Dâmboviţa
Claudia Gilia, deputat: Acolo unde femeile au avut putere au făcut multe lucruri pentru comunitățile lor!

Organizaţia Femeilor Social Democrate şi-a asumat, ca obiectiv naţional, să facă din România o țară în care femeile să aibă aceleași drepturi și în realitate, nu doar pe hârtie, în care fiecare femeie bine pregătită să aibă șanse egale la angajare și vocea femeilor să fie auzită și respectată.
„De-a lungul timpului au demonstrat că sunt serioase, implicate și lucrează pentru rezultate concrete. Acolo unde femeile au avut putere au făcut multe lucruri pentru comunitățile lor: femeile din Consiliile Locale sau Județene, doamnele cu funcții de primar, parlamentar, miniștrii și premier având un bilanț impresionant.
În Parlament am militat zi de zi pentru a implementa politici publice pentru întărirea egalității de gen, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntau femeile, în special nesiguranța financiară, lipsa educației sau a unui loc de muncă, violența domestică sau hărțuirile și abuzurile de orice fel”, a punctat deputata Claudia Gilia – preşedinta OFSD Dâmboviţa, după participarea la Şcoala Politică de Vară a Organizaţiei Femeilor Social Democrate.
În cadrul întâlnirii de la Constanţa, doamnele din PSD și-au reiterat sprijinul pentru candidatura premierului Viorica Dăncilă la funcția supremă în stat.

„Noi, femeile din PSD, înțelegem nevoile femeilor, ale familiei și ale comunităților locale, și vom depune toate eforturile necesare pentru a da primul Președinte al României, o femeie cu rezultate foarte bune în activitatea guvernamentală.
Faptele și cifrele sunt de partea noastră, în mandatul doamnei Premier Viorica Dăncilă:
• Au crescut pensiile și salariile în medie cu 30%;
• A crescut PIB-ul țării cu aproape 300 mld;
• S-au dublat investițiile publice (în drumuri, școli și spitale);
• Au crescut veniturile bugetare cu aproape 100 mld;
• Au crescut de 11 ori sumele atrase de la Uniunea Europeană;
• A scăzut datoria guvernamentală cu 2,6%;
• A crescut puterea de cumpărare a salariaților cu 22,5%;
• A scăzut șomajul de la 4,8% la 2,9%.
PSD a obținut aceste rezultate pentru că am înțeles că binele românilor trebuie să fie mai presus de orice obiectiv meschin, politicianist. Sunt mândră că fac parte din Organizatia de Femei a Partidului Social Democrat”, spune deputata Claudia Gilia.
ADMINISTRAŢIE
Primăria Târgoviște acordă ajutoare financiare și despăgubiri persoanelor afectate de vijelie. Detalii aici!

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a organizat astăzi, 30 iunie 2026, o conferință de presă, pentru a prezenta opiniei publice situația pagubelor înregistrate după furtuna de ieri după-amiază, precum și măsurile luate de urgență. A punctat edilul că orașul s-a confruntat cu unul dintre cele mai grave fenomene meteo care au afectat municipiul Târgoviște.
„În ultimele peste 20 de ore au fost efectuate aproximativ 220 de intervenții pentru degajarea căilor de circulație, îndepărtarea copacilor și a acoperișurilor căzute, precum și pentru remedierea problemelor la iluminatul public. Colegii mei sunt în continuare pe teren și sperăm să normalizăm situația cât mai repede.
Pentru persoanele afectate de vijelie, Primăria Târgoviște va acorda sprijin financiar din fondul de rezervă. Cei afectați se vor putea adresa Direcției de Asistență Socială.
Proprietarii autoturismelor avariate de copaci căzuți pe domeniul public sunt așteptați la Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat pentru depunerea documentelor necesare. După inventarierea tuturor situațiilor, vom aloca fondurile necesare și vom încerca să sprijinim toate persoanele care se încadrează în condițiile legale”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.
SPRIJIN FINANCIAR PENTRU PROPRIETARII DIN BLOCURILE CU ACOPERIȘURI AFECTATE
Persoanele vulnerabile care locuiesc în blocuri ale căror acoperișuri au fost distruse de vijelie pot beneficia, în condițiile legii, de sprijin financiar acordat prin Direcția de Asistență Socială, pentru acoperirea cheltuielilor de reparații.
Direcția de Asistență Socială Târgoviște!
Telefon: 0729 031 004
Bd. Unirii nr. 26
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00!
DESPĂGUBIRI PENTRU PROPRIETARII AUTOVEHICULELOR AVARIATE PE DOMENIUL PUBLIC
Se pot solicita despăgubiri pentru autovehiculele avariate pe domeniul public de arbori, arbuști, copaci sau crengi rupte ori căzute în urma furtunii.
Pentru informații privind procedura, persoanele afectate se pot adresa Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat:
Telefon: 0767 221 302.
Secretariat: 0374 494 893
Strada Revoluției, Târgoviște
Program: luni–vineri, între orele 08:00–16:00
ACTUALITATE
Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie Priseaca a fost finalizat și este pregătit să primească pacienți

