Planeta este iar în fierbere. Oare a fost vreodată liniștită total? Ne-am învățat cu războaiele? Cu suferința? Cu gloata de nevoi pe care ni le pun în spate liota de politicieni confuzi și nepregătiți în diriguit treburile țării pe care, prin votul nostru mașinal, ca un gest reflex, îi aducem la putere? Știm ce se întâmplă cu adevărat în Iran? Cunoștem dedesupturile afacerii Jeffrey Epstein și de ce porniră rachetele exact în timpul acestui film macabru al dezvăluirilor?

Ne învățasem cu COVID-ul, după acea lungă perioadă de purtat măști și stat în casă la ordin. Acum, suntem obișnuiți cu dronele, rachetele, cu tancurile și alte sofisticături militare. Nici când auzim de sute de mii de morți în conflictele de lângă noi și de aiurea, nu ne mai cutremurăm. Ne vedem de drumul nostru prin incertitudine. Ne târâim existența în ritmuri impuse. Urmărim, așa, ca o curiozitate, și dăm valențe biblico-apocaliptice conflictului izbucnit fulgerător, dar pregătit cu mult timp înainte și cu toate onorurile, din Iran. Un pic mai încolo, tot prin acea zonă, Pakistanul și Afganistanul și-au încins lansatoarele de rachete. Gaza este întoarsă pe dos. Până și Dubaiul, spre care aleargă turiștii obsedați de nou și de feeriile prosperității și luxului fără limită, a fost vizat de rachetele iraniene.

Totul se schimbă în lumea asta. Sub ochii noștri neputincioși. Suntem simpli spectatori într-o lume intrată într-un colaps impus de interese. Nu ale noastre. Nu vor fi niciodată luate în seamă, ci ale celor care cred că totul li se cuvine, care au planeta sub talpă. Acum, despotismul, dictatura se instaurează deloc subtil, sub stindardurile democrației și libertății. Care?

Urmărește Incomod Media și pe Google News

De peste un an, românul este servit cu o porție triplă de austeritate, cu glazură de demagogie. Multă! Nedefinită. Întinsă grosolan, neuniform. Pe deasupra, bombonele colorate de ambiții deșarte, dorințe lâncede, surogat de promisiuni și câteva bezele, ușor acrișoare, de imagine, așa, de păstrat tonusul politic. Să nu se înmoaie dintr-o dată conținutul, să reziste minciuna și șmecheria, gustul prost, măcar încă un mandat!

Cofetarii neamului sunt ciucure pe lângă frișca adevărată. Mai are vaca lapte! Pardon, țara. Ciugulește fiecare cum poate. Cu un deget, cu două, cu toată mâna. Alții, mai cu tupeu, trec dincolo de cot. Să simtă îndestularea! Vor tort cu etaj. Eventual, mai multe!

Oamenii ăștia, după ceva vreme de stat la mixat crema țării, așa, tăiată, în felul lor, se cred indispensabili, de neînlocuit. Au impresia că ei sunt cei mai pricepuți, salvatori, stăpâni absoluți ai rețetarului vieții dulci! Nu mai acceptă un sfat, o sugestie. Nici măcar de la cei care i-au învățat să țină telul în mână! Îi deranjează orice. Ce să le mai ceară cineva să schimbe compoziția! Invocă lipsa ingredientelor. Criza. Spun că vor să experimenteze ceva nou. Se supără dacă nu consumă simulacrul de tartă pe care le-o oferă și nu exclamă mulțumiți: ce bună este, șefu! Este exclus din gașca cofetarilor! Rămâne instant fără șorțulețul de partid cu acces la bunătăți.

Cât despre consumatorul de rând, adică poporul, deja se reobișnuiește cu mămăliga. Până și crema, așa, stricată, care îi este oferită de cofetarii neamului, a devenit prea scumpă!

Urmărește Incomod Media și pe Google News