Connect with us

OPINII

Mândrie și prejudecată în politică

Publicat

pe

Asistăm la o ciudățenie pe scena politică românească. Partidele cu structură doctrinară de stânga sau, hai să zicem, doar cu sânge socialist nu reușesc deloc să facă un dram de alianță, să lupte împotriva formațiunilor de dreapta, care uite că, acum, la ceas de alegeri, reușesc să se unească, să cânte aceeași melodie. Vorbim aici de PNL, USR și PMP.

Mai mârâie ei prin culise unii la alții, dar își cunosc interesul, dușmanul, adică PSD și PRO România, partide care se trag din aceeași vână și care, culmea, vedem că se dușmănesc de moarte. Și o fac public, spre disperarea și debusolarea electoratului statornic stângii.

Mă uit mirat că, atât social-democrații cât și reprezentanții PRO România, par să nu aibă treabă cu liberalii. Sunt preocupați să-și dea la gioale între ei. E o râcă, o dihonie, o aromă de răzbunare de mai mare frumusețea. La București, unde Gabriela Firea tot spunea pe toate drumurile că ține la prietenia cu Victor Ponta, ba chiar la convenția națională a PRO România, dacă îmi aduc bine aminte, pleda pentru unitate, pentru alianță, pentru colaborare, insistând pe faptul că numai așa Primăria Capitalei va rămâne sub conducerea stângii.

Victor Ponta nu a plusat atunci prea mult. A zâmbit în stilu-i caracteristic, nesigur, ușor duplicitar, nefiind convins că PSD și PRO România vor fi aliați. Firea a spus: ”PSD și PRO România ori pierd separat, ori câștigă împreună”. Uite că ceea ce a zis atunci prinde acum, deocamdată, doar jumătate de concretețe. Ponta s-a delimitat de Gabriela Firea. Preferă să meargă separat, spre mâhnirea primăriței generale care, deși s-a simțit trădată, a spus că va lupta până la capăt. Oricum, are o undă de îndoială că lucrurile vor ieși așa cum și-a propus.

Marcel Ciolacu, care a avut un discurs remarcabil la aceeași întâlnire, nu a dat ca sigură alianța cu PRO România. Nici nu avea cum. Sunt prea multe orgolii în PSD, destui oameni care îi consideră pe actualii reprezentanți ai PRO România trădători, dornici de funcții, de poziții, unelte ale serviciilor și câte altele. În partidul lui Ponta, alte motivații, alte obstacole. „Nu putem să mai stăm alături de cei care ne-au jucat cum au vrut, care ne-au folosit și apoi ne-au aruncat afară” și lista e lungă cu astfel de reproșuri și păreri de rău.

Așa că, nu avem decât să asistăm, în aceste două campanii electorale care urmează, cu destulă mâhnire, la o luptă între PSD și PRO România, iar cei de pe partea dreaptă își vor vedea de treabă. Dacă la București confruntarea dintre cele două formațiuni de stânga este un pic mai voalată, mai cu stil, mai în surdină, în teritoriu, unde orgoliile par mai mari, abia a început să se dezlănțuie. Cele două formațiuni politice, pornite din același sâmbure, vor probabil, la risc, să își testeze capacitățile, să arate care este mai faină, mai pe picioare. Un experiment al mândriei, al orgoliilor care poate avea ca rezultantă victoria Dreptei.

Un joc care, din punctul meu de vedere, nu are deloc treabă cu politica, cu interesul comun, cu agenda cetățeanului. Sunt simple mofturi. Refulări ale unora cărora le este greu să înțeleagă ce li s-a întâmplat, care nu vor să ierte, care nu vor să priceapă că trebuie să fii mereu pregătit pentru un nou început, mai ales în politică, unde apele sunt mereu învolburate și nici nu știi când te apucă un vârtej. Așa că stânga românească, chiar dacă acum este reprezentată de două partide, ar trebui să fie unită, dacă nu cumva vrea să fie ținută pe bara opoziției câțiva ani buni. Dar poate le-o veni mintea la cap și, în ultimul ceas, vor ajunge la un consens. Ar fi spre binele țării. Vremurile sunt grele, iar cei de la putere dezamăgesc.

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Moartea, ca un fapt divers…

Publicat

pe

Moartea a doi bătrâni, în vârstă de 89 de ani, din Capitală, a fost tratată de toată presa care abundă în virtual, antene și cablu, ca o știre de fapt divers. Cei doi soți hârșiți de viață, pierduți în jungla deznădejdii, au hotărât să-și pună capăt zilelor aruncându-se, amândoi, de la etajul șapte al unui bloc. Pentru noi toți, prinși în amețeala informațională, a fost doar o știre, o informație împinsă rapid din spate de alte calupuri de vești care mai de care mai dătătoare de depresii și incertitudine. Nu a mai interesat pe nimeni de ce au ales să se sinucidă doi oameni aflați la vârsta înțelepciunii supreme, când viața începe să se contopească cu absolutul, când privim mai mult spre cer, căutându-ne parcă un locșor acolo.

