Desemnarea candidaţilor pentru Preşedinţia României, constat cu tristeţe, s-a transformat într-o parodie, într-un joc politic naiv, grotesc, neprofesionist, anost, jenant, umilitor pentru o naţie cu atâta istorie măreaţă în spate. Înalta funcţie în stat este tratată de politicienii ajunşi pe vârful valului prin conjuncturi favorabile, prin fluidele grupurilor de interese, ca o jucărie, ca o demnitate de orgoliu, ca o porţie bună de elixir al puterii, ca un desert select.

Nu am auzit pe nimeni să vorbească de responsabilităţile imense pe care le impune statutul de şef al statului, de ţinuta pe care trebuie să o aibă un prezidenţiabil, de filozofia sa de viaţă, spiritul de sacrificiu, de parcurs moral şi profesional, de harul şi stilul diplomatic, oratoric şi câte altele.

Este bătaie pe cea mai tare funcţie în stat ca la piaţă, când se bagă cartofi ieftini. Politicienii noştri, cei mai mulţi de duzină şi iluştrii demagogi şi profitori ai momentului, au pierdut simţul măsurii. Nu mai văd, din spatele umilinţei şi linguşelii faţă de şefi, de la bordul limuzinei de zeci de mii de euro din care nu simt gropile din caldarâm, ce ar fi mai bun pentru ţară, cine ar merita să devină pentru 5 ani primul om în statul român. Motto-ul de bază este expus ca la tarabă: „al meu e mai bun”. Popor, mulţumeşte-te cu ceea ce ţi se oferă!

Ieri, Viorica Dăncilă era considerată roboţelul lui Dragnea din fruntea Guvernului. Criticată de presă, vânată pentru greşelile de exprimare şi gafele politice. Acum, după ce mentorul său a ajuns la închisoare, iar partidul i s-a pus plocon la picioare, a devenit cea mai nobilă fiinţă din PSD, un fel de zeitate, de supererou. Şi, ca orice om care nu îşi mai recunoaşte neajunsurile când ajunge sus şi pleacă urechea la ceea ce spun linguşitorii de serviciu, vrea să urce şi mai mult. Vrea să ajungă preşedintele României. Şi de ce nu ar încerca? După prima femeie premier poate ţine vraja, întâmplarea, şi ajunge prima femeie preşedinte al României.

Astea sunt metehnele politicienilor români! Nu îşi cunosc limitele şi nici rosturile. Tind să ajungă totdeauna acolo unde îşi pot arăta, în toată splendoarea incompetenţa, vanitatea, aroganţa şi orgoliile nemăsurate. Visele de preamărire şi de plutire tâmpă spre slăvi le sunt alimentate acestor pseudo-candidaţi şi de anumiţi analişti politici transformaţi, parcă la comandă, în magi care, prin lansarea în spaţiul public a unor teorii închipuite pe post de adevăr absolut, încearcă să ne convingă că X va fi alesul!Icoana din perete! Prostii. Şi un copil îşi poate da seama că bombiţele transmise pe canalele media fac doar fum şi au un rol manipulator. Vor să întărească imaginea cuiva prin stimulent de creştere forţată. Ca la legume!

Reclama

Să nu credeţi că prin celelalte formaţiuni politice există candidatul providenţial, omul care deţine toiagul cu care să lovească în piatră seacă, de unde să curgă apoi lapte şi miere. Nu! Este pustiu peste tot. Doar ambiţii nemăsurate, spirit de competiţie aproape oarbă. Doar pantofii neobişnuiţi ai unora ne-au atras atenţia. În rest, vor cu orice preţ să scoată din joc contracandidaţii, să demonstreze că ei pot capacita mult mai bine mulţimile. Un exerciţiu de imagine, de putere. Restul se cheamă amăgiri, lozinci şi minciună. Vi s-a părut că, de 30 de ani încoace, am primit altceva?