Conectați-vă cu noi

OPINII

Statul paralel, în diverse… sortimente!

Publicat

pe

Suntem aşa de prinşi să relatăm conflictele dintre politicieni, cum se înjură reciproc, cum îşi găsesc unii altora diferite vine, deşi clasa politică românească în ultimii ani, în afară de faptul că s-a îmbogăţit şi a trăit regeşte adăpându-se din visteria statului, nu a produs lucruri esenţiale pentru acest popor, încât parcă nu mai vedem ce se întâmplă cu adevărat urât în jurul nostru. Au creat binomuri, structuri paralele de putere, au stimulat aparatul represiv, au întărit ideea de delaţiune, au dat mână liberă oricărui cioflingar, în uniformă sau în civil, să te urmărească non-stop, să te asculte ce vorbeşti la telefon ca o delectare, cu mandat sau fără, să-ţi schiţeze dosare, să te tracaseze, să abuzeze de funcţia vremelnică pe care o deţine…

Aflăm că, prin 2013, sub oblăduirea lui Victor Ponta (câte s-au mai făcut şi atunci!), s-a mai creat o structură, un binom, cum spune maestrul Cristoiu. Încă o armă represivă care să îi pună la zid, imediat şi sigur, pe cei care ies din front, care marşează prea mult pe ideea de libertate, pe ceea ce puternicii zilei cred că este un desfrâu al democraţiei.

Procurorii lucrează mână în mână cu inspectorii fiscali. Crează dosare, caută acul în carul cu fân, poate chiar inventează acul sau carul, se nasc infracţiuni la comandă. Este de neimaginat ce au putut politicienii ăştia ai noştri să creeze în România de după 1989! Zici că au mers să se şcolească în Venezuela sau Guatemala, să nu mă duc mai departe în inima Africii. Şi aşa, se spunea, odată, că ar trebui să ne mutăm în Congo, pe vremea altui premier celebru!

Auzisem, în urmă cu ceva ani, că ofiţerii SRI au fost detaşaţi în masă prin ANAF-uri, dar acum, prin investigaţiile făcute de maestrul Ion Cristoiu, am aflat că asta a fost nimic. Ciucurei la ureche! Conform unui protocol semnat, în vremea lui Victor Ponta, între Parchetul General şi ANAF, inspectotrii fiscali au lucrat cot la cot cu procurorii la facerea de dosare. Ba chiar s-au mutat cu bagaje, uniforme şi insigne în sediile parchetelor. Şi, uite aşa, româneşte, în timp ce ne hlizim la Dăncilă, mârâim la Dragnea, facem ochii mari la Tăriceanu, ne strâmbăm la Cioloş, admirăm abnegaţia declarativă a USR-iştilor, aplaudăm ascensiunea lui Ponta, băieţii lucrează, bine mersi, pentru liniştea noastră, fiindcă actul cu pricina, protocolul, este în picioare, nu l-a abrogat nimeni!

Se dau puternicii zilei de ceasul morţii ca să nu ajungă Kovesi la Parchetul European, dar purceaua se pare că este ţeapănă şi proptită cu fundul în uşă chiar în ograda noastră. Şi toată lumea se face că nu vede!

Democraţia noastră originală şi folosită din exces pentru interesul celor care ne conduc, se vede treaba, a creat mai multe state paralele. Fiecare cu binomul sau trinomul lui! Şi câte or mai fi. Unde ajungem în asemenea situaţie? Ne mai mirăm de ce nu avem autostrăzi, de ce nu am aderat la spaţiul Shengen, de ce există sărăcie, de ce nu avem spitale? Avem un apetit nemăsurat spre represiune, spre asuprirea şi ţinerea piciorului pe gâtul celui care iese din formaţie. Suntem orgolioşi, ambiţioşi în a face rău cu orice preţ şi dezinteresat. Este şi o expresie pe care o folosesc unii politicieni răzbunători şi mai libertini în exprimare când vorbesc de cei care li se opun. „Îi calc pe cap”.

Ne vom reveni vreodată? Se vor întoarece reprezentanţii instituţiilor de forţă şi neforţă, cum ar fi normal, european, democratic, firesc, fiecare în cazărmile lor, să-şi vadă de treabă omeneşte? Vom vedea desfiinţate comando-urile acestea care seamănă subtil în noi teroarea şi dragostea de a-ţi lua lumea în cap? Până atunci, ne bucurăm de statul paralel în diverse sortimente, ca la tarabă, să ajungă la toată lumea, să ne sature pe toţi de democraţie!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Mesajul din poza politică de grup!

Publicat

pe

Au trecut şi Sfintele Sărbători de Paşte. Acum, putem să ne revenim. Să vedem ce se mai întâmplă prin găştile de campanie. Adică prin partide, prin politica de bătătură. E bine că biserica, exploatată la maximum de politicieni, care vor să-şi facă imagine, rămâne la fel: trainică, viguroasă, chiar dacă cei care se pozează în faţa ei, an de an, nu sunt mereu aceiaşi. Se schimbă şi ei după vremuri, după timpuri, după interes. Nu mai este în faţă cine a fost ieri, iar mâine, probabil nu va mai fi cine este azi. După cum se succed lucrurile, sigur apare un element de noutate şi anul viitor…

Poza de grup spune multe despre ceea ce se întâmplă, bun sau rău, în jurul nostru. Dacă apare o figură nouă într-un colţ, mai retrasă, ştim bine că omul respectiv ori îşi face intrarea, ori este undeva mai la nebăgare în seamă, ori a apărut în fotografie fiindcă nevoia l-a adus aici. Dacă unul stă mai departe şi nu prea vrea să iasă în cadru sau se simte stinghereala pe chipul său, este clar că nu prea îi place compania. Cel care zâmbeşte prea larg, când în jurul său sunt mulţi care l-ar mânca cu fulgi cu tot, sigur vrea să dea dovadă de stăpânire de sine, de cutezanţă. Mai sunt şi indivizii care stau în faţa camerei din obişnuinţă, fiindcă ştiu că rostul lor este acolo. Ei reprezintă echilibrul imaginii. Nu îi deranjează dacă, de la an la an, îşi tot schimbă unii poziţiile. E chestie de conjunctură, de istorie, de tras macazul.

Stările vizibie ale unui personaj imortalizat se mai schimbă şi în funcţie de cine se aşează lângă el sau în zona imediată. Dacă simte că este înconjurat de prieteni, se observă rapid relaxarea, degajarea. Dacă cel pe care nu îl agrează îi consumă oxigenul, ia o poziţie mai rigidă, mai băţoasă, pregătit parcă de ripostă. De obicei, în fotografiile de grup politic, râd cei care sunt la butoane sau cei care nu au nimic de pierdut.

Nu trebuie trecut cu vederea chipul plictisit, rutinat, obosit de stat mereu printre trecătoarele personaje. Imaginea clară a omului care îşi face datoria, calm, fix, neîntrebător şi nemirat de ceea ce se întâmplă în jurul său. E obişnuit cu alternanţa eroilor, cu schimbatul căpitanului brusc şi din mers.

Mai citeşti cu uşurinţă pe feţele unora mesajul „ce să faci, asta e politica, dacă intri în jocul acesta, pui sentimentele şi principiile deoparte, le ascunzi în pădure”. Ăştia, de obicei, sunt ţapeni în poză, siguri pe ei, îşi înfig pantofii bine în covor, să nu cadă.

Oricum, fotografia de grup politic îţi mai decodifică şi cum stau lucrurile privind coeziunea în gând şi în faptă, comunicarea, relaţia. Dacă oamenii sunt mai mulţi, apropiaţi, înghesuiţi, dornici de a fi acolo pentru a fi surprinşi, e rost de unitate, de forţă. Dacă zona de încadrat este ceva mai rarefiată, cu pauze şi goluri întrebătoare, fiindcă mulţi au fugit sau şi-au manifestat dezinteresul de a poza, e o problemă!

Citește în continuare

OPINII

Sfidarea, ca normă a democraţiei!

Publicat

pe

Mă cuprinde lehamitea, scârba, când văd cum ne sfidează unii oameni, care trăiesc ca nababii din banul public, cu maşină la scară, cu conturile grase, cu tot soiul de facilităţi, stăpâni, de cele mai multe ori, pe viaţa muritorului de rând.

Nu vrea burghezul comunist aflat la cârma unor instituţii de forţă, păstrat în jilţuri de pe vremea lui Ceauşeacu, să se retragă când i se găsesc diferite vine, când se află că nu a fost tocmai uşă de biserică, aşa cum se credea.

Mentalitatea celor care au impresia că li se cuvine totul, caracterul unor indivizi care şi-au făcut un ideal din a-i timora pe alţi, din a-i abuza şi persecuta, de a răspunde unor comenzi venite prin varii canale, de a te executa când i se cere fără milă şi remuşcări, încă rezistă, ba chiar înfloreşte în România!

Asistăm, de mai multe zile, la un spectacol grotesc, pe care ni-l oferă procurorul general al României, Augustin Lazăr, acest înalt funcţionar al statului, care nu ştie ce înseamnă cum este să trăieşti de azi pe mâine, care de-o viaţă s-a adăpat la găleata de aur a banului public, acum, când s-a demonstrat, cu martori, că, în perioada comunistă, ca tânăr procuror, a dat dovadă de un comportament inuman vizavi de unii români care luptau împotriva regimului comunist. Un procuror care a slujit Aiudul, una dintre cele mai groaznice închisori din România, nu vrea să se retragă din funcţie. Ţine cu dinţii de scaun. Cineva îi spune să nu cedeze, să stea acolo, să agite spiritele, să arate că sistemul este încă în forţă. Ce atâta democraţie!

Comportamentul discreţionar, la ordin, este încă tare prin instituţiile de forţă ale statului, de parcă nu am şti. Avem exemple nenumărate. Şi, din păcate, unii nu se sfiesc să o arate. Augustin Lazăr nu vrea să facă un pas înapoi. Merge înainte. Sfidează. Ne consideră proşti, pigmei, neînsemnaţi, neputincioşi. Ba chiar se crede el victima unor comploturi politice!

Nu-ţi vine să crezi că tocmai apărătorii democraţiei şi libertăţii, aceia care reprezintă partidele istorice a-i căror înaintaşi au pătimit şi au pierit în închisorile comuniste, care au trăit şi s-au confruntat cu cerberii sistemului stalinist, tac şi fac pe mieluşeii. Ruşinos!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!