Connect with us

OPINII

Electoratul, în rostogolire!

Publicat

pe

Această săptămână de campanie electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale pare mai încinsă. Agitație mare. Fiecare candidat încearcă să iasă în faţă cu ceva nou. Se profită de orice element socio-politic care ar putea crea emoție, tensiune, care ar putea reactiva electoratul ce nu s-a prezentat la vot, care ar putea să-i orienteze spre unul din cei doi candidaţi pe românii care au ales altceva în primul tur. Lupta se vrea dura.

Pe teatrul de operațiuni electorale nu o vedem îmbrăcată în zale de luptătoare, deși cam grele pentru ea, dar le-ar duce, pe Viorica Dăncilă. Johannis, ca un baron sigur pe el, șade după ziduri, în cetate, nu îi pasă de agitația de afară. Mai urcă din când în când pe metereze, se uită afară și rânjește în stilu-i caracteristic. Nu acceptă o luptă dreaptă cu Viorica. Nu vrea să pună mâna pe sabie. Nu îi stă în caracter să pălească o femeie sau se teme cumva să nu-i fi aflat candidata PSD punctul slab, știe de călcâi și nu vrea să riște. Preferă să își țină adversarul la distanță. E mai sănătos, zice el, dar și corul sfătuitorilor. Lucrurile nu stau tocmai așa.

Încăpățânarea, respingerea unei confruntări cu Viorica Dăncilă, în afară de nuanţa de lașitate pe care o răspândește, de soldat fricos, este și un semn că democrația, dialogul, dezbaterea, înfruntarea între curente, opinii, programe, nu prea contează pentru șeful statului. Poporul vede, cântărește și duminică votează. Klaus Iohannis și-a făcut calculul că nu are cum să piardă, așa că la ce bun să se ia la trântă cu Viorica Dăncilă, dacă îi pune vreo piedică, se lovește și pierde din procente. Îsi securizează poziția prin non-combat. Asta o zic liberalii. Dar, într-un război electoral, pot să apară și surprize.

Candidata PSD, cu toate slăbiciunile de care a dat dovadă, cu toate stângăciile guvernamentale, de strategie politică, de femeie, arată poporului acum că este o luptătoare, că iese cu pieptul în față dacă ţara o cere, pentru interesul național. Și, asemenea trăiri, exprimări, zvârcoliri contează pentru alegătorul român. La noi, eroismul este încă apreciat, bine conservat și, la momentul oportun, provoacă erupții. Ei bine, Viorica Dăncilă se apropie de un asemenea moment.

Nepăsarea tip ciocoi sătul, nepăsător, neinteresat a lui Klaus Iohannis s-ar putea să îl coste niște voturi în turul doi. Nu zic că va pierde. Ar fi un adevărat cutremur! O lovitură nemaivăzură! Oricum, Viorica Dăncilă, prin consecvenţa și hotărârea de care dă dovadă în aceste zile, adună simpatie. Dacă la asta se mai adaugă și mașinăria politică numită PSD, care aîși recalibrează motoarele pentru turul doi, Iohannis va avea o problemă. Inclusiv gestul de a organiza o aşa-numită dezbatere de curte, la care să fie invitați doar anumiți ziariști, analiști etc, a fost neinspirat. Klaus Iohannis, acum, în punctul zero, se izolează de popor, așteptând voturile care i se cuvin. Și dacă nu îi mai vin?!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Pulanul, ca remediu anticoronavirus…

Publicat

pe

Starea de alertă pe care onor Guvernul ne-o tot prelungește pe mâna lui Raed Arafat, restricțiile impuse de lege, a creat și un soi de vrajă care se pare că i-a cam luat de cap pe unii purtători de uniformă a statului. Își ies din pepeni vigilenții polițiști și jandarmi exact când și cum nu trebuie.

La orele de comunicare pe care le fac, în special cei aduși în sistem din sursă externă, nu li se spune probabil cum trebuie să poarte un dialog cu cetățeanul, cum să-i studieze comportamentul, personalitatea, obiceiurile, tarele de caracter și să acționeze diferit în funcție de situație.

Ce atâta studiu și talent! Pulanul este argumentul suprem pentru unii dintre apărătorii legii care fac dezacorduri gramaticale până și în procesele verbale de contravenție. Îl ai în mână, dai cu el. Nu contează pe cine lovești. Bărbat, femeie, bătrân. Până la urmă, au și ei dreptate.

Toți suntem egali în fața legii. Cred că așa au gândit polițiștii dintr-o comună din Ardeal când au tăbărât să bată a femeie fiindcă nu purta mască de protecție! Nu a înțeles cum stă treaba cu starea de alertă, i-au aplicat o corecție! Ca în India. Pe acolo am auzit că se mai poartă astfel de sancțiuni.

Săritul calului este cumva specific românilor, indiferent din ce castă sau grup provin, dar cred că trebuie să îi punem stop. Să lovești o femeie, tu polițist, indiferent de condiția ei socială și mentală, fiindcă nu purta obiectul care ne amărește viața de atâta timp, mi se pare o mizerie.

Polițiștii respectivi ar trebui să fie dezbrăcați de haina statului și trimiși la munca pământului. Sau la pensie, că este o modă acum ca, după ce faci o prostie, sistemul să îți propună să devii pensionar.

Citește în continuare

OPINII

Ursul Arthur și noua aristocrație…

Publicat

pe

Și au trecut și Sfintele Sărbători de Paște. Așa se întâmplă mereu. Ne revenim din vraja mai mult de sorginte alimentară, pitită și de data aceasta sub măștile de protecție, și intrăm în obișnuit.

Am început starea de normalitate în bolnăvicioasa societate românească, pentru care nu s-a găsit încă un vaccin, cu uciderea ursului Arthur, cel mai mare exemplar din specia sa, care mai hălăduia prin pădurile României. A venit un prinț de prin Austria plin de bani și l-a culcat la pământ. Așa, din pasiune pentru vânătoare.

Românii noștri, cei care ar trebui să protejeze fauna și flora care ne-au mai rămas, s-au făcut preș în fața nobilului. Așa este tradiția istorică. Nu putem face rabat în contemporaneitate de ea. Mai ales că „prinții” s-au înmulțit și în România, nu numai în Europa. Dispun de bani, putere și multă nesimțire, absolut necesară când vrei să calci pe capetele celor din jur, când vrei să acaparezi totul.

Povestea tragică a ursului Arthur este, așa, o bombonică acrișoară pe tortul a tot ceea ce se întâmplă ilegal și ciudat în țărișoara noastră. Au băieții rezervații de vânătoare întinse, nici nu se mai știe bine numărul orataniilor de pe acolo, tocmai pentru a le împușca fără probleme. Au cabane, paznici cu Rover și pistol la brâu, iar proprietățile sunt împrejmuite cu garduri electrice. Unii le-au mai desființat după ce și-au văzut atinse scopurile. Așa că drama bietului Arthur este o boare în marea de lucruri urâte care se întâmplă la noi, din păcate cu știința unor reprezentanți ai statului.

Vânarea ursului brun cel mai mare din Europa care trăise totuși liniștit prin pădurile românești vreo 17 ani arată că noi, ăștia mulți, nu prea contăm în ochii noii aristocrații, ai celor care aspiră totul și pe care, nu de puține ori, îi vezi în haită cum își etalează, zic ei, prietenia pe rețelele de socializare. Pentru acești soi de prinți, totul este de vânat. Arthur a creat acum doar un simbol.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT