Conectați-vă cu noi

OPINII

Să devenim cu toţii pacienţi sub acoperire!

Publicat

pe

Majorarea salariilor în sistemul medical se pare că unora le-a făcut rău. Li s-a urcat la cap! Trăiesc probabil în alte straturi ale societăţii, datorită veniturilor mari şi stabile, şi nu mai acceptă să fie abordaţi de orice muritor de rând. Altfel nu se explică comportamentul de care dau dovadă asistenţii medicali, infirmierii, ba chiar şi unii medici.

Exemplul de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mehedinţi nu este singular. Dispreţul, comportamentul neadecvat, abuziv, comunicarea ineficientă cu apărţinătorii pacientului sunt uzitate prin toate spitalele româneşti. Cum poţi tu, cadru medical, să intervii nervos asupra unei copile care se vaită de dureri insuportabile, să-i spui că, dacă nu te linişteşti, te omor eu? Ce cauţi în sistem cu acest comportament? Cine te ţine în cârcă?

Am asistat la multe dialoguri absurde, care nu ar fi trebuit să nu existe, între cadrele medicale de la UPU din Spitalul Judeţean Târgovişte şi ceteţenii aduşi de nevoi. Angajaţii în halate, în loc să le explice oamenilor veniţi acolo, nicidecum de drag, cum stau lucrurile, care sunt priorităţile, să îi liniştească în vreun fel, pur şi simplu, se certau cu pacienţii, le aruncau priviri dispreţuitoare etc.

Credem că ar fi cazul să se renunţe la aceste practici, să se facă o selecţie riguroasă a celor care se pun în slujba salvării de vieţi. De multe ori, o vorbă frumoasă contează mai mult decât o pasilă de durere. Chiar nu ne mai revenim? Unde sunt programele de formare comunicaţională, de conduită? S-au cheltuit bani pentru implementarea lor, iar rezultatele nu se văd. Până la urmă, toţi trebuie să devenim pacienţi sub acoperire şi să demascăm abuzurile!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Constatare…

Publicat

pe

Suntem în pandemie sub lege militară. Mulți stau acum acasă cu 75% din salariu, ăla minim pe economie, sau pe degeaba. Să nu credeți că acasă stau baştanii, diferite tipuri de funcționărime. Nu. Ei sunt la muncă, plătită integral, poate și cu sporuri. Supraveghează din birouri sănătatea nostră. Se întâlnesc online pe la diferite comisii și decid, fără să știe clar ce este afară, ceea ce trebuie să facem noi, cei cărora ne scad proviziile, ne cuprinde depresia și, în curând, vom rămâne și fără bani.

Eu, ca românul, patriot orbește, visam la o altfel de implicare a autorităților în criza asta. La o altă formă de manifestare a celor îndrituiţi să ne conducă, aleși până la urmă de noi. L-aş fi văzut pe șeful statului, pe Klaus Iohannis, băgat în costum de protecție, cu masca la gură, pe Ludovic Orban la fel, umblând prin spitale, prin țară, prin locurile unde este suferință, unde este nevoie de îmbărbătare, de încurajare și solidaritate. Îl vedeam la fel şi pe prefectul de Dâmboviţa, Aurelian Popa. Înţolit în combinezon și printre oamenii de la Corbii Mari, la Pucioasa, la spitalul de acolo, să vadă cum merg lucrurile, comunicând oamenilor, deschis, transparent, ceea ce trebuie să facem, ce avem și ce vine peste noi. Nu este așa, din păcate.

Toţi „bunii” țării au ales să stea la cutiuță și să comunice pe internet. Nici fizic nu se mai întâlnesc. De teama coronavirusul, probabil. Nu este drept și corect. Comandanţii trebuie să fie pe metereze, zic eu. Poate sunt prea idealist, vin dintr-o altă lume în care solidaritatea, curajul, implicarea totală și forța exemplului erau esențiale în altfel de situații. Acum, suntem la mâna birocraţilor. Atâta ştiu ei. Să dicteze din birou.

Citește în continuare

ACTUALITATE

Mărioara Milionara: BASM FRUMOS ori COŞMAR HIDOS pe TIMP DE MOARTE?

Publicat

pe

de

Toate basmele copilăriei noastre, duios povestite cu glas de taină de către mame şi bunici, începeau cu formula magică „A fost odată, ca niciodată…” ce făcea să se deschidă cortina fermecată a tainicei lumi a visării cu ochii deschişi, în faţa cărora se perindau, unii după alţii, Feţi-Frumoşi, Ilene-Cosânzene, zâne, împăraţii buni şi cei răi, vrăjitoare, spâni, codri de nepătruns şi câte şi mai câte.

Noi, băieţii, mai belicoşi din fire, ne-nflăcăram, transpunându-ne şi închipuindu-ne că suntem eroii care-l înving pe zmeul cel rău, iar fetiţele, cu romantismul lor înnăscut, se visau alesele prinţului lor, asemenea Cenuşăresei celei harnice.

Mult mai târziu, adolescenţi sau adulţi, după caz, cu toţii am admirat povestea emoţionantă a Juliei Roberts & Richard Gere în basmul cinematografic „Frumuşica”.

Subit, în plină criză mondială a VIRUSULUI UCIGĂTOR, când morţii se adună cu miile şi sunt transportaţi noaptea cu camioane militare, când zecile de mii de bolnavi îşi trăiesc martirul acum, în preajma Sfintelor Paşti, sperând cu ultimele puteri în miracolul vieţii, s-a răspândit zvonul despre MINUNEA ce i-a fost hărăzită… Mărioarei – fostă lucrătoare într-o fermă de pui, închisă între timp (ferma), apoi bucătăreasă la un han ce s-a închis (şi el), lucrând acum cu ziua – devenită peste noapte… Mărioara Milionara.

Dar CE şi CUM s-a întâmplat? Simplu ca „bună-ziua”: prin destoinicia sa nativă şi simţul ancestral al afacerilor pe care ştim cu toţii că-l au femeile de pe aceste meleaguri – atât de fidel întruchipate de Fefeleaga lui Agârbiceanu – animată în mod evident de crezul servirii binelui şi interesului naţional, şi-a găsit timpul şi priceperea de a negocia cu osârdie un contract cu „nişte chinezi” – că doar chinezu-i frate cu românul, ne spunea acum ceva ani tocmai Nuţica Naţional, care în acele vremuri avea dreptate în tot ce zicea şi făcea, nu? – iar apoi să participe cu candoare la o licitaţie organizată de către Statul Român – pe bani publici, adică ai noştri, ai tuturor – şi în modul cel mai normal şi natural cu putinţă – angelic, ar spune Lucian Blaga – să o câştige. Cu brio!

Obiectul licitaţiei? ABSOLUT VITAL: MĂŞTI MEDICALE, o PROTECŢIE MINIMALĂ, destinate celor ce se află în prima linie a luptei crâncene cu MOARTEA, care încearcă să ne salveze, CU PREŢUL VIEŢII LOR, pe noi, ceilalţi, printre care şi pe doamna Mărioara – de-acum, Mărioara Milionara. Mii de scuze, uitam un „amănunt”: valoarea contractului este de vreo 12.000.000 (DA, douăsprezece milioane!) EUR.

Reveria indusă de basmul la a cărei materializare tocmai credeam că aveam şansa să fiu contemporan a încetat când am citit dezvăluirile publicaţiei Recorder sub titlul „Minunile pandemiei: cum a ajuns o bucătăreasă din Giurgiu să câștige un contract de 12 milioane de euro pentru măști de protecție”. M-am cutremurat. Am coroborat-o cu alte ştiri: demisia intempestivă a fostului ministru al Sănătăţii, luxarea atotputernicei şi veşnicei d-ne Bumbac de pe postul ocupat… pro tempore, misiunea de control încredinţată unor – se şopteşte timid – alde… Cânepă & Mătase. STRANIU!

DE CE NU A FOST SESIZAT IMEDIAT PARCHETUL? Personal, am crezut şi cred în DNA! AVEM DREPTUL să PRETINDEM că enigmele acestui BASM frumos cu duhoare otrăvită de COSMAR hidos, în care o societate-ecran a fost folosită în scopul eludării Legii să fie elucidat şi vinovaţii, dacă există, aspru PEDEPSIŢI.

Avocat Vladimir Ţunţi ŞTEFĂNESCU

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT