nu se știe niciodată ce reacție spontană poate produce simplitatea sa, imaginea de om obișnuit, cu chipul extrem de limpede, chiar comun, un soi de Moromete, fără nicio articulație de tip exaltare electorală la alegătorul din popor. De fapt, acolo țintește Diaconu. La omul simplu, care nu are nevoie de decodificări complicate.

Hai să îl includem la surprize și pe Dan Barna, deși nu prea mai are. Unul dintre cei doi ar reprezenta o problemă pentru Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale, așa că adversarul preferat de Iohannis, conform tradiției, ar trebui să fie un reprezentant PSD, adică Viorica Dăncilă. Candidatul social-democrat conține, mai ales după respingerea propunerilor de comisari europeni şi după moțiunea de cenzură, toate substanțele nutritive care pot fi asimilate ușor de Klaus Iohannis, fără să îl doară prea mult la burtă. Și să iasă sătul din acest joc. Adică, din nou, președinte!

Moțiunea de cenzură a trecut. Rezultatul votului era previzibil, ținând cont de agitația la vedere, ușor lipsită de demnitate, pe care au manifestat-o în ultimele zile liderii centrali ai PSD, care au văzut că le fuge pământul de sub picioare. Social-democrații din teritoriu au fost mai circumspecți, mai liniștiți, învățați cu astfel de pocneli care te amețesc pe loc, cazi, dar te ridici şi constați că ești mai puternic.

Guvernul Dăncilă, cu cât ar fi zăbovit mai mult la Palatul Victoria, cu atât partidul ar fi avut mai mult de pătimit. Și acum chiar are! Semne de poticneli au tot existat. Nervozitatea unor miniştri se simțea pregnant în spațiul public. Declarații scurte, neomogene, răspunsuri la întrebări date la umbra incertitudinii, nesigure, mimică forțată, ironie, plictis. Tăvălugul a pornit de la plecarea ALDE de la guvernarea. A urmat a doua mare lovitură, prin respingerea candidaților propusi pentru funcția de comisar european. Încăpăţânarea Vioricăi Dăncilă de a o sprijini pe Rovana Plumb, în ciuda semnalului dat de Bruxelles, meci încheiat, în final, cu înfrângerea dorinței premierului, a pus capac, a lansat semne de întrebare asupra responsabilității și forței acestei guvernări, asupra deciziei juste. Când Europa te respinge, înseamnă că ai o problemă, că este ceva putred la mijloc, credibilitatea ți se duce pe tobogan. Altfel ar fi stat lucrurile la moțiune, dacă țara avea deja acceptat un comisar european! Poate că nici nu ar mai fi fost inițiată.

Apoi, au apărut din ce în ce mai multe elemente care au arătat slăbiciunea acestei puteri, dorința de a rămâne cu orice chip la guvernare. Vezi intenția de a destructura ALDE, zvonurile cu tot soiul de promisiuni făcute celor care li se alătură, goana pentru a capacita parlamentari, alții decât cei social-democrați, pentru a nu vota moțiunea. Un partid serios, de forță, cum a fost până acum PSD, nu ar fi recurs la asemenea lucruri mărunte pentru a rămâne la cârmă. Ar fi privit adevărul în față, şi-ar fi dat seama că trebuie să se oprească, să iasă din joc, chiar și dacă mai târziu, și să pornească programul de resetare și regrupare internă. Un colos cum este PSD, pălit până la amețeală încă de la arestarea lui Liviu Dragnea, ar fi trebuit să se odihnească puțin, să-și tragă sufletul, iar apoi să se ridice viguros. Din păcate, orgoliile au fost prea mari. Partidul a fost forțat de vanitoşii de la centru până l-au pus pe burtă.

Liderii Fifor, Teodorovici și ceilalţi de pe lângă ei sunt din categoria „flori la butonieră”, a celor obișnuiți în caleaşca cu zurgălăi. Nu prea au avut contact cu teritoriul, cu organizațiile din țară, decât, aşa, datorită unor varii întâlniri protocolare. Nici nu au ascultat vocea celor din filiale, care, cu siguranță, le-au comunicat că lucrurile nu stau deloc bine. Au luat notițe, dar nu au întreprins nimic. Nemulțumirile s-au accentuat în sânul primarilor PSD rămași cu proiecte pe masă, cu finanțări doar pe hârtie, cu bani putini primiți la rectificari și distribuiți pe criterii uneori scăpate de sub control și bun simţ.

PSD-ul ar fi trebuit, dacă exista o conducere adevărată, demnă, cu fler politic, să iasă de la guvernare imediat după europarlamentare. Motivația cu rezultatul slab obținut, cu dorința electoratului care trebuie respectată, cu onoarea, ar fi fost acceptată. Dar, când te ții de putere, când îi prinzi gustul şi uiți ceea ce trebuie întreprins cu adevărat, marşând pe ideea că nu poți fi înlocuit, te pierzi, te afunzi și mai mult în rutina păguboasă. Viorica Dăncilă a pierdut controlul mai demult. Altcineva părea că este la butoane. Una vorbeau liderii locali despre ea, despre faptul că le dă dreptate, că le face promisiuni de implicare, de rezolvare a unor situații de criză și alta s-a întâmplat. Adică, nimic!

Când pleci la război cu o armată debusolată, sfârtecată de lupte interne, de animozități, cu oameni la conducere de tip simulacru, cu tipi care își urmăresc pas cu pas doar propriul interes, cu găști de consilieri aroganți, neștiutori de carte, antrenați doar de dorința de a-și tăia și ei felii mari din tort, nu ajungi la un rezultat notabil. Te menții din inerție, atât cât te mai ajută propriile resurse.

PSD are șansa, dacă mai are luptători adevărați în partid, să își revină. Când spun luptători, nu mă refer la guralivi gen Codrin Ştefănescu, care dădea de pământ cu primarii PSD când nu îi îmbrăţişau simpatiile, nici la miniştri gen Eugen Teodorovici, care, imediat după moţiune, s-a apucat să jignească jurnalistele, nici la lideri precum cei de la Dâmbovița, doar cu numele, şi nici la doamna Dăncilă, care nu poate mai mult decât a arătat deja.

PS – O dovadă a inconsecvenţei a dat PSD Dâmboviţa chiar astăzi, când ar fi trebuit să organizeze săptămânala conferinţă de presă de vineri, după cum a anunţat. S-a preferat băgatul capului sub carapace, semn de slăbiciune şi lipsă de unitate.