Încă un proiect inițiat de administrația publică județeană coordonată de președintele Corneliu Ștefan a fost finalizat în Dâmbovița. Vorbim despre Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Iris”, din cartierul Priseaca, Târgoviște, obiectiv aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița.
Practic, investiția de 4.900.000 de lei, finanțată prin PNRR, este reprezentată de o clădire construită de la zero și dotată cu aparatură modernă.
„Persoanele adulte cu dizabilități din județul Dâmbovița pot beneficia, în cadrul centrului, de servicii de recuperare de zi, adaptate nevoilor specifice și individuale ale fiecărui pacient”, a precizat Corneliu Ștefan.

Cetățenii interesați pot primi la Centrul de la Priseaca consultații și diagnostic în recuperare medicală, servicii medicale specializate de recuperare neuromotorie și pot beneficia de proceduri precum ultrasunete, magnetoterapie, electroterapie, terapie cu unde scurte, laserterapie, fizioterapie, kinetoterapie, masaj și reeducare motorie. De asemenea, pot primi servicii de abilitare și reabilitare, dezvoltarea deprinderilor manuale și consolidarea deprinderilor tehnice, precum și formarea unor noi abilități. Vor mai fi oferite servicii de sprijin pentru integrare socială, logopedie și consiliere psihologică.
Centrul dispune de spații moderne, special amenajate pentru desfășurarea activităților specifice, respectiv: ssală de kinetoterapie, sală de masaj, sală de consiliere psihologică, sală de consiliere socială, sală de magnetoterapie, sală pentru terapia cu unde scurte, cabinet de logopedie și cabinet medical.
„Este o nouă investiție care aduce speranță și condiții mai bune pentru dâmbovițenii care au nevoie de recuperare și îngrijire de specialitate”, a mai spus președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
ACTUALITATEacum 6 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița, anunț important pentru asociațiile de proprietari
ACTUALITATEacum o ziFurtuna a făcut prăpăd în municipiul Târgoviște. FOTO – VIDEO
Dâmboviţaacum 6 zileAccident rutier mortal în comuna Moțăieni
ACTUALITATEacum 5 zileNu rata! Parada ambarcațiunilor, un spectacol unic pe Dunăre, între Giurgiu și Ruse!
ACTUALITATEacum 7 zileCristina Sima revine la conducerea Casei de Sănătate Dâmbovița
Dâmboviţaacum 2 zileTânăr din Mogoșani, arestat preventiv pentru viol
ACTUALITATEacum 5 zileNemulțumire la Lungulețu. Două treceri de pietoni pentru 5 km de drum la patru benzi, cu parapeți despărțitori!
ADMINISTRAŢIEacum 4 zilePrimăria Răzvad a inaugurat un centru de recuperare pentru persoanele vârstnice, primul în mediul rural din județul Dâmbovița. VIDEO























