Connect with us

OPINII

Începe neprevăzutul…

Publicat

pe

Am ajuns la apogeul civilizației umane? Oare de aici în colo nu mai urmează nimic? Trebuie să așteptăm doar intervenția lui Dumnezeu? Așa după cum a spus un mare gânditor cu zeci de ani înainte de producerea acestei explozii a răului general, „viitorul va aparține mai curând subomului decât supraomului. E ridicol să vorbim despre supraom, câtă vreme omul, de când există, nu face decât să se depășească, să fugă de originile sale, dar nu fuge decât ca să cadă în ele mai rău, iar când va fi cel mai departe de începuturile sale, atunci va cădea mai jos ca oricând. Va plăti scump voința de înălțare și de depășire. Văd omul micșorându-se din ce în ce mai mult, până ce nu va mai rămâne nimic din el”.

Asemănările cu ceea ce se întâmplă astăzi sunt pur întâmplătoare. Războiul din Ucraina a pus peste cenușa izolării și convertirii la alte reguli impuse de doi ani de pandemie parcă liantul negru de care era nevoie pentru a ne anihila total speranța, pentru a înăbuși binele. Toate rosturile lumii au luat-o spre aiurea. Ce să mai spună diplomații și politicienii la cravată și costum impecabil? Nimic. Văd și ei, ca și noi, că am fost luați pe nepregătite pentru astfel de vremuri. Încercăm să ne ducem existența în normalitate, dar nu mai știm cum să o definim. Ce mai înseamnă, de fapt, a trăi normal?

O țară este devastată de un război nimicitor pornit dintr-un orgoliu sau un calcul precis? Restul lumii nu știe clar cum să răspundă. Pașii făcuți în această direcție sunt mici și nesiguri. Nu trebuie deranjat prea mult ursul de la Răsărit. Deocamdată, sunt lansate doar sancțiuni pe plan economic și nici acelea total.

Am văzut că o bună parte a Occidentului, interesat de bunul mers al vieții concetățenilor săi, insistă pentru a nu rupe total legatura economică cu Rusia. Pare un nonsens, ceva de neimaginat, dar se întâmplă. Miniștrii germani de la Finanțe și Externe s-au pronunțat împotriva interzicerii importurilor de gaze, petrol și cărbune din Rusia. Această blocadă, spun liderii politici, va lăsa Vestul în întuneric. Cred ei că sancțiunile nu vor opri tancurile rusești. Știu ei ce știu! Vorbim de o reacție care, odată pornită, este greu de stopat, va fi lăsată să producă rezultatele dorite, cu orice consecințe.

Lucrurile se complică în regiune. Reprezentanții Ucrainei spun că mai multe rachete au pornit spre țara lor din Transnistria, un teritoriu al căror lideri, cu câteva zile în urmă, au cerut recunoașterea independenței. Zonă unde este înfiptă Armata a XIV-a. Vizita la Chișinău a secretarului american Anthony Blinken poate fi luată ca o dovadă clară de susținere pentru Moldova, dar și un avertisment pentru Rusia, în contextul în care toată lumea vorbește că micul stat este următoarea țară luată în vizor de tancul rusesc.

Rușii au transmis amenințări către statele vecine Ucrainei, cu batere spre România. Avertizează că acceptarea avioanelor ucrainene pe aeroporturile noastre poate fi considerată ca declarație de război. Asta spune multe. E clar. Ne au luat și pe noi în vizor.

Ucraina, măcinată de bombardamente. Orașe, rase de pe suprafața pământului. Milioane de oameni au pornit în cea mai mare pribegie a acestui secol. Se resimte la nivel european o reașezare a factorului uman indusă de război. Nici nu știi ce să mai crezi, nici despre unii responsabili ucraineni. Am văzut imagini care m-au oripilat. O demonstrație a indiferenței manifestată față de cei mulți. O coloană a refugiaților simpli, depășită pe contrasens de un șir de autoturisme de lux ale privigeliaților din Ucraina având antemergător o mașină a poliției. Oamenii protestau vizibil. La un moment dat, din autoturismul cu însemnele poliției coboară un individ înarmat care adresează amenințări verbal și gestual celor din coloana năpăstuiților. O dovadă că războiul nu uniformizează în sens pozitiv spiritele, conștiințele, nu creează neapărat solidaritate. Tagmele, în orice împrejurare, știu să își apere interesele, știu să se conserve, iar aparatul de stat, culmea, le ajută.

Mâine, ieșim din starea de alertă creată de pandemie și intrăm în starea de criză generată de război. De aici, începe neprevăzutul din care, rareori, se naște ceva bun…

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Ascultăm și nu judecăm!

Publicat

pe

Un eveniment creștin, firesc până la urmă în lanțul existențial românesc, a dat apă la moară tuturor opozanților PSD, văzuți și nevăzuți, celor ascunși sub conturi false pe rețelele de socializare, adversarilor de pe băncile Parlamentului, dar și semi-simpatizanților aflați în starea aceea de observare perpetuă. Doar poporul este încă năuc! Nu a procesat total știrile pro și contra despre evenimentul monden timișorean.

