Connect with us

OPINII

După 30 de ani…

Publicat

pe

Celebrarea celor 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 ne-a prins în Europa, integrați la multe capitole, ținuți pe la ușă la altele destul de importante. 30 de ani de visuri, de speranțe, de idealuri propuse și parțial sfărâmate. După atâția amar de ani de tranziție, constatăm că avem o clasă politică slăbuță, cu partide rămase încă fără azimut, bazate nu pe doctrină, pe programe și platforme bine elaborate și susținute, ci pe interesul de grup și parvenitism.

În 30 de ani, nu am putut construi o autostradă care să taie România de la nord la sud. Peticim la șosele naționale și mai avem drumuri de pământ. Cu educația încă se experimentează. Copiii au ajuns să-și ducă ghiozdanele la școală pe minitrolere. Profesorii neperformanți iau salarii de merit, iar doctoratele, în orice domeniu, au devenit o rutină. Sănătatea nevolnică și îndărătnică la schimbare, cu un personal bine plătit, dar pentru care pacientul nu este decât un cod de bare, un element triat pe banda rulantă a vieții.

În 30 de ani de democrație îmbrăcată în toate zorzoanele pe care alții ne-au obligat să le purtăm, constatăm că instituțiile de forță sunt deservite de mulți indivizi cu metehne de securiști, de tătici, de infailibil, de tipi care cred că lor li se cuvine totul.

După 30 de ani de la sângerosul decembrie 1989, bugetarii așteaptă să le fie mărite salariile, magistrații, polițiștii și alte tipuri de funcționari speciali – să nu le fie tăiate pensiile speciale, iar angajatul de la privat, cu minimul pe economie, să nu fie dat afară.

După 30 de ani de la căderea lui Ceaușescu, ne este frică să mai vorbim la telefon cu prietenii, să glumim pe diverse teme cu rudele, dialogăm în șoaptă prin birouri sau acasă, pentru a nu fi înregistrați ambiental și transformați ulterior în carne de tun… democratic.

După 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, constatăm că țara este împărțită în bogați și săraci. În ștabii de la stat și amărâții din privat. Democrația, libertatea sunt respectate atâta timp cât nu deranjezi.

După 30 de ani de la execuția la Târgoviște a celebrului cuplu, am constatat, trist, că cinstea și corectitudinea sunt izvoare de sărăcie și de nebăgare în seamă.

Cititi mai mult
Reclamă
1 Comment

1 Comment

  1. Mitica Soare

    27 decembrie 2019 at 13:35

    Daca dupa 30 de ani doar atat poti sa publici, este grav!Din mai multe judete nu s-a putut face o editie de ziar interesanta.Materiale vechi de saptamani, multa publicitae, ca doar aduce bani multi, Biserica lui Nifon, vechiul si noul Prefect si cateva, vechi, de la Sandu Tolea.A fost mai interesant sa citesc pe unde ati fost in vacanta decat ce se mai intampla in judetele pe care le gestionati.Fara suparare, Nelule,ati slabit mult ritmul vostru incisiv si plin de adevar, care venea din munca extenuanta de pe terenul documentarii la sursa.Am zis, cu pretul asumat… Apropo, La multi ani cu sanatate si bucurii tie si familiei tale.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Feudalism… 5G!

Publicat

pe

Suntem o minune de țară. Cam fiecare cu treaba și cu interesul său. Bine că măcar vorbim aceeași limbă!

Unii stau în țară și se chinuie, săracii, să facă rost de bani de pensii. Cu riscul de a ne proțăpi pe toți la jug, cu fum de ardei iute în nări și în dos.

Alții ies la cumpărat legături de ceapă și praz din piață, purtând la mână, ostentativ, ceasuri de zeci de mii de euro și țipând în gura mare că le pasă de popor. Hai, sictir!

Și, mai avem o persoană cu responsabilitate imensă, cel puțin în teorie, care se află în safari prin Kenya. Da. Ați ghicit! Este vorba despre dezamăgitorul de la Cotroceni. Numitul Klaus Iohannis, care, de ceva vreme, în timp ce țara se zbate la marginea unei prăpastii despre al cărui fund nu știm nimic mai mult, se plimbă cu soața pe varii meridiane. Evident, cu multă cheltuială.

Concluzia ar fi că ne aflăm nu doar la granița unei crize economice, ci și într-o oribilă criză politică. Nu prea mai avem lideri. Nu știm în cine să ne mai încredem. În numele cui să ne mai amanetăm speranțele. Ascultăm de peste tot povești. Scenarii. Naivități. Extavaganțe electorale. Se dă o luptă acerbă pentru a se rămâne cu orice preț proțăpit în funcții. Pentru a se suge din seva prosperității până la capăt. Eventual, se abatorizează și vaca!

Vezi cazul mizerabil al primarului de la Crevedia, care și-a mărit salariul haotic, extrem, bolnav, nepăsându-i de comunitate. Trage omul tare. La anul poate nu mai câștigă alegerile. Așa că dă la rupere în bugetul local. Și dacă ar fi singurul…

Nu știu ce soi de stat mai suntem. Parcă trăim într-o orânduire feudală electrică și supercomputerizată, 5G, unde poporul este mințit cu televizorul.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

A zburat democrația călare pe card!

Publicat

pe

Vremea muritorilor de rând a cam trecut. Prin voia actualului Guvern, devenim cu toții persoane importante. Ne coasem buzunarele și ne agățăm de gât, eventual cu un șnur multicolor, cardul bancar. Ne pregătim să intrăm în era în care nu mai contăm nici cât o ceapă degerată. Suntem coduri de bare. Devenim ficțiuni. Nonsensuri.

Votăm ca proștii din 4 în 4 ani așa, ca o aflare în treabă. Ce este stabilit de alții, pe care îi doare în cur de voturile noastre, merge înainte. Procesul de votare, un moft al perimatei și bătrânei democrații! Sunt curios cât o mai ține așa, măcar la nivel de teorie, că practic nu mai există. S-a dus puiul cu praștia!

Dacă mâine, în numele unui concept, al unei soluții de avarii, ni se impune, prin ordonanță de urgență, să ne vopsim toți albastru în cap, o facem. Se vociferează un pic prin studiourile televiziunilor așa, de imagine, vin miniștrii și corifeii partidelor cu explicații că de ce este bine, că gestul este unul patriotic, de suflet și alte bla-bla-uri, iar noi ne cumpărăm supuși vopseaua. Ca acum, cu limitarea plăților cu bani lichizi!

Renunțarea la cash. Facem un pic de zgomot, dar ne așezăm liniștiți la cozi în fața bancomatelor sau scanăm prețurile la roșii și brânză, strângând între degete cardul cu bruma noastră de venit pe care în nici un caz nu îl mai gestionăm noi.

Și, uite așa, din necesitate în necesitate, din ordonanță în ordonanță, intrăm cu adevărat în soiul acela de comunism viclean și perfid care ne uniformizează existența.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite