ACTUALITATE
Centura oraşului Găeşti se regăseşte între amendamentele USR la Legea Bugetului pentru 2019!

Proiectul care vizează realizarea unei centuri ocolitoare a oraşului Găeşti ar putea fi finanţat cu 42.840.000 de lei, dacă va fi adoptat amendamentul la Legea Bugetului pentru 2019, propus de USR, la iniţiativa deputatului de Dâmboviţa Dumitru Lupescu.
Suma este cea prevăzută în HG nr. 157/2011, pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Găeşti” şi ar putea fi luată, potrivit USR, de la Autoritatea Electorală Permanentă, capitolul „Alte servicii publice generale”.
Reamintim faptul că, anul trecut, deputatul USR de Dâmboviţa Dumitru Lupescu a abordat subiectul „Centura oraşului Găeşti” în demersurile sale parlamentare, punctând, de fiecare dată, că proiectul este nominalizat în Masterplanul de transport al României, însă investiţia este ratată în fiecare an, din 2011 încoace.
De reţinut că USR a depus, ieri – 11 februarie, peste 200 de amendamente la Legea Bugetului, axându-se în principale pe transporturi, educaţie, continuarea luptei împotriva corupţiei, rezolvarea problemelor din penitenciare şi creşterea alocării pentru centrele de in formare şi suport pentru românii din Diaspora.
Votul final pe Legea Bugetului pentru 2019 se va da vineri, 15 februarie.
ACTUALITATE
Comentarii la rece. Când sinceritatea naivă face victime colaterale. Partenera fostului premier Marcel Ciolacu a anulat nunta?!

Mare nenorocire pe președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu. Partenera sa de viață, supărată rău, a anunțat că își amână nunta. Totul a pornit se pare de la faptul că fostul premier al României și fost președinte al PSD, într-un moment neinspirat, vrând să dovedească presei, opiniei publice cât de simplu își duce existența efemeră, a declarat, senin, cu zâmbetul său specific, fără să gândească la minut, mai mult umil decât politic, că blana cu care s-a îmbrăcat iubita sa la „botezul de criză” al lui Alfred Simonis, de la Timișoara, nu costă mai mult de 500 de euro și a fost luată din bazarul din Istanbul, nu cum au evaluat-o specialiștii în vestimentație de lux de la 10 .000 la 15.000 de euro!
Domnule Ciolacu, dacă tăceai, filozof rămâneai! Ai vrut să te scuzi, politic, să îți aperi imaginea, rănind până în străfund orgoliul, mândria partenerei de viață. Ai dus-o în derizoriu. Acum, pentru lașitatea conjuncturală, nu ai decât să plătești. Să suporți consecințele. Nunta mata se pare că s-a anulat până la noi ordine. Până la urmă, are și femeia dreptate! Damă bine, prezentabilă, fostă soție de primar de Capitală, cu pretenții, să o faci de tot râsul, spunând că a fost la o petrecere de fițe înalte gătită cu o blănuță de doar de 500 de euro, achiziționată din bazarul din Istanbul de unde se aprovizionează tot gorobetele! Mare om, mare greșeală!
PS Despre petrecerea în sine ce să mai zic? Sincer. Nu era momentul, în criză, în primele zile de guvernare, cu atâtea probleme, tensiuni și provocări, să afișezi, la vedere, opulența amestecată cu un soi de ciocoism, nespecific social democraților. Era musai să faci botezul. Tradiția, obiceiurile creștine, străbune, dar la vedere, cu atâta tam- tam și ostentativ, cu presă la intrare, nu a dat deloc bine. Parcă oamenii ăștia, organizatori și invitați, nu fac politică de ieri de azi. Ar fi trebuit să cântărească bine lucrurile. Dar, cum zice românul, uneori te mușcă gândacul și uiți de menirea ta și de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău. Contează doar ce îți face bine! Aici, au greșit!
ACTUALITATE
Mănești. Se întrerupe furnizarea apei potabile, miercuri – 4 noiembrie 2026

Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează abonații din comuna Mănești că miercuri, 4 noiembrie 2026, va opri furnizarea apei potabile între orele 08:00-20:00, pentru igienizarea periodică a rezervorului.
„Se recomanda ca la reluarea furnizarii apei in zona de aprovizionare afectata si pana la emiterea rezultatelor monitorizarii calitatii apei potabile, sa nu se foloseasca apa pentru consumul uman, decat dupa limpezirea si fierberea apei timp de 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi afisate pe site-ul Companiei de Apa Targoviste Dambovita, la adresa: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat si va asiguram ca echipele noastre depun toate eforturile necesare in vederea finalizarii, in cel mai scurt timp, a lucrarilor de igienizare, pentru a reduce la minimum intervalul orar in care consumatorii sunt afectati de aceasta intrerupere a furnizarii apei potabile”, transmit reprezentanții Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița.
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ACTUALITATEacum o ziCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 4 zileProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ACTUALITATEacum o săptămânăTrofeul „Crizantema de Aur” 2026 a fost câștigat de Soledad Baciu, o tânără interpretă de 19 ani din Chișinău
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum o săptămânăTrei tineri au intrat cu mașina într-un stâlp, în comuna Braniștea
ACTUALITATEacum 5 zileMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























