AGRICULTURĂ
Ministerul Agriculturii nu va construi centru de colectare şi procesare legume-fructe în Dâmboviţa!

Mutăm rubrica „Ce întreabă deputaţii şi ce răspund miniştrii…” de la Transporturi (LINK 1 şi LINK 2) la Agricultură. Astăzi, ne oprim la demersul deputatei PRO România Oana Vlăducă în legătură cu înfiinţarea unui centru regional de colectare şi procesare legume-fructe în judeţul Dâmboviţa.
Parlamentara a explicat că Direcţia Agricolă a identificat, cu sprijinul autorităţilor locale, trei posibile locaţii, în comunele Potlogi, Corbii Mari şi Bucşani, terenurile respective fiind în proprietatea statului, prin ADS sau unităţile administrativ-teritoriale. La final, deputata Oana Vlăducă îi cere şefului peste agricultura României să precizeze dacă ministerul pe care-l coordonează a identificat soluţii pentru a realiza acest centru.
CITEŞTE TEXTUL INTEGRAL AL ÎNTREBĂRII DEPUTATEI OANA VLĂDUCĂ

Oana Vlăducă, deputat PRO România de Dâmboviţa
Ei bine, la aşa de clară întrebare, nu se putea decât un răspuns complicat, în condiţiile în care nu voiai să apară doar un simplu NU!
Ministrul Petre Daea spune, aşadar, că se justifică amplasarea în zonă a unui centru de colectare şi procesare legume-fructe, adică exact ce explicase, cu argumente, deputata Oana Vlăducă, pentru ca apoi să scrie negru pe alb că este de importanţă majoră existenţa formelor asociative viabile, care să aibă în vedere posibilitatea utilizării instrumentului financiar de împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu, finanţat din FEADR.
CITEŞTE TEXTUL INTEGRAL AL RĂSPUNSUL MINISTRULUI DAEA
Mai departe, sunt enunţate băncile selectate pentru a oferi finanţare. De asemenea, răspunsul mai face referire la faptul că, în ultimul an, au fost recunoscute două grupuri de producători pentru fructe – Golden Bio Den SRL şi Bio Cătina Cooperativă Agricolă, ceea ce arată că a crescut interesul producătorilor de la nivelul judeţului Dâmboviţa de a se asocia.
Să recapitulăm! Deputata Oana Vlăducă întreabă dacă Ministerul Agriculturii va construi un centru de colectare şi procesare legume-fructe în judeţul Dâmboviţa, iar Petre Daea îi trimite pe fermieri la bancă!
ACTUALITATE
DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.
De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.
Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.
„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.
ACTUALITATE
APIA primește cereri pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din 2025. Detalii aici!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că în perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026 se depun cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 751/2026.
Cererile de acordare a sprijinului, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026, se depun prin prezența fizică la sediile Centrelor APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin mijloace electronice de comunicații (e-mail) sau poștă/curier.
Bugetul total alocat este de 155.361.520 lei, iar cuantumul maxim al sprijinului este de 333 lei/ha. Plata sprijinului se realizează până la data de 31 decembrie 2026.
Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli trebuie să fi depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile afectate, cu un grad de afectare cuprins între 30% și 100% inclusiv, și să fie incluși în situațiile centralizatoare transmise de Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).
Cuantumul de 333 lei/ha se acordă pentru un grad de afectare cuprins între 90% și 100%, iar pentru un grad de afectare între 30% și 90%, acesta se diminuează proporțional, în funcție de procentul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal, dar cu încadrarea în plafonul total alocat.
Suprafața eligibilă se stabilește pe baza suprafeței determinate de APIA pentru plata aferentă Cererii de plată din anul 2025.
În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 2.950 de potențiali beneficiari care pot depune cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025.
APIA recomandă producătorilor agricoli eligibili să se adreseze Centrelor APIA pentru informații privind depunerea cererilor și documentele necesare.
Sursa: APIA Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 4 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
Dâmboviţaacum 20 de orePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o ziȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița


























