ACTUALITATE
Târgovişte: Festivalul Național „Glasul Valahiei” va debuta cu artiști din 18 județe

Festivalul Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Glasul Valahiei”, aflat la prima ediție, se va desfășura în perioada 28-30 mai 2021, găzduit de Amfiteatrul „George Enescu” al Liceului de Arte din Târgoviște. Tineri talentați din 18 județe ale României își vor evidenția talentul în cadrul festivalului-concurs, în atenția juriului și a publicului, live și online. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Artist pentru Artă, în parteneriat cu Liceul de Arte „Bălașa Doamna”, Universitatea „Valahia” și Arhiepiscopia Târgoviștei.
Programul artistic va cuprinde piese din repertoriul național și internațional, din sfera muzicii vocale și instrumentale. Tinerii artiștii care vor fi prezenți pe scena festivalului, vin din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. Evenimentul își propune descoperirea și promovarea acestor soliști români, oferindu-le șansa de a evolua live pe scenă și de a obține titluri, distincții și premii.
Soprana Felicia Filip, Ozana Barabancea, Prof. univ. dr. Florin Badea, Lect. univ. dr. Felix Goldbach, Florin Apostol, Florin Georgescu, Marlene Ionescu, Izabela Simion, Andreea Andrei, Ioana Hrior, Simona Dinescu, Nicoleta Vasile, Cristina Dan și Yuriy Tsiple – sunt cei 14 jurați care vor aprecia fiecare moment în parte și vor stabili clasamentul final al competiției muzicale. Juriul va fi divizat în trei comisii, în raport cu fiecare gen muzical.
„Traversăm o perioadă delicată şi avem nevoie mai mult ca oricând de a mângâia capacitatea noastră de autoliniştire. Cum altfel, dacă nu prin artă? Este unul dintre motivele pentru care acest festival a prins contur și promitem că-l vom face să răsune profund mulți ani la rând.”, a transmis Dragoș Popa – președinte al Centrului Artist pentru Artă.
Având în vedere contextul pandemic actual și pentru o bună desfășurare a festivalului, toți participanții sunt rugați să respecte normele sanitare și de distanțare socială, precum și celelalte reglementări stabilite de către autorități.
Festivalul „Glasul Valahiei” se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Evenimentul va fi transmis gratuit, live-online, pe canalele media ale organizatorului principal. Mai multe informații pot fi solicitate la adresa de e-mail office@centrulculturalvirtual.ro sau pe paginile web www.glasulvalahiei.ro / www.centrulculturalvirtual.ro
ACTUALITATE
Haideți să-l sprijinim pe Răducu din Corbii Mari să-și ducă mai departe menirea de tată!

Primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, mereu atent la pulsul comunității, la problemele cu care se confruntă concetățenii săi, se implică rapid atunci când situația o impune. Așa a făcut și astăzi, când a aflat că un tânăr din satul Ungureni, Nicolae Răducu Albulețu, are nevoie de sprijin din partea semenilor pentru a se lupta cu o boală cruntă. Precizează edilul că pentru a fi sigur de reușită în această luptă nemiloasă este nevoie ca tânărul să fie supus unei intervenții scumpe și costisitoare. Ar fi singura sa șansă!
„Va primi ajutor și din partea Primăriei, dar e nevoie de mai mult. Și vă chem să-i fim alături. Mi se pare de neconceput ca viața unui om să depindă de o sumă de bani. Am fost mereu un exemplu de comunitate unită. Vom fi și de data acesta, pentru un tânăr din mijlocul nostru, care are nevoie de noi” , este mesajul transmis de primarul comunei Corbii Mari către concetățenii săi.
Tânărul Răducu a fost diagnosticat cu o tumoare în regiunea lombară și, pentru a scăpa cu viață, are nevoie urgentă de efectuarea unei intervenții chirurgicale la o clinică specializată din Cluj. Costurile pentru această operație se ridică la 20.000 de euro! Răducu are numai 27 de ani și este tatăl unui fetițe de doar 2 ani legată cu inima și sufletul de părintele ei.
ACTUALITATE
Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” va fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman

În perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2026, credincioșii crestin-ortodocși se pot închina la Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” (Stareța), care a fi adusă de la Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman. Lăcașul de cult va fi deschis în fiecare zi de la ora 07:00 până la 01:00 noaptea.
În tradiția athonistă, Icoana Maicii Domnului „Gherontissa” este prăznuită pe 2 decembrie. Prin urmare, la Mănăstirea Pantocrator, pe 1 decembrie, seară, de la ora 21:00, se a săvârși o priveghere de toată noaptea, care va culmina cu Sfânta Liturghie din dimineața zilei de 2 decembrie.

Dâmboviţaacum 6 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ACTUALITATEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum 2 zileTârgovişte: Balcoanele închise fără autorizație nu aduc amenzi și nici impozit majorat. VIDEO
ACTUALITATEacum 7 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
Argeșacum 2 zileCursă ilegală de off-road. Participanții au fost prinși și sancționați de jandarmi
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăDâmbovița. Noi proiecte prin PJDL. Au fost semnate 10 contracte, cu o valoare de 75 milioane de lei
Dâmboviţaacum o săptămânăAccident rutier grav în Gheboieni. Două persoane încarcerate. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Titu a obținut fonduri PJDL pentru două proiecte de infrastructură


