Nu se simte nimeni vinovat în treaba asta care sfidează dur acordurile lui Dumnezeu cu viața, cu noi, ca oameni? Ce a făcut societatea, comunitatea? Încotro ne îndreptăm? Când bătrânii noștri hotăresc să își curme viețile, în loc să se pregătească senini, calmi, înconjurați de cei dragi, pentru Marea Trecere, este clar că ceva nu mai merge. Un semnal că existența noastră a devenit indiferentă pentru cei care ar trebui să păstreze echilibrul social, pentru cei aflați la butoanele puterii.

Cei doi bătrâni au ajuns în situația respectivă sugrumați de disperare, de nesiguranța zilei de mâine, de neputință, de boală și de nepăsarea autorităților. Este un semnal grav. Oamenii încep să fie otrăviți de firesc, de normalitate. Ceea ce pentru ei, ieri, reprezenta banalul, elemente ale obișnuitului existențial, astăzi au devenit piese de lux, piese provocatoare de coșmar.

Cum să își mai păstreze echilibrul psihic un bătrân care aude ce valori au facturile la gaze și la curentul electric, primite de unii români? Când intră în magazine și văd că zahărul, de la doi lei, a ajuns șapte lei kilogramul, uleiul bate spre 15 de lei, iar prețul la pâine l-a depășit pe cel al cozonacului de acum un an de zile.

Moartea celor doi bucureșteni este clar un indicator al disperării. Plătește cineva pentru moartea lor? Se simt mai marii acestei țări vinovați? Nu. Fiindcă ei mușcă deocamdată doar din realitatea lor prosperă. Nu cunosc ceea ce se întâmplă mai jos de televizor…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

OPINII

Putin, un prevestitor al răului…

Publicat

pe

Omenirea se află la o periculoasă răscruce a istoriei. Mulți ne gândeam că acum, în secolul XXI, conflictul armat rămâne doar apanajul celor cu mințile sufocate de anumite credințe și doctrine regionale. Ne-am înșelat. Războiul modern ține de orgolii, de sfere de influență și, nu în ultimul rând, de calculele făcute de diriguitorii oculți ai acestei lumi.

Eram ferm convins că mesajul lui Vladimir Putin, președintele Rusiei, pe care toată lumea îl aștepta cu sufletul la gură, va fi unul dur, cu multe accente militărești, chiar despotic, că va flutura sabia răzbunării pe deasupra capului. Sunt convins că cei care credeau că își va cere scuze umanității, că va opri războiul din Ucraina și că va redeschide robinetele de la conductele cu gaze sunt puțini și, eventual, se regăsesc printre naivii de la conducerea Uniunii Europene, care au băgat întregul continent în semibeznă.

Putin a sunat mobilizare parțială! A dat de înțeles că Rusia continuă războiul, ba chiar vrea să îl extindă la nivel planetar. Este primul pas. Este secvența de pregătire a marii mobilizări generale. Când se va auzi în văzduh și această goarnă, va fi clar că viitorul nu mai este sigur…

Pe undeva, ai impresia că ni se face de pe acum încălzirea pentru marele necaz. Criza de energie, de alimente, disoluția politicii generale într-o găleată a unicului ton, verva subiectivă a unor canale media, sunt doar semne. Exerciții. Un soi de vaccinuri ale conștiinței și răbdării. Ne călim la foc domol pentru ceea ce urmează. Diplomația, după cum stau lucrurile acum, nu are decât valoare de literatură. Întâlnirile pe teme ale păcii, ale binelui general, sunt doar de complezență, festivaluri ale elocinței de care Vladimir Putin pare să nu țină seamă. Nu îl interesează.

I-am urmărit expresivitatea în timp ce anunța țara despre semnarea decretului privind mobilizarea parțială. Nici o cută pe fața lui. Nici o indiscreție gestuală care ar putea fi interpretată. Senin. Rece. Ușor aplecat în față. Discurs mașinal. Mitraliat. Doar ușoare ridicări de sprâncene și cutele fruntei trădau seriozitatea masajului transmis. Faptul că poate fi mai rău decât spune.

Evident, primii care s-au speriat sunt rușii sătui de război și care, intuind pericolul, încearcă să plece care încotro. Mobilizarea parțială este un gest de disperare. Putin nu vrea să cedeze. Discursul său seamănă cu o declarație de război la adresa Occidentului. Ziua internațională a păcii transformată fără nicio subtilitate de Putin într-o zi a prevestitirii unei nenorociri globale…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

 

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT