OPINII
Politică în alb şi mult negru!

Mă uit mirat la scena politică dâmboviţeană. Cine se agită și cine nu se agită. Cum se împart oştile, cum se fac alianțele sau cum nu se fac. La acest capitol, toate sunt precipitate și realizate sau nu, dar cu destulă panică și strângere de inimă. PSD și PRO România sunt încă în corzi. Negocierile la nivel declarativ, la centru, pe la televizor, există. În fapt, sunt la stadiul de embrion. Și nu se știe dacă va ecloza. Dacă spiritele se întărâtă, iar unii vectori de imagine de prin ambele partide dau din clanţă aiurea şi subminează colaborarea, mai mult ghidați de ambiții personale, nu se va face nicio înțelegere electorală.
PNL-ul se pare că a pierdut startul în județ la aceste alegeri locale. Liderii acestui partid, după ce și-au aranjat funcții călduţe prin varii instituții, ministere și companii de stat, stau acum doar de festivisme ieftine. Ţin umbra lui Orban și a președintelui ţării. Asta, ca să nu spun că le țin hârleţul! Nicio mișcare din partea liberală pe frontul electoral din județ. Doar Aurelian Cotinescu, candidatul PNL pentru Primăria Târgoviște, s-a mai consumat și a punctat loco în plan politic, dar se pare că a fost și el un pic ținut pe loc de unii grei, cu numele, care nu prea vor să-l vadă pe post de vioara întâi.
Se agită tare doar PSD și PRO România. Liberalii, conform tradiției dâmbovițene a organizației, vor ieși la vedere mai spre campanie. Să dea iarba! Sunt siguri că este suficient să te urci pe valul de antipatie faţă de social-democraţi, val care încă nu s-a spart, iar restul ar veni de la sine. Valul mai e, dar nu mai are forță și bâlbele guvernelor Orban, interimare, nesigure și cu soluții anticonstitutionale, l-au cam amețit. Odată explodează și îi aruncă pe care încotro!
Oricum, din câte se vede, dreapta nu are nicio șansă să câștige alegerile locale prin Dâmbovița. Cel mult, rămâne cu ce are. Sunt prea slab organizați, nevigilenti și superficiali, să nu mai spun că partidele de dreapta colcăie de oportuniști și de oameni slab pregătiți profesional și politic.
În Dâmbovița, bătălia se va da între PSD și PRO România. Acestea sunt structurile politice consecvente, care vor să facă performanţă. Au oameni care știu cu ce se mănâncă politica, au habar de campaniile electorale.
USR-ul, am uitat. Există, dar nu se vede! Intențiile lor sunt bune, dar dacă mai apare un Ariel s-a dus dracu speranța. Cert este că vom asista, după mulți-mulți ani la o schimbare totală a configurațiilor consiliilor locale și a celui județean. Şi asta se întâmplă pe fondul nesiguranței și al neîncrederii pompate în electorat de către PSD în epoca Dragnea-Dancilă și, mai recent, de PNL și politica „ilustră” a lui Ludovic Orban.
OPINII
Improvizația, ca politică…

Vremea s-a schimbat. Nu și guvernul! Frigul începe să ne intre în casă odată cu majorările de prețuri la gaze naturale și energie electrică și după ele potopul! Despre benzină și motorină, ce să mai vorbim. Au ritmul propriu impus de vânturile pe care le trag liderii lumii!
Suntem într-o stare de provizorat bolnăvicios pentru nație, dar binefăcător pentru băieții de la butoane. Acum îl avem pe desemnatul Luca Niculescu, scos din cutia secretă printr-un Abracadabra interpretat neconvingător de președintele Nicușor Dan. Nu știm pentru ce și pentru cine a fost antrenat domnul Luca. Cert este că politicul și partidele cu procente și simpatie în spate cad în desuet. Parcă nu prea mai contează. Conducătorii vin acum dinspre lumile paralele!
Despre instalarea lui Luca Niculescu la Palatul Victoria se pare că șefii de partide au căzut rapid la consens. Discret, deocamdată, și abordându-se lozinca pur demagogică o facem pentru stabilitate. Care? A cui?
Ce va aduce Luca Niculescu și cabinetul său ultrasecret bun pentru România? Sintagma continuăm împreună, PSD – PNL – UDMR, posibil și USR, cu ușoară mârâială din partea AUR, dar de data aceasta pe marginea prăpastiei, este de strictă actualitate. Mesaj de supraviețuire!
Dacă mai cade unul sau zece, o sută, o mie, din neatenție, constrânși sau împinși, nu contează! Suntem obișnuiți cu sacrificiile. De peste 35 de ani, sacrificiul este pe frontispiciul poporului român. La modă este descurcăreala. În toate domeniile. Improvizația ne ține pe linia de plutire. La putere este la fel. Pe voturile noastre, corecte, se improvizează!
OPINII
Al patrulea nominalizat, între a fi sau a nu fi votat!

După cum stau lucrurile astăzi, marea gloată a politicienilor noștri, ăștia pe care îi avem, mai mult de catifea și alte țesături caracterologice ușoare, în frunte cu președintele Nicușor Dan, exclud alegerile anticipate. Faptul că acest greoi organism politic și sistemul care îl butonează au ajuns la cea de-a patra nominalizare a unui premier, într-un total dezacord cu Constituția țării și cu opțiunile electoratului exercitate la alegerile din 2024, arată clar că este nevoie să iasă iar cine trebuie! Alegerile anticipate reprezintă pentru păpușarii politici un pericol imens. Un culoar al imprevizibilității pe care le este frică că nu pot să-l mai controleze, iar încă o anulare a alegerilor ar fi prea gogonată. Așa că aceasta este ultima incercare înainte de apariția întrebărilor, confuziei și a tensiunii sociale.
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, trebuie înscăunat premier. Dacă vine dinspre direcția Paris, are greutate, susținere. Cu excepția celor de la AUR, care își păstrează consecvența de a nu-l vota și de a cere anticipate, toate celelalte partide adulmecă, îi dau ocheade și jonglează cu declarațiile de la o zi la alta. Vezi liderul PSD, Sorin Grindeanu, care își schimbă discursul rapid, ceea ce ne pune pe gânduri. În structura textului expus, am remarcat că există destul loc pentru a întoarce căruța în favoarea lui Luca Niculescu. Și pare că o va face. Din trei mișcări.
Liberalii, deocamdată, nu s-au prezentat la apel. Testează marea cu degetul. Dar, cu siguranță, după ce Luca Niculescu va scoate posibilii miniștri de la cutie, vor băga și picioarele în apă. După „frăgezirea” lui Ilie Bolojan, cum spunea maestrul Ion Cristoiu, prin audierea la DNA Iași, înainte de nominalizare, șansele lui Luca Niculescu au crescut. Se face pârtie!
USR-iștii disimulează neimplicarea în susținerea lui Luca Niculescu, dar nu trebuie crezuți pe bune. Reprezentanții acestui partid, de-a lungul timpului, au dat dovadă că au dexteritate la efectuarea unor manevre politice. Este clar, cu PSD-ul nu mai vor să guverneze, dar nici nu vor să-și arate atașamentul pentru Luca Niculescu, așa, pe față! Vor să îi lase pe social democrați să facă acest pas. Mâine este posibil să se întâmple. De dragul stabilității! S-a aranjat deja dialogul direct între Sorin Grindeanu, liderul PSD, și premierul desemnat. Dacă acesta din urmă îi promite lui Grindeanu că decuplează România de la politicile falimentare ale lui Ilie Bolojan, Guvernul Niculescu va trece. Apoi, vedem noi ce o mai fi.
ACTUALITATEacum 6 zileDrum lin către lumină, Monica noastră dragă! Doliu în învățământul din județul Dâmbovița
Dâmboviţaacum 6 zileȘofer de 81 de ani a intrat cu mașina în canalul pentru ape pluviale care se construiește pe DN71
ACTUALITATEacum 7 zileOprire apă în orașul Răcari, 13 octombrie 2026
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileMunicipiul Târgoviște va avea autogară metropolitană ultramodernă. Licitația de execuție este aproape de finalizare
ANUNŢURIacum 5 zileCompania de Apă Târgoviște Dâmbovița angajează operator introducere și prelucrare date
ADMINISTRAŢIEacum 6 zilePucioasa. Cartografierea a fost finalizată. Locuitorii orașului, invitați să-și declare corect proprietățile
Argeșacum o săptămânăAngajații unei companii de transport feroviar furau combustibil și pontau în fals prezența la serviciu
ACTUALITATEacum o săptămânăMiss Universe Finlanda, Veera Grönlund, a venit la Răcari. Află aici motivul!




























