Conectați-vă cu noi

OPINII

Presiune pe jocul întâmplării

Publicat

pe

Desemnarea candidaţilor pentru Preşedinţia României, constat cu tristeţe, s-a transformat într-o parodie, într-un joc politic naiv, grotesc, neprofesionist, anost, jenant, umilitor pentru o naţie cu atâta istorie măreaţă în spate. Înalta funcţie în stat este tratată de politicienii ajunşi pe vârful valului prin conjuncturi favorabile, prin fluidele grupurilor de interese, ca o jucărie, ca o demnitate de orgoliu, ca o porţie bună de elixir al puterii, ca un desert select.

Nu am auzit pe nimeni să vorbească de responsabilităţile imense pe care le impune statutul de şef al statului, de ţinuta pe care trebuie să o aibă un prezidenţiabil, de filozofia sa de viaţă, spiritul de sacrificiu, de parcurs moral şi profesional, de harul şi stilul diplomatic, oratoric şi câte altele.

Este bătaie pe cea mai tare funcţie în stat ca la piaţă, când se bagă cartofi ieftini. Politicienii noştri, cei mai mulţi de duzină şi iluştrii demagogi şi profitori ai momentului, au pierdut simţul măsurii. Nu mai văd, din spatele umilinţei şi linguşelii faţă de şefi, de la bordul limuzinei de zeci de mii de euro din care nu simt gropile din caldarâm, ce ar fi mai bun pentru ţară, cine ar merita să devină pentru 5 ani primul om în statul român. Motto-ul de bază este expus ca la tarabă: „al meu e mai bun”. Popor, mulţumeşte-te cu ceea ce ţi se oferă!

Ieri, Viorica Dăncilă era considerată roboţelul lui Dragnea din fruntea Guvernului. Criticată de presă, vânată pentru greşelile de exprimare şi gafele politice. Acum, după ce mentorul său a ajuns la închisoare, iar partidul i s-a pus plocon la picioare, a devenit cea mai nobilă fiinţă din PSD, un fel de zeitate, de supererou. Şi, ca orice om care nu îşi mai recunoaşte neajunsurile când ajunge sus şi pleacă urechea la ceea ce spun linguşitorii de serviciu, vrea să urce şi mai mult. Vrea să ajungă preşedintele României. Şi de ce nu ar încerca? După prima femeie premier poate ţine vraja, întâmplarea, şi ajunge prima femeie preşedinte al României.

Astea sunt metehnele politicienilor români! Nu îşi cunosc limitele şi nici rosturile. Tind să ajungă totdeauna acolo unde îşi pot arăta, în toată splendoarea incompetenţa, vanitatea, aroganţa şi orgoliile nemăsurate. Visele de preamărire şi de plutire tâmpă spre slăvi le sunt alimentate acestor pseudo-candidaţi şi de anumiţi analişti politici transformaţi, parcă la comandă, în magi care, prin lansarea în spaţiul public a unor teorii închipuite pe post de adevăr absolut, încearcă să ne convingă că X va fi alesul!Icoana din perete! Prostii. Şi un copil îşi poate da seama că bombiţele transmise pe canalele media fac doar fum şi au un rol manipulator. Vor să întărească imaginea cuiva prin stimulent de creştere forţată. Ca la legume!

Să nu credeţi că prin celelalte formaţiuni politice există candidatul providenţial, omul care deţine toiagul cu care să lovească în piatră seacă, de unde să curgă apoi lapte şi miere. Nu! Este pustiu peste tot. Doar ambiţii nemăsurate, spirit de competiţie aproape oarbă. Doar pantofii neobişnuiţi ai unora ne-au atras atenţia. În rest, vor cu orice preţ să scoată din joc contracandidaţii, să demonstreze că ei pot capacita mult mai bine mulţimile. Un exerciţiu de imagine, de putere. Restul se cheamă amăgiri, lozinci şi minciună. Vi s-a părut că, de 30 de ani încoace, am primit altceva?

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Apărătorii democraţiei, lipsă la apel!

Publicat

pe

Nenorocirea de la Caracal ne determină să ne întrebam dacă democraţia în România funcționează la parametri normali? Răspunsul meu ar fi că nu. Hibele existente în sistem, nepăsarea, amatorismul, nepotismul şi parvenitismul sunt elemente de bază ale epocii în care trăim.

Prin democrație, în mod simplu, înțelegem că poporul, prin reprezentanții săi aleși, conduce, decide mersul lucrurilor în societate, în stat. Dar, oare, aleșii se mai achită de aceste obligații nobile? Nu cumva a intervenit și la ei rutina, obișnuința? Nu cumva li se pare normal celor care sunt deputați, senatori, primari, președinți de consilii județene, miniștri ca doar ei să fie la butoane? Nu cumva democrația este doar mobilul prin care ei își întăresc continuu poziția?

Ideal ar fi ca aleșii să pună la punct statul, să-l curețe, să-l primenească prin legi, să îi supravegheze atent pe cei care slujesc în ministere, sub acoperământul de funcționari și înalți funcționari cu diferite tipuri de statute.

Parlamentarii, miniștrii, secretarii de stat, ba chiar și președintele ţării sunt trimiși de noi, oamenii de rând, să țină în frâu oastea functionărimii care alcătuieşte de fapt entitatea numită stat. Aleșii fac legii și îi trag la răspundere, în numele poporului, pe polițiști, procurori, judecători, militari din diferite servicii, pe funcționarii din tot noianul de instituții, atunci când nu își fac datoria. Ei, aleșii, ar trebui să întrețină echilibrul, să înlăture abuzul, să curețe statul de posibile excese, de incompetenţă, de delăsare, de neprofesioniști.

Ei, aleșii, prin votul nostru, au primit puteri depline de a-i pune la punct pe toți cei care greșesc, care iau în râs democrația. La noi, din păcate, politicianul, demnitarul peste care am suflat forță la alegeri, se complace. Își uită menirea. Se alătură prea repede celor are alcătuiesc celulele statului, le mănâncă din pumn, îi lasă să își facă de cap, închid ochii la fărădelege, ba chiar îi ajută pe unii, total neaveniți, să pătrundă în mecanismul numit stat, fiindcă acolo se trăiește bine.

Tot ceea ce se întâmplă urât în societate, tot ceea ce întinează democrația se întâmplă din cauza politicianului, vectorului principal al democrației care, din păcate, se lasă prins în mrejele sistemului, uită să-i mai corecteze și să-i țină în frâu pe reprezentanții săi.

Ceea ce s-a întâmplat la Caracal este doar o secvență a nepăsării, a scăpării de sub controlul democrației, a unui sistem care acum se conduce singur, care nu mai are treabă cu restul. Un sistem în care au pătruns tot soiul de indivizi ghidați doar de interesul personal. S-a ajuns aici pentru că politicienii au tolerat mizeria. Au lăsat statul pe mâna unor căpușe…

Citește în continuare

OPINII

Statul român pluteşte în derivă…

Publicat

pe

După tragedia petrecută la Caracal, care a făcut să refuleze la suprafaţă mizeriile unui stat neinteresat de viaţa cetăţeanului de rând, parcă nici un alt eveniment ţinut cu minimul de fast nu mai are importanţă, valoare. Orice zvâcnire spre o falsă normalitate şi încredere nu mai are efect. Dimpotrivă, îndârjeşte, creează rumoare, repulsie. La ce bun să mai defiliezi, să îţi mai expui cazarmamentul, verticalitatea anatomică, gesturile teatrale, când realitatea, tot ceea de se întâmplă în jurul nostru, este dură, rece? Creăm doar false impresii. Pontăm doar acţiuni cu valoare de obligaţii.

Moartea crudă a Alexandrei, adolescenta de 15 ani, omorâtă de un criminal sadic, după ce fata reuşise să sune de trei ori la 112, a răvăşit întreaga ţară, ne-a bulversat existenţa, ne-a înveninat sufletele şi conştiinţele. Ne-a dărâmat bruma de sistem de valori în care ne chinuiam să credem, ne-a arătat, încă o dată, că instituţiile de forţă, unele entităţi ale statului, să nu le numim pe toate, ne tratează ca pe nişte lăcuste de care trebuie să ai grijă să nu iasă din front şi atât.

Statul, prin multitudinea sa de instrumente, şi-a dovedit inutilitatea în tragedia de la Caracal, a dat un semnal că s-a apropiat de faliment. O copilă a murit, fiindcă unii funcţionari speciali plătiţi cu mult peste capacităţiile lor de reacţie, dăruire şi profesionalism, nu au acţionat la timp! Au rămas blocaţi în instrucţiuni şi articole de lege.

Sunt destui lefegii ai statului care îşi schimbă câte ceva în comportament când li se pune cascheta pe cap, când ajung pe unele funcţii, când îi aşteaptă maşina la scară. Se cred semizei sau măcar slujbaşii lor!

Răspunsuri ironice, zeflemitoare, de genul primite de mamele răvăşite de durere, că „poate fata e plecată cu vreun Făt-Frumos şi vine ea acasă”, sunt peste tot. Fac parte din sistem, din limbajul neinteresaţilor, al celor care tratează cu superficialitate problemele oamenilor. Uite că acum li s-a înfundat. Au dat-o în bară!

Alexandra şi Luisa, fata dispărută din luna aprilie, nu erau fugite cu iubiţii, ci au fost răpite, sechestrate, torturate, violate şi omorâte de un nemernic. Ba mai mult, birocraţia, lipsa de reacţie umană, spiritul de eroism, de sacrificiu sunt tare de caracter la mulţi dintre roboţeii statului, care, altminteri, te execută rapid şi te găsesc şi în gaură de şarpe atunci când sunt programaţi de la butoane.

Pare un non-sens, este penibil, când te uiţi şi vezi la poarta şi în curtea criminalului din Caracal droaie de investigatori, oameni în uniformă, înarmaţi până în dinţi, procurori, care fac căutări, scotociri, percheziţii. La ce bun atâta dezlănţuire de forţă după ce cele două fete nu au putut fi salvate? Nici măcar trupurile lor nu mai există!

Ce mai contează demiterea maşinală, de imagine, a câtorva şefi, după ce Alexandra a sunat de trei ori la 112 şi a încercat să dea explicaţii, să spună unde este, să ceară ajutor şi tot nu a fost localizată şi găsită în timp util? La ce bun mai ies în prim-plan, alarmaţi, indignaţi, politicienii, şefii din diferite structuri, după ce oamenii legii au stat la poarta asasinului ore în şir, fiindcă nu aveau mandat? În tot acest răstimp, criminalul măcelărea o copilă şi o ardea…

Constatăm că, pentru Măria sa Statul, noi, cetăţenii de rând, avem doar îndatoriri, obligaţii. Trebuie să umblăm cu reprezentanţii săi cu delicateţe, să nu îi bruscăm, să nu îi ultragiem, să nu le stricăm feng shui-ul. Dar, ce face statul pentru noi? Cazul de la Caracal a arătat crud, cumplit, ce face. Nimic!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!