Tăcut, abătut, românul de rând este bulversat de traiul de zi cu zi, din ce în ce mai dificil de susținut, mai mult decât de toaletele de petrecere ale nevestei lui Grindeanu și a partenerei lui Ciolacu. Omul muncii încă nu s-a dezmeticit, deși este bombardat din toate părțile, pe toate canalele, cu picuri acizi de critică la adresa social democraților și alura lor sătulă, aristocratică, de la Timișoara. Sintagma la modă în aceste zile pare a fi mai degrabă un virus comunicațional, manipulator, care a pătruns în sistemul de credibilitate al social democraților și dă peste cap toate programele: „Grindeanu, dimineața plânge de mila săracilor, iar seara merge la petreceri opulente”.

Ce să mai zici? Este greu să prezinți peisajul, decorul cu 500 de invitați de marcă de la botezul de lux al lui Simonis ca fiind doar o bucățică de normalitate. Pe acest subiect se poate specula mult Analize, mai puțin. Nu ai ce! Și unii o fac în cadență militară. Tragere de voie, cum ar ordona caporalul! Mai ales acum, când suntem măcinați de criza economică, de deficit și alte tipuri de neajunsuri care nu par să se diminueze, ci, dimpotrivă, se amplifică.

În asemenea momente, când te afli la guvernare doar de câteva zile și țara are așteptări de la tine, cred că mai multă discreție și simplitate ar fi fost de apreciat. Constat, din păcate, că politicienii noștri, nu toți, dar destul de mulți, culoarea nu contează, rodați prin culoarele puterii, nu de ieri de azi, cu legiuni de consilieri pe lângă ei, nu au învățat nimic despre conduită, comportament social la vremuri de criză și nu numai. Sau, mai grav, nu îi interesează! Iar cei cărora le pasă și au rezultate, construiesc din greu, sunt victime colaterale. Sunt luați de curent, vor nu vor. Și nu este bine!

PS. Așa că celor doi protagoniști înfierați la Timișoara, Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, nu le rămâne decât să se conformeze sintagmei lansate chiar de ei, parcă după alegeri: „Ascultăm și nu judecăm”! În momentul de față, altceva nu este de făcut.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

OPINII

Europa, în resetare…

Publicat

pe

Politica dusă de actualii lideri europeni pare să fii eșuat? Toate măsurile dure puse în practică, cu atingere adusă vieții de zi cu zi a oamenilor, au dus la aprinderea flăcărilor mâniei. Protestele au cuprins Europa. Franța, Spania, Italia, Spania, ba chiar și Germania au dat semnalul că, gata, ajunge! Sute de mii de oameni au ieșit în stradă. Cuțitul a ajuns la os!

La Paris situația s-a încins. De la revolte considerate a fi naive de autorități și tratate ca atare, vezi protestul elevilor, uite unde s-a ajuns! De la conceptul de libertate, democrație, s-a trecut, într-un interval rapid, la haos. De ce? Fiindcă Occidentul, politicienii de mucava care conduc destinele Europei au cam uitat că societatea este alcătuită și din oameni simpli, ale căror nevoi de viață, modeste, echilibrate până acum, au fost răvășite, date peste cap. Au primat interesele economice și politice ale celor din umbră. Cetățeanul simplu a fost transformat în cobai.

Acum, gata! Se cere o resetare totală a sistemului politic. Se cer alți lideri, alte poziții, alte argumente ale guvernării. Roata istoriei a pornit! Și, ați văzut ce lipsiți de capacitatea de a cântări și judeca la rece lucrurile sunt politicienii români? Mânați doar de ambiții, de interesele lor de grup, de alți vectori influențatori externi, au dus țara în cap. De peste 5 luni, stăm într-un provizorat bolnăvicios, fără guvern stabil, cu prețuri la tot ce ne susține traiul luate spre aiurea. Ne jucăm de-a numirea premierilor, scoțând de la cutie nume de prim-miniștri care nu au nicio rezonanță cu votul dat de români. Principiile democrației au fost eliminate, duse în derizoriu. Au arătat, pe față, că votul nostru, nu prea mai contează. Exercițiu democratic și atât!

Cum să vii tu, Nicușor Dan, cu nominalizări de persoane care nu s-au aflat măcar pe vreun afiș electoral, pe vreo listă de candidați, cu indivizi de care poporul nu știe nimic? Până unde ajunge sfidarea, lipsa de empatie față de popor? Și vrem să fie bine? Nu are cum, nu are cine. Ne confruntăm cu simple formalisme devastatoare în mijlocul unui sistem care funcționează inertic. Norocul nostru este că albinuțele își știu rolul și își văd, încă, de treabă, suportând șocurile venite dinspre cancelariile haosului care au transformat normalitatea, echilibrul, în existență incertă.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite