Conectați-vă cu noi

OPINII

Democraţia, în capcana subiectivismului!

Publicat

pe

Klaus Iohannis sfidează orice regulă a democraţiei! După ce ani la rând nu a spus un cuvinţel de indignare, de revoltă, când oamenii erau luaţi din autobuz, din aeroport sau de pe stradă de mascaţii DNA, cu televiziunile după ei, iese acum la rampă cu o declaraţie halucinantă. Sare preşedintele statului în apărarea fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi. Se implică în actul de justiţie, intră cu bocancii în curtea altor puteri ale statului.

Îl deranjează faptul că Laura Codruţa Kovesi este cercetată de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Şi-a arătat înţelegerea despotică pentru statul paralel, pentru abuzurile care s-au săvârşit şi care încă se mai comit pe ici pe colea, chiar şi de alţii, mai mici, care au învăţat cum să timoreze şi să hărţuiască după metoda unor magistraţi DNA, folosindu-se de deleatori, interceptări şi de instituţia de tip stalinist „în urma unor informaţii apărute în spaţiul public, se fac verificări ori s-a deschis dosarul penal cu numărul x”.

Preşedintele ţării a ieşit din cuşca tăcerii pentru a atrage atenţia celor implicaţi în cazul Kovesi. Este un soi de avertisment, de timorare a celor care îşi fac până la urmă datoria. De ce acum ar fi abuz, ar fi ilegal, suspect, şi ieri, când erau urcaţi în dubă, deputaţi, senatori, miniştri, secretari de stat, primari, judecători, comisari de poliţie, nu? Este de-a dreptul incalificabilă intervenţia lui Klaus Iohannis şi măsurile pe care le foloseşte.

PSD-ul a săvârşit o greşeală enormă când nu a pornit procedurile de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis atunci când trebuia, atunci când a dat tonul la nerespectarea Constituţiei. Dar nu poţi să ştii ce calcule şi-a făcut Liviu Dragnea, pe ce carte a jucat de nu a vrut în ruptul capului să-l mişte din loc pe şeful statului, care a dovedit că nu prea are treabă cu democraţia şi că apără cu sârg sistemul represiv, statul paralel.

Acum e târziu. Să te apuci în an electoral şi cu atâtea epidemii interne, cu hemoragii cărora trebuie să le faci faţă, de demiterea lui Iohannis este tardiv, neproductiv. Dacă o făceau social-democraţii acum un an, doi, erau mai câştigaţi şi evitau şi fenomenul Olguţa Vasilescu şi cele patru refuzuri ale lui Iohannis.

Mulţi spun că Dragnea a mers pe mână cu Iohannis, i-a cântat în strună, ceea ce nu-i greu de crezut. O fi vrut Dragnea să o scoată din prima linie a partidului pe Olguţa Vasilescu, să o bage mai în umbră, că prea stătea cu creionul în mână pe lângă plaşeele cu grafice din studiourile TV… Poate.

Acum, se vorbeşte că Olguţa Vasilescu ar fi pe lista scurtă a lui Dragnea pentru alegerile europarlamentare. Pentru a-i mai atenua supărarea, să nu dea pe dinafară, că cine ştie ce mai iese. Ar fi în cărţi fosta primăriţă a Craiovei şi pentru funcţia de comisar european. E complicat şi aici. Pentru că, în această cursă, ar fi înscrişi şi alţii destul de buni, inclusiv ministra Fondurilor Europene, Rovana Plumb, oricum, mult mai pregătită şi mai aproape de problematica europeană decât Olguţa. Dar, după cum stau lucrurile acum în PSD, te poţi aştepta la orice.

Revenind la preşedintele Iohannis şi comunicatul cu nuanţă de ultimatum dat la adresa procurorilor care o cercetează pe Laura Codruţa Kovesi, este clar un motiv pentru demararea unei proceduri de suspendare, dar cine să o mai iniţieze? Dragnea şi PSD-ul au tot fost ocupaţi cu execuţia, după procese sumare, a propriilor membri. Şi încă le mai place!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Mesajul din poza politică de grup!

Publicat

pe

Au trecut şi Sfintele Sărbători de Paşte. Acum, putem să ne revenim. Să vedem ce se mai întâmplă prin găştile de campanie. Adică prin partide, prin politica de bătătură. E bine că biserica, exploatată la maximum de politicieni, care vor să-şi facă imagine, rămâne la fel: trainică, viguroasă, chiar dacă cei care se pozează în faţa ei, an de an, nu sunt mereu aceiaşi. Se schimbă şi ei după vremuri, după timpuri, după interes. Nu mai este în faţă cine a fost ieri, iar mâine, probabil nu va mai fi cine este azi. După cum se succed lucrurile, sigur apare un element de noutate şi anul viitor…

Poza de grup spune multe despre ceea ce se întâmplă, bun sau rău, în jurul nostru. Dacă apare o figură nouă într-un colţ, mai retrasă, ştim bine că omul respectiv ori îşi face intrarea, ori este undeva mai la nebăgare în seamă, ori a apărut în fotografie fiindcă nevoia l-a adus aici. Dacă unul stă mai departe şi nu prea vrea să iasă în cadru sau se simte stinghereala pe chipul său, este clar că nu prea îi place compania. Cel care zâmbeşte prea larg, când în jurul său sunt mulţi care l-ar mânca cu fulgi cu tot, sigur vrea să dea dovadă de stăpânire de sine, de cutezanţă. Mai sunt şi indivizii care stau în faţa camerei din obişnuinţă, fiindcă ştiu că rostul lor este acolo. Ei reprezintă echilibrul imaginii. Nu îi deranjează dacă, de la an la an, îşi tot schimbă unii poziţiile. E chestie de conjunctură, de istorie, de tras macazul.

Stările vizibie ale unui personaj imortalizat se mai schimbă şi în funcţie de cine se aşează lângă el sau în zona imediată. Dacă simte că este înconjurat de prieteni, se observă rapid relaxarea, degajarea. Dacă cel pe care nu îl agrează îi consumă oxigenul, ia o poziţie mai rigidă, mai băţoasă, pregătit parcă de ripostă. De obicei, în fotografiile de grup politic, râd cei care sunt la butoane sau cei care nu au nimic de pierdut.

Nu trebuie trecut cu vederea chipul plictisit, rutinat, obosit de stat mereu printre trecătoarele personaje. Imaginea clară a omului care îşi face datoria, calm, fix, neîntrebător şi nemirat de ceea ce se întâmplă în jurul său. E obişnuit cu alternanţa eroilor, cu schimbatul căpitanului brusc şi din mers.

Mai citeşti cu uşurinţă pe feţele unora mesajul „ce să faci, asta e politica, dacă intri în jocul acesta, pui sentimentele şi principiile deoparte, le ascunzi în pădure”. Ăştia, de obicei, sunt ţapeni în poză, siguri pe ei, îşi înfig pantofii bine în covor, să nu cadă.

Oricum, fotografia de grup politic îţi mai decodifică şi cum stau lucrurile privind coeziunea în gând şi în faptă, comunicarea, relaţia. Dacă oamenii sunt mai mulţi, apropiaţi, înghesuiţi, dornici de a fi acolo pentru a fi surprinşi, e rost de unitate, de forţă. Dacă zona de încadrat este ceva mai rarefiată, cu pauze şi goluri întrebătoare, fiindcă mulţi au fugit sau şi-au manifestat dezinteresul de a poza, e o problemă!

Citește în continuare

OPINII

Sfidarea, ca normă a democraţiei!

Publicat

pe

Mă cuprinde lehamitea, scârba, când văd cum ne sfidează unii oameni, care trăiesc ca nababii din banul public, cu maşină la scară, cu conturile grase, cu tot soiul de facilităţi, stăpâni, de cele mai multe ori, pe viaţa muritorului de rând.

Nu vrea burghezul comunist aflat la cârma unor instituţii de forţă, păstrat în jilţuri de pe vremea lui Ceauşeacu, să se retragă când i se găsesc diferite vine, când se află că nu a fost tocmai uşă de biserică, aşa cum se credea.

Mentalitatea celor care au impresia că li se cuvine totul, caracterul unor indivizi care şi-au făcut un ideal din a-i timora pe alţi, din a-i abuza şi persecuta, de a răspunde unor comenzi venite prin varii canale, de a te executa când i se cere fără milă şi remuşcări, încă rezistă, ba chiar înfloreşte în România!

Asistăm, de mai multe zile, la un spectacol grotesc, pe care ni-l oferă procurorul general al României, Augustin Lazăr, acest înalt funcţionar al statului, care nu ştie ce înseamnă cum este să trăieşti de azi pe mâine, care de-o viaţă s-a adăpat la găleata de aur a banului public, acum, când s-a demonstrat, cu martori, că, în perioada comunistă, ca tânăr procuror, a dat dovadă de un comportament inuman vizavi de unii români care luptau împotriva regimului comunist. Un procuror care a slujit Aiudul, una dintre cele mai groaznice închisori din România, nu vrea să se retragă din funcţie. Ţine cu dinţii de scaun. Cineva îi spune să nu cedeze, să stea acolo, să agite spiritele, să arate că sistemul este încă în forţă. Ce atâta democraţie!

Comportamentul discreţionar, la ordin, este încă tare prin instituţiile de forţă ale statului, de parcă nu am şti. Avem exemple nenumărate. Şi, din păcate, unii nu se sfiesc să o arate. Augustin Lazăr nu vrea să facă un pas înapoi. Merge înainte. Sfidează. Ne consideră proşti, pigmei, neînsemnaţi, neputincioşi. Ba chiar se crede el victima unor comploturi politice!

Nu-ţi vine să crezi că tocmai apărătorii democraţiei şi libertăţii, aceia care reprezintă partidele istorice a-i căror înaintaşi au pătimit şi au pierit în închisorile comuniste, care au trăit şi s-au confruntat cu cerberii sistemului stalinist, tac şi fac pe mieluşeii. Ruşinos!